Unul dintre cele mai vechi și mai circulate trasee montane din România, Valea Berii – Cabana Ciucaș – Vârful Ciucaș – Muntele Roșu, din Masivul Ciucaș, a fost reabilitat integral de voluntarii Asociației „În slujba muntelui”, în 2025, cu sprijinul Salvamont Cheia și al partenerilor Act for Tomorrow și Bere Ciucaș.
Peste 150 de voluntari din întreaga țară, mobilizați de „În slujba muntelui”, printre care și circa 70 de angajați Ursus Breweries, au participat la lucrările de reabilitare, pe 20 de kilometri de traseu, din primavară până în toamnă.
Marcajele de orientare cu vopsea au fost refăcute și au primit un strat protector reflectorizant, pentru a fi văzute mai ușor pe timp de noapte. Vechii stâlpi ruginiți au fost înlocuiți cu peste 100 de stâlpi de orientare noi, realizați din materiale calitative, cu tehnologii de ultimă generație, la fel ca toate săgețile de orientare.
Vechile panouri de informare, degradate pe parcursul anilor, au fost înlocuite cu unele noi. Au fost instalate lanțuri de siguranță și balustrade, în zonele expuse. În plus, au fost amenajate mai multe spații de odihnă și relaxare pentru turiști, în puncte-cheie ale traseului. Pe parcursul lucrărilor, au fost colectate și peste 3 tone de deșeuri abandonate pe munte.
Intervenția asociației „În slujba muntelui”, ONG specializată în refacerea infrastructurii turistice montane, în Masivul Ciucaș, s-a petrecut în deplină cooperare și coordonare cu Salvamont Cheia, sub umbrela programului „Natură Curată, Relaxare Adevărată” derulat de brandul de bere Ciucaș, parte a Ursus Breweries, prin proiectul „Relaxare pe poteci de munte”, cu sprijinul partenerului Act for Tomorrow.
„Ne bucură deschiderea mediului privat de a investi în infrastructura montană, un domeniu esențial pentru siguranța și accesibilitatea traseelor montane. Credem că astfel de parteneriate reprezintă cheia pentru întreținerea pe termen lung a potecilor și pentru protejarea mediului natural, astfel încât muntele să rămână un spațiu sigur și primitor pentru toți cei care îl vizitează”, a declarat Florin Fratu, președintele Asociației „În slujba muntelui”, care a executat lucrările.
Reabilitarea traseelor marcate din Munții Ciucaș va continua și în 2026, cu refacerea unor segmente adiacente, având ca obiectiv final restaurarea infrastructurii de poteci pedestre a masivului în totalitate.
„Pentru brandul de bere Ciucaș, implicarea în acest proiect reflectă angajamentul de a lăsa natura curată și de a oferi comunității condiții reale pentru relaxare adevărată pe poteci de munte. Susținerea reabilitării traseului Valea Berii – Vf. Ciucaș – Muntele Roșu arată că mediul privat poate contribui direct la protejarea mediului și la crearea unor experiențe autentice pentru drumeți. Credem că mediul privat are un rol important în protejarea naturii și în sprijinirea inițiativelor care aduc beneficii reale comunităților. Prin acest parteneriat, ne dorim să arătăm că responsabilitatea față de mediu și față de oameni poate fi integrată firesc în modul în care ne raportăm la relaxare și la experiențele autentice pe care muntele le oferă”, a declarat Alexandra Cipăianu, Senior Brand Manager Ciucaș, sponsorul proiectului.
„Atunci când comunitatea, organizațiile și partenerii privați colaborează, rezultatele sunt vizibile și durabile. Refacerea traseului Valea Berii - Vf. Ciucaș - Muntele Roșu este un angajament față de natură și față de oamenii care aleg să descopere muntele. Ne dorim ca acest demers să fie începutul unei serii de proiecte prin care să demonstrăm că muntele trebuie îngrijit cu aceeași responsabilitate și atenție cu care îi cerem să ne ofere refugiu și aventură. Este un pas important pentru toți cei care cred în puterea comunității și în frumusețea naturii”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele asociației Act for Tomorrow, partener al proiectului.


Asociația „În slujba muntelui” se ocupă cu îngrijirea traseelor marcate și a refugiilor montane din Carpații Românești, acțiuni de ecologizare în munți și educație eco-montană pentru copii. Sunt implicați sute de voluntari, din toată țara, în fiecare sezon, pentru ca turiștii să poată merge în siguranță pe poteci. În ultimii ani, asociația a reabilitat peste 1.300 de km de traseu și un refugiu aflat la 2200 m altitudine, iar proiectele continuă și sunt în plină dezvoltare.
