Poluarea cu plastic în Oceanul Atlantic ar putea fi de zece ori mai gravă decât s-a crezut iniţial, potrivit unor estimări ale Centrului Naţional de Oceanografie (NOC) din Marea Britanie, publicate marţi în revista Nature Communications, informează DPA.
Mostre de apă din Atlantic prelevate la adâncimi de până la 200 de metri sugerează că ”poluarea cu plastic din ocean a fost în mod substanţial subestimată”, a precizat NOC.
Potrivit NOC, volumul de microplastice invizibile sau aproape invizibile ''este comparabil ca şi dimensiune cu estimări ale tuturor deşeurilor din plastic care au pătruns în Oceanul Atlantic în ultimii 65 de ani''.
Autoarea principală a raportului, Katsiaryna Pabortsava, cercetător în cadrul NOC, a precizat că studiile anterioare nu au măsurat ''concentraţiile particulelor 'invizibile' de microplastice de dedesubtul suprafeţei oceanului''.
Plasticul a devenit prezent în lanțul alimentar
Între cinci şi 14 milioane de tone de deşeuri din plastic au ajuns în mările şi oceanele planetei în fiecare an, potrivit diferitelor estimări publicate în ultimii ani.
Unele dintre acestea se descompun de-a lungul timpului în microplastice, definite ca fiind orice bucată din plastic cu o lungime de până la cinci milimetri. Fragmentele mai mici sunt câteodată denumite ''nanoplastice''.
Aceste particule minuscule pot pătrunde neobservate în lanţul alimentar. O cercetare realizată de Universitatea din Arizona, publicată luni, a descoperit urme de plastice în toate cele 47 de mostre de organe şi ţesut testate.
O cercetare realizată de Laboratorul Marin Plymouth din Marea Britanie, publicată în luna mai, sugerează că poluarea cu microplastice din Atlantic ar putea avea un volum de două ori mai mare în comparaţie cu estimările anterioare.
Cercetătorii au folosit năvoade fine pentru a colecta probe de apă de mare în largul coastelor din sudul Angliei şi din Maine, Statele Unite.