Omenirea se mândrește pe bună dreptate cu cele mai mari realizări ale sale – agricultura, medicina, ingineria și construirea civilizațiilor. Dar, în mod remarcabil, furnicile au stăpânit aceste inovații cu milioane de ani înaintea noastră.
Să ne gândim la o situație în care ai ajutat pe cineva să mute un obiect greu, de pildă o canapea. Deși la început sarcina părea destul de simplă, de fapt necesita o serie de comportamente avansate.
A fost nevoie de comenzi verbale pentru coordonare („întoarce-te!”) și anticiparea evenimentelor din viitorul apropiat (mutarea altor piese de mobilier pentru a face loc). De asemenea, a fost nevoie de o viziune clară și comună asupra obiectivului final (în ce cameră să fie mutată canapeaua).
E un exemplu mărunt, dar satisfăcător, de cooperare umană. Dar, înainte să fim mândri de noi înșine, să ne gândim că furnicile - creaturi cu creiere minuscule și fără capacitate de vorbire - izbutesc în mod obișnuit isprăvi care rivalizează și uneori le depășesc pe ale noastre, remarcă The Conversation. Avem multe de învățat de la aceste insecte sociale.
Incursiune în lumea furnicilor
Pământul este literalmente plin de furnici. Oamenii de știință estimează că există cel puțin 20.000 de trilioane de furnici pe Pământ. Asta înseamnă un 20 urmat de 15 zerouri. Adică mai multe furnici decât stele în galaxia noastră, scrie publicația.
Aceste insecte incredibile se numără printre cele mai reușite organisme de pe planetă. O parte din succesul lor provine din capacitatea de a forma societăți complexe, de la câțiva indivizi la milioane. Iar aceste societăți, sau colonii, sunt remarcabil de cooperante.
Să luăm, de exemplu, abilitățile furnicilor de a muta alimente mari. Pentru a face acest lucru, ele mobilizează echipe de zeci – sau chiar sute – de lucrători. Acestea acționează eficient împreună pentru a transporta încărcătura în mușuroi.
Furnicile nebune cu corni lungi (Paratrechina longicornis) sunt cunoscute și pentru faptul că îndepărtează resturile din drum înainte de transportarea unui obiect greu, anticipând traiectoria acestuia și pregătindu-i calea. Oamenii în schimb, lucrează mai complicat - au nevoie de aprobări, ordine și… de bani. Și uneori nici așa nu-și fac treaba cum trebuie.
Un experiment a pus furnici nebune cu coarne lungi împotriva oamenilor, toate având sarcina de a muta obiecte în formă de T (adaptate la dimensiunea corpului lor) prin spații înguste. În unele teste, echipelor umane nu li s-a permis să vorbească sau să folosească gesturi.
Rezultatul? Furnicile au avut performanțe mai bune în grupuri mai mari comparativ cu cele mai mici, demonstrând beneficiile clare ale acțiunii colective. În schimb, performanța umană nu s-a îmbunătățit odată cu mărimea grupului. Iar atunci când comunicarea a fost restricționată, performanța umană a scăzut pe măsură ce mărimea grupului a crescut.
Toate acestea evidențiază modul în care furnicile se bazează pe inteligența colectivă, fără a fi nevoie de control central sau de o cunoaștere sofisticată.
Micii fermieri experimentați
Apariția agriculturii, în urmă cu 12.000 de ani, este, pe bună dreptate, considerată una dintre cele mai mari realizări ale omenirii.
Însă furnicile tăietoare de frunze ne-au luat-o înainte. Aceste furnici (din speciile Atta și Acromyrmex) au evoluat pentru a practica agricultura la scară largă acum aproximativ 55 de milioane de ani. Ele taie și transportă frunze proaspete nu pentru a le mânca direct, ci pentru a hrăni o ciupercă care le servește drept principală sursă de hrană.
Acest parteneriat evolutiv le permite furnicilor să hrănească colonii cu populații de milioane.
În mod remarcabil, furnicile tăietoare de frunze au dezvoltat și o formă de combatere biologică a dăunătorilor pentru a-și proteja culturile de bacterii. Unele furnici lucrătoare patrulează grădinile, detectând secțiunile infectate ale ciupercii. Apoi aplică antibiotice produse de bacteriile care trăiesc pe corpul lor.
Mai mult, multe specii de furnici cresc afide (insecte precum păduchii de plante mici) și alte insecte care se hrănesc cu seva plantelor și elimină un lichid zaharos pe care furnicile îl colectează cu nerăbdare. În schimb, furnicile servesc drept gărzi de corp, apărându-și micile animale de prădători precum buburuzele și Crisomelidele (gândaci de frunze).
Medicamentele furnicilor
Îngrijirea medicală poate părea o inovație eminamente umană. Însă mai multe specii de furnici au dezvoltat metode sofisticate de tratare a rănilor.
Dacă o furnică dulgher din Florida (Camponotus floridanus) este rănită în timpul unei lupte între colonii, colegii săi de mușuroi îi amputează un membru deteriorat pentru a preveni răspândirea infecției. Furnicile care primesc această îngrijire pe câmpul de luptă au mai multe șanse de supraviețuire decât cele lăsate netratate.
Unele furnici pot detecta infecțiile și pot trata rănile infectate prin curățarea lor și aplicarea de secreții antimicrobiene din glande specializate.
Maeștri constructori
Unele specii de furnici sunt cunoscute pentru faptul că își pun literalmente corpurile în pericol pentru apărarea coloniei.
Furnicile legionare (Eciton burchellii) își unesc corpurile pentru a forma structuri. Acestea includ poduri peste goluri pe pământul din pădure și improvizarea unor „schele” vii pe teren abrupt pentru a împiedica alunecarea altor furnici.
Chiar și mușuroiul este alcătuit din sute de mii de furnici care stau unite, la care se adaugă tuneluri și camere subterane care adăpostesc larvele și regina. Întreaga structură este consolidată și reconstruită în fiecare zi, după ce colonia emigrează câteva sute de metri în pădure.
Între timp, furnicile țesătoare (Oecophylla smaragdina) se unesc și formează frânghii vii pentru a depăși goluri verticale. De asemenea, ele formează un șir de furnici lucrătoare care trag frunzele laolaltă în vârfurile copacilor pentru a forma cuiburi. Când frunzele sunt prinse la locul lor, alte furnici sosesc cu larve de furnici în fălci. Fiecare larvă produce o mică pată de mătase pe care furnicile o folosesc pentru a lipi frunzele între ele.
Furnicile de foc (Solenopsis invicta), o specie dăunătoare majoră, își datorează parțial succesul invaziv unei metode unice de dispersare. Când cuiburile lor subterane sunt inundate de ploaie, furnicile se adună și formează o plută imensă care stă la suprafață pe un strat de larve plutitoare. Aceste plute pot naviga în siguranță peste apele inundațiilor pe o distanță de sute de kilometri, până când ajung pe uscat.
Lecții pentru omenire
Oamenii se mândresc cu cele mai mari realizări ale lor - agricultura, medicina, ingineria și construirea civilizațiilor. Dar furnicile au stăpânit aceste inovații cu milioane de ani înaintea noastră.
Or fi ele minuscule, dar lucrând împreună furnicile pot construi societăți complexe și pot rezolva multe probleme. Și chiar ar putea să-i învețe pe oameni câte ceva la multe capitole, cum ar fi solidaritatea, comunicarea, disciplina, ingeniozitatea și reziliența.
T.D.