Cod portocaliu de furtuni în jumătate de ţară, dar nu scăpăm nici de caniculă

Cod portocaliu de furtuni în jumătate de ţară, dar nu scăpăm nici de caniculă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Începem o nouă săptămână cu alte avertizări de la meteorologi.

Avem un cod galben de caniculă, dar și cod portocaliu de furtuni, iar de marți intră în vigoare un cod galben de ploi pentru mare parte din țară. În total, avem de-a face cu 4 avertizări. Să le luăm pe rând.

Un prim cod galben de val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă a intrat în vigoare astăzi, fiind valabil toată ziua.

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menține accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

ADVERTISING

De menționat este că în sud-estul țării disconfortul termic se va menține ridicat și pe parcursul zilei de marți.

harta-1-2

Coduri galben și portocaliu de furtuni

Apoi, de la ora 10:00 a intrat în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp”, potrivit ANM.

Tot azi, de la ora 14:00, intră în vigoare un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Acesta expiră marți dimineața, la ora 10:00.

ADVERTISING

„În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp”, arată meteorologii.

harta-2-3

Și marți plouă în toată țara

În fine, un al patrulea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată intră în vigoare marți, ora 10:00, și expiră miercuri, ora 12:00.

ADVERTISING

Doar câteva județe nu vor fi afectate de această avertizare.

„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 50...70 l/mp”.

harta-3-2
Foto: Capturi ANM

Ploi torențiale în Capitală

Prognoza specială pentru municipiul București anunță în următoarele 2 zile caniculă, dar și furtuni.

Așadar, până mâine la ora 09:00, vremea se va menține călduroasă și chiar caniculară în timpul după-amiezii.

„Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic. Vântul va sufla slab și moderat (rafale de până la 30…35 km/h). Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales spre seară și vor fi posibile ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice”.

Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.

Apoi, marți, instabilitatea atmosferică se va accentua, mai ales în a doua parte a zilei.

„În noaptea de marți spre miercuri vor fi înnorări, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Se pot înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperatura maximă, mai scăzută faţă de ziua anterioară, se va situa în jurul a 32 de grade, însă disconfortul termic se va menţine ridicat”, mai arată meteorologii.

Vezi și Caniculă și ploi - prognoza meteo pe 2 săptămâni


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇