Cod portocaliu de ploi torențiale. Prognoza actualizată

Cod portocaliu de ploi torențiale. Prognoza actualizată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ANM vine cu o nouă alertă de vreme rea. De data aceasta avem cod portocaliu de ploi torenţiale şi cod galben de furtuni, care vizează cam un sfert de ţară, partea de sud-vest.

Codul portocaliu este valabil în 8 județe și codul galben în 10 județe.

Avertizarea de tip cod portocaliu este în vigoare miercuri, între orele 12:00 și 20:00, în Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj și părți din județele Arad, Alba, Vâlcea și Mehedinți.

În aceste zone, vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 40-50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

ADVERTISING

Codul galben este valabil tot miercuri, între orele 11:00 și 23:00. Alerta vizează părți din județele Arad, Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Mehedinți și județele Dolj și Olt.

Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

ANM precizează că astfel de fenomene vor fi astăzi, izolat, și în celelalte regiuni.  

ADVERTISING

În a doua parte a zilei de joi (1 iunie), local în vestul, centrul țării și la munte, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată.

image-201
Foto: ANM

Cum va fi vremea la Bucureşti

Vremea va fi caldă miercuri în Capitală.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇