Cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și grindină, până duminică seara

Cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și grindină, până duminică seara
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ne așteaptă un weekend cu ploi torențiale, vânt puternic, grindină și descărcări electrice, iar temperaturile scad mult în vestul și nord-vestul țării. Meteorologii au emis în acest sens o informare de vreme rea, dar și o atenționare cod galben.

Informarea meteo a intrat în vigoare azi la ora 10.00 și este valabilă până duminică, la ora 23.00.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

ADVERTISING

Astfel de fenomene se vor semnala vineri îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte.

Sâmbătă instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde precipitațiile vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse.

Duminică, ploile vor fi cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului.

Cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20…50 l/mp.

În vestul și nord-vestul țării, în aceste zile, vremea se va menține răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18…20 de grade. În restul teritoriului temperaturile vor fi normale, chiar ușor mai ridicate în sud-est.

ADVERTISING

Atenționarea cod galben intră în vigoare sâmbătă la ora 15:00 și e valabilă până duminică la ora 23:00.

Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Moldova.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25…55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și de munte.

hart-ploi
Foto: INMH

Citește și: La final de august plouă - prognoza meteo pe două săptămâni

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇