Canicula periculoasă va deveni frecventă în Europa. Trebuie să găsim soluții să ne adaptăm

Canicula periculoasă va deveni frecventă în Europa. Trebuie să găsim soluții să ne adaptăm
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Valuri periculoase de căldură ca cele care au pârjolit emisfera nordică în această vară ar putea să afecteze cea mai mare parte a planetei cu o frecvenţă de trei până la zece ori mai mare până la finele secolului, arată un nou studiu, citat de CNN.

Această creștere este prognozată în țări situate la latitudini medii, cum sunt SUA, China, Japonia și ţările din vestul Europei, conform studiului publicat în Communications Earth & Environment de o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard și Universitatea Washington. Se consideră că s-a atins un nivel periculos de căldură atunci când temperaturile urcă la 39,4 grade Celsius şi peste acest nivel.

ADVERTISING

Frecvenţa acestor fenomene se va dubla, cel puţin, până în 2050, în regiunea menţionată.

Situaţia va fi şi mai critică la tropice, unde oamenii ar putea să fie expuşi la niveluri periculoase de căldură în majoritatea zilelor anului. Numărul zilelor cu “căldură extrem de periculoasă”, adică cu temperaturi de 51 de grade Celsius, s-ar putea dubla.

Aceste prognoze sunt făcute în baza presupunerii că temperaturile medii globale vor creşte cu două grade Celsius.

“Fenomenele de caniculă care au doborât recorduri în ultimele veri vor deveni mult mai comune în locuri precum America de Nord şi Europa. În multe locuri din apropiere de ecuator mai bine de jumătate din an va fi o provocare să munceşti afară, chiar dacă începem să reducem emisiile”, spune Lucas Vargas Zeppetello de la Universitatea Harvard, principalul autor al studiului.

ADVERTISING

Potrivit autorilor studiului, lumea trebuie să găsească soluţii pentru a se adapta la această situaţie, pentru a evita o creştere a îmbolnăvirilor, în special în rândul categoriilor vulnerabile, cum sunt persoanele în vârstă şi cele cu venituri mici.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇