Protest Greenpeace: O casă a premierului Rishi Sunak a fost acoperită cu pânză negru petrol

Protest Greenpeace: O casă a premierului Rishi Sunak a fost acoperită cu pânză negru petrol
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Activişti Greenpeace au acoperit joi o casă a premierului britanic Rishi Sunak din nordul Angliei cu pânză de culoare „negru petrol” în semn de protest faţă de „frenezia” guvernului conservator care a promis acordarea de noi licenţe pentru exploatarea petrolului şi gazelor.

Într-o fotografie postată pe reţelele sociale ale Greenpeace, se pot vedea casa impunătoare acoperită cu material textil de culoare neagră şi patru persoane aflate pe acoperiş, transmite AFP.

🚨BREAKING: Climbers are on the roof of Rishi Sunak’s mansion draping it in 200 metres of black fabric to protest against…

Publicată de Greenpeace UK pe Joi, 3 august 2023

Greenpeace a explicat că materialul textil „negru petrol” ajută la „evidenţierea consecinţelor periculoase ale unei noi frenezii a forajului”. Poliţia locală a indicat că se afla la faţa locului.

ADVERTISING

Premierul Rishi Sunak, aflat în vacanţă cu familia sa în California, a promis luni acordarea a "sute" de noi licenţe pentru explorarea petrolului şi gazelor în Marea Nordului.

Departe de a vedea o contradicţie în acest sens, Rishi Sunak a dat asigurări că exploatarea acestor resurse fosile britanice va ajuta ţara în traiectoria sa către neutralitatea carbonului, promisă pentru anul 2050.

"Avem cu disperare nevoie ca prim-ministrul nostru să fie un lider în materie de climă, nu un piroman", a declarat Philip Evans de la filiala britanică a organizaţiei Greenpeace.

ADVERTISING

"În timp ce incendiile şi inundaţiile distrug case şi vieţi în întreaga lume, domnul Sunak se angajează în favoarea unei extinderi masive a forajelor de petrol şi gaze", a adăugat el, denunţând "cinismul incredibil" al premierului.

"Nu ne cerem scuze pentru că adoptăm abordarea corectă pentru a ne asigura securitatea energetică, utilizând resursele de care dispunem la noi acasă, astfel încât să nu depindem niciodată de agresori precum (Vladimir) Putin pentru energia noastră", a indicat o sursă din Downing Street.

ADVERTISING

Anunţul de luni privind acordarea de noi licenţe pentru exploatarea petrolului şi gazelor a stârnit proteste în Marea Britanie şi a fost criticat în unanimitate de grupurile ecologiste.

Joi, un grup de mame organizează o demonstraţie pe Downing Street în semn de protest faţă de politica de mediu a Guvernului britanic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇