Informare meteo de vreme rea, în toată țara: Ne așteaptă ploi, lapoviță, polei și vânt puternic. Cum va fi la Bucureşti

Informare meteo de vreme rea, în toată țara: Ne așteaptă ploi, lapoviță, polei și vânt puternic. Cum va fi la Bucureşti

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului.

Informarea intră în vigoare vineri, ora 18:00, și expiră sâmbătă dimineață, la ora 10:00. Aceasta este valabilă pentru toată țara.

Astfel, începând de diseară ne putem aștepta la ploi, lapoviță și polei, pe lângă vânt puternic.

”În intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.

ADVERTISING

Cantitățile de apă vor depăși, local, 15...20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60...70 km/h, spulberând zăpada”, au transmis meteorologii.

harta-anm-5
Foto: Captură ANM

De menționat este că, potrivit ANM, astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică (31 ianuarie), precum și în noaptea de duminică spre luni (31 ianuarie / 1 februarie) în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni (1 februarie), mai ales în nord-estul teritoriului.

ADVERTISING

Prognoza specială pentru Bucureşti

Meteorologii au emis şi o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până sâmbătă dimineață. Se anunță lapoviță, polei și minime între minus 2 și 0 grade.

Prognoza specială este în vigoare în intervalul vineri ora 18.00 - sâmbătă ora 10.00.

Cerul va avea înnorări, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie sau lapoviță, ce vor favoriza depunerea de polei.

Vântul va sufla în general slab.

Temperatura minimă va fi de minus 2 grade.

Citește și Precipitații puține până pe 7 februarie, oscilații mari de temperatură - prognoza meteo pe două săptămâni

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇