Alertă ANM: Revine vremea rea cu furtuni în toată ţara, inclusiv la Bucureşti

Alertă ANM: Revine vremea rea cu furtuni în toată ţara, inclusiv la Bucureşti

Iar vin ploile torenţiale cu furtuni şi grindină.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de vreme rea valabilă în toată ţara de marți, ora 12:00 până joi, ora 23:00.

Meteorologii prevăd că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

ADVERTISING

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.

Furtuni şi la Bucureşti

LA Bucureşti, va fi cald, însă serile vremea va deveni ușor instabilă, cu furtuni.

Îndeosebi în cursul după-amiezelor și al serilor de marți, miercuri și joi (8, 9 și 10 iunie) vor fi perioade cu înnorări și averse însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, arată ANM.

ADVERTISING

Temperaturile maxime vor fi de 24...26 de grade, iar cele minime de 13...15 grade.

Vezi şi: Urmează o săptămână cu furtuni în fiecare după amiază


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇