Cea mai mare fermă de insecte din lume este construită lângă Paris.
Compania din spatele fermei se numeşte Ÿnsect, iar obiectivul său este acela de a găsi modalităţi prin care insectele să fie folosite pentru a reduce amprenta agriculturii asupra mediului, scrie Euronews.
Cei de la Ÿnsect nu vor să introducă insectele direct în dieta noastră, ci să furnizeze lanţului alimentar o sursă de proteine cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră. Mai exact, vor să folosească insectele pentru a hrăni animalele consumului uman sau pentru producerea de mâncare pentru animale.
Printre altele, în industria piscicolă insectele pot înlocui peştii prinşi în mări şi oceane pentru a hrăni somonii şi creveţii crescuţi în ferme. Deşeurile produse de sutele de milioane de insecte pot fi folosite ca îngrăşământ pentru culturi.
„Ambiţia noastră este aceea de a revoluţiona lanţul alimentar, care efectiv începe de la bază: insecte şi sol. Ne preocupă pe toţi, indiferent dacă ne place carnea sau suntem vegani, pentru că este vorba despre cum sunt hrănite plantele şi animalele noastre”, spune Antoine Hubert, cofondator, preşedinte şi CEO al Ÿnsect.
Reprezentanţii companiei susţin că pot folosi cu până la 98% mai puţin teren şi pot reduce semnificativ amprenta de carbon şi impactul asupra biodiversităţii prin creşterea de viermi de făină în ferma lor verticală.
Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a ONU estimează că producţia alimentară va trebui să crească cu 70 la sută până în 2050 pentru a face faţă creşterii populaţiei şi a nivelului de trai, în condiţiile în care este deja folosită cea mai mare parte a suprafeţei terenurilor agricole disponibile, mai notează sursa citată.
C.S.