Green fact checking-ul săptămânii: Mitul incendiilor din Canada și impactul CO2

Green fact checking-ul săptămânii: Mitul incendiilor din Canada și impactul CO2
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Informații de context

O postare de pe Instagram, ce s-a viralizat ulterior, afirmă în mod eronat că toate soluțiile de combatere a crizei climatice sunt doar născociri, invocând, fără a prezenta dovezi științifice, comparația dintre cantitatea  de emisii CO2 provenit de la incendiile din Canada și cantitatea de emisii CO2 rezultată din activitatea umană în ultima sută de ani.

Atunci când combustibilii fosili sunt arși, pentru energie sau folosiți în transport, ei eliberează dioxid de carbon, un gaz cu efect de seră care este principala cauză a încălzirii globale. Dioxidul de carbon rămâne în atmosferă sute de ani. Așa cum explică un cercetător de la Universitatea din Auckland, pe măsură ce se adaugă mai mult dioxid de carbon, concentrația sa crescândă ajunge să acționeze ca o pătură, captând energia în apropierea suprafeței Pământului. Astfel, energia nu mai este eliberată în spațiu. Emisiile totale de la toate activitățile umane din 1850 sunt de aproape 10.000 de ori mai mari decât emisiile de la incendiile din Canada din 2023.

ADVERTISING

Dioxidul de carbon reprezintă o parte substanțială din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră ce sunt produse atunci când combustibilii fosili, precum cărbunele și petrolul, sunt arși pentru energie. Majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință este de acord că aceste gaze cu efect de seră, eliberate în atmosferă, conduc la schimbările climatice.

Narațiuni alimentate de astfel de postări/ conținuturi

„Schimbările climatice sunt un fenomen natural, iar omenirea nu poate influența în niciun fel acest proces.”

ADVERTISING

„Schimbările climatice nu sunt provocate de activitatea umană”.

„Schimbările climatice nu există și criza climatică e fabricată / este o mascaradă.”

Evaluarea noastră:

Afirmații false, nesusținute de dovezi științifice. Dacă incendiile din Canada ar fi emis la fel de mult CO2 ca întreaga activitate umană în ultimul secol, nivelul de CO2 din atmosferă ar fi crescut brusc. Dar măsurătorile de dioxid de carbon efectuate nu au indicat creșteri semnificative în luna iunie 2023. Mai mult, emisiile totale de la toate activitățile umane din 1850 sunt de aproape 10.000 de ori mai mari decât emisiile de la incendiile din Canada din 2023.

Disclaimer!

ADVERTISING

Green Antifake scoate la suprafață și analizează conținuturi eronate, înșelătoare sau pur și simplu false nu pentru a le amplifica sau a le oferi o vizibilitate nedorită în spațiul public, ci pentru a crește nivelul de conștientizare publică pe marginea lor.

Sursele noastre de fact-checking:

Politifact.com – Wildfires’ carbon dioxide output exceeds century’s worth of human activity? No

Theconversation.com – How not to solve the climate change problem


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇