Cod roșu de vreme rea și în Teleorman: Vântul va ajunge la 100 km/h, va cădea grindină și vor fi ploi torențiale

Cod roșu de vreme rea și în Teleorman: Vântul va ajunge la 100 km/h, va cădea grindină și vor fi ploi torențiale

Meteorologii au emis, duminică, două avertizări de tip cod roșu care vizează mai multe localități din județul Teleorman, după ce anterior o asemenea avertizare fusese transmisă pentru zone din județul Dolj.

ANM avertizează că vântul va fi extrem de puternic, cu rafale de peste 90-100 km/h, vor fi frecvente descărcări electrice, grindină și averse torențiale care vor acumula peste 25 l/mp.

Primul cod roșu este valabil de la ora 22.00 până la ora 22:30. Localitățile vizate din județul Teleorman sunt: Peretu, Plosca, Buzescu, Piatra, Furculești, Troianul, Salcia, Crângeni, Bogdana, Putineiu, Călmățuiu, Seaca, Lisa, Nenciulești, Traian, Dracea, Crângu.

ADVERTISING

De la ora 22:10 până la ora 22:40, celălalt cod roșu vizează localitățile: Alexandria, Roșiorii de Vede, Orbeasca, Poroschia, Călinești, Vârtoape, Băbăița, Olteni, Nanov, Vedea, Vitănești, Măgura, Rădoiești, Mavrodin, Drăgănești de Vede, Sfințești.

Amintim că aproape toată țara este vizată de o alertă de vreme rea. Pentru unele județe din sud și municipiul București este în vigoare un cod portocaliu. Și hidrologii se așteaptă la creșteri bruște de debite și spun că este posibil să emită coduri roșii de inundații.

ADVERTISING

Anterior, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că vârful acestui episod de vreme rea care s-a abătut asupra României se va înregistra duminică seara.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇