Meteo: Se mai încălzește puțin, dar vara continuă să semene cu o toamnă mohorâtă

Meteo: Se mai încălzește puțin, dar vara continuă să semene cu o toamnă mohorâtă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea se mai încălzește puțin, după ce în unele zone din țară, marți, a părut mai degrabă o zi mohorâtă de toamnă, decât una de vară.

Miercuri, maximele zilei se apropie de 28 – 29 de grade prin Banat, Crișana, Oltenia, vestul Munteniei, în timp ce prin Moldova, Transilvania, restul Munteniei, Maramureș se vor atinge valori de 23 – 25 de grade. Dobrogea și zonele deluroase nu vor avea mai mult de 20 – 22 de grade, iar la munte ne oprim la valori de 15 – 17 grade.

Cel mai mult va ploua în Moldova, zona de Curbură, estul Munteniei și în Dobrogea. Ploi vor fi și în restul țării, mai slabe cantitativ.

ADVERTISING

În București se anunță o zi înnorată, cu furtuni. Maxima va fi de 26 de grade.

Iată temperaturile maxime de miercuri și din alte orașe:

  • Constanța: 21 de grade Celsius
  • Sulina - 20 de grade Celsius
  • Iași - 24 de grade Celsius
  • Botoșani - 25 de grade Celsius
  • Cluj-Napoca - 26 de grade Celsius
  • Arad - 29 de grade Celsius
  • Sibiu - 26 de grade Celsius
  • Râmnicu-Vâlcea - 28 de grade Celsius
  • Craiova - 29 de grade Celsius

Joi, valorile se păstrează similare în întreaga țară, cu diferențe de maxim 1-2 grade.

În Capitală continuă furtunile și temperatura maximă se păstrează la 26 de grade.

ADVERTISING

Iată temperaturile maxime de joi și din alte orașe:

  • Constanța: 21 de grade Celsius
  • Sulina - 21 de grade Celsius
  • Iași - 24 de grade Celsius
  • Botoșani - 24 de grade Celsius
  • Cluj-Napoca - 27 de grade Celsius
  • Arad - 31 de grade Celsius
  • Sibiu - 25 de grade Celsius
  • Râmnicu-Vâlcea - 26 de grade Celsius
  • Craiova - 27 de grade Celsius

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇