Trump face, Biden desface: Președintele ales al SUA promite că va reveni în Acordul de la Paris pentru lupta împotriva schimbărilor climatice

Trump face, Biden desface: Președintele ales al SUA promite că va reveni în Acordul de la Paris pentru lupta împotriva schimbărilor climatice

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a promis, sâmbătă, că Statele Unite vor reveni în Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice în prima zi a mandatului său la Casa Albă, relatează AP.

“Statele Unite vor reveni în Acordul de la Paris în prima zi a mandatului meu de preşedinte. Voi începe imediat să lucrez împreună cu omologii mei din lume pentru a face tot ce este posibil, inclusiv convocarea liderilor economiilor importante pentru un summit privind clima în primele mele 100 de zile de mandat”, a afirmat Biden.

ADVERTISING

Mai mult de 70 de lideri mondiali participă astăzi la întâlnirea virtuală la care se caută soluţii pentru reducerea emisiilor şi care are loc la a cincea aniversare a Acordului climatic de la Paris.

Statele Unite au ieșit oficial azi din Acordul de la Paris, așa cum a vrut Trump. Rezultatul alegerilor va decide pentru cât timp

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a catalogat modificările climatice drept o farsă şi a retras Statele Unite din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice.

ADVERTISING

Majoritatea oamenilor de ştiinţă crede că lumea trebuie să reducă puternic şi rapid emisiile pentru a evita cele mai catastrofale efecte ale încălzirii globale. China, Japonia, Coreea de Sud şi Uniunea Europeană şi-au intensificat recent obiectivele de reducere a emisiilor de carbon.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇