Inițiativa de a combate poluarea prin modesta, dar spectaculoasa inițiativă „Vinerea Verde” merită toată lauda nu numai datorită pricipalului scop declarat, acela de protejare a mediului, ci și pentru acela de protejare a omului, a sănătății, a condiției fizice.
Ne exprimam cu toții admirația, acum câțiva ani, aflând despre premierul Țărilor de Jos că se deplasa cu bicicleta de acasă la sediul Guvernului sau despre alți miniștri, de prin țările nordice care adoptaseră, în mod neașteptat pentru noi, transportul cu trotineta electrică, sau chiar banalul mers pe jos.
Ne întrebam atunci: vor ajunge vreodată și românii să vadă așa ceva în țara lor? Părea imposibil, dar iată că vedem cu ochii noștri. Visul devine realitate.
Mai ușor, însă, că nu a devenit încă. Poate va deveni, poate nu, am unele rezerve. Nu că aș fi defetist, dar nu mă pot abține de la cea mai elementară întrebare: va dura asta în timp, sau a fost numai o demonstrație a Guvernului, ca să impresioneze lumea, când va vedea demnitarii României filmați în autobuz, fotografiați pe trotinete, biciclete sau ajungând pe jos la ușa instituțiilor pe care le conduc?
Și pun întrebarea foarte serios: cu ce se va alege practic mediul, dacă vreo câțiva miniștri, inclusiv premierul, vor face puțin sport de dezmorțire pe itinerariul spre birou?
A început Vinerea Verde, ziua fără mașina proprie: Cum au mers la job miniştrii, primarii şi alţi angajaţi ai statului (Galerie foto&Video)
Pentru ca mediul, destul de poluat și așa, să simtă ceva palpabil în Vinerea Verde, ar trebui ca zeci, sute, mii poate chiar milioane de cetățeni să urmeze exemplul personal dat de demnitarii României. Ar trebui ca, în respectivele zile de Vineri, să abandoneze mulți mașina personală, să urce cu toții în mijloacele de transport în comun, sau – mult mai plăcut – să folosească bicicleta.
O întrebare retorică: a luat vreo măsură premierul sau altcineva, pentru ca să fie interesați cât mai mulți cetățeni de inițiativa Guvernului, să fie atrași de bicicletă, de trotinetă sau chiar de mersul pe jos? Nu cumva așteaptă ca faptul să se producă de la sine, urmare extraodinarului impact al unor exemple personale?
În opinia mea, ar fi un dezastru dacă vinerea viitoare majoritatea cetățenilor ar încerca să ajungă cu bicicleta la serviciu. Și ca să explic în ce constă dezastrul, îmi permit să invit cititorul acestor rânduri la o excursie virtuală prin câteva orașe europene, folosind extraordinarele performanțe ale programelor YouTube.
Excursiile virtuale m-au făcut să cunosc mai toată Europa, dar nu mă voi opri decât la câteva exemple. Vă propun, așadar, să poposiți, la alegere, în Amsterdam, Haga, München, Berlin, Bruxelles, Viena, Praga. Veți observa că, lângă intrarea în principalele instituții, școli, facultăți, spitale, gări, marketuri, ba chiar și în stațiile de tramvai, autobuz sau metrou, sunt amenajate rastele pentru biciclete.
A fost creată prima cooperativă de energie verde din România. Oricine poate să participe - cum investești și ce câștigi
Acolo, circulația cu bicicleta este o cutumă, dar omul știe că, ajuns la destinație, va găsi un spațiu amenajat pentru parcarea modestului său vehicul, în siguranță. Altfel, merge cu mașina personală și-i va găsi loc s-o parcheze pe trotuar.
Mă întreb strict retoric, câte din instituțiile noastre, care își așteaptă angajații să vină cu bicicleta la serviciu, au rastele amenajate la intrare?
Poate greșesc, dar cu modesta mea memorie, parcă nu-mi aduc aminte să existe așa ceva la intrarea în Guvern, în vreun minister, în multe școli, în stațiile de tramvai, de autobuz, troleibuz, metrou.
Și acum, iată dezastrul la care m-am referit mai devreme, când vorbeam de riscul ca, într-o dimineață, numeroși angajați unei mari instituții – nu vorbesc de mai multe, căci m-aș îngrozi – ar poposi la serviciu grămadă, cu bicicleta. Ce ar face cu ea? Ar lega-o de un pom? Un stâlp? Un burlan? De poarta instituției?
Ar rămâne lângă ea, precum cavaleristul lângă cal, în timp de război, nevoit să nu lase calul liber, căci, dacă-l scapă, nu-l va mai vedea niciodată.
Iohannis a promulgat legea care instituie Ziua naţională a bicicletei. Când va fi celebrată şi la ce foloseşte
Am o părere prea bună despre premier, ca să-mi închipui că nu i-au dat prin cap toate acestea. Mai curând, n-a crezut nicio clipă că exemplul va fi urmat, că mulțimea este hotărâtă să încalece bicicleta, așa cum fac cei din Amsterdam și Haga, din München și Berlin.
Admir demonstrația de vineri, privind modul cum combat demnitarii României poluarea din țara lor. Dar o nefericită premoniție îmi șoptește că, peste câteva săptămâni, chiar și demnitarii s-ar putea plictisi de atâta Vinere Verde.
Dacă autoritățile ar gândi altfel, n-ar fi început campania cu o decizie luată la nivel guvernamental și câteva exemple personale.
Ar fi început cu mai multe piste pentru bicicliști și pentru posesorii de trotinete (zău, merită să vedeți pe YouToube pistele din Amsterdam!), cu rastele în toate punctele de interes din oraș și o mai bună calitate a transportului în comun.
Tramvaiul ar trebui să tenteze nu pentru calitățile sale antipoluante, ci pentru confortul plăcut dinăuntru, ceea ce nu prea este cazul.
Iar campania ar trebui demarată astfel, încât să nu lase impresia despre combaterea poluării că ar fi o prerogativă a guvernării, unde funcționarii Palatului Victoria dau exemplu personal, iar cei din alte palate sunt scutiți.
Autobuze cu suport pentru biciclete au apărut pe străzile din Cluj-Napoca
Ar fi fost spectaculos să fie invitat la acțiune intreg Parlamentul, să fie atrasă și Opoziția, pentru ca să demonstreze cu toții că Vinerea Verde n-are culoare politică, singurele ei afinități fiind legate de aerul pe care îl respirăm, de apa pe care o bem, de sănătatea noastră, și până la urmă, de viitorul planetei.
Nu disimulez plăcerea cu care l-aș privi pe domnul Ciolacu sosind cu bicicleta la serviciu, la ideea Guvernului, și parcând-o în uriașul rastel de la intrarea în Parlament, lângă doamna Șoșoacă sosită și ea cu trotineta, lângă doamna Firea, domnul Stănescu sau lângă președinta Senatului.
Ar fi înălțător pentru noi ca internauții din alte țări să urmăreacă în admirație evenimentele din România, unde demnitarii Guvernului, Parlamentul, Opoziția de acolo, liderii din teritoriu și chiar preoții, combat poluarea toți deodată, întrucât numai o demonstrație a câtorva funcționari guvernamentali în ziua de Vinerea Verde este mai puțin chiar decât o simplă picătură de apă dulce, aruncată în Marea Neagră, s-o îndulcească.
Căci Vinerea Verde este o idee măreață, numai dacă pune umărul cel puțin toată țara, cu mic, cu mare. Altfel, rămâne o uriașă furtună într-un mic pahar cu apă. Greșesc cumva?