Un lac de aproape 40 de kilometri pătraţi din sud-vestul Turciei a atras atenţia oamenilor de ştiinţă pentru similitudinile sale cu craterul Jezero de pe Marte, unde a asolizat roverul Perseverance al NASA, relatează vineri EFE.
Cercetătorii cred că lacul Salda, din provincia turcă Burdur, are caracteristici minerale şi geologice similare cu craterul Jezero, potrivit agenţiei Anadolu.
Despre craterul Jezero, cu o suprafaţă similară cu cea a lacului Salda, cercetătorii cred că a fost un lac care a secat în urmă cu milioane de ani în urmă şi ar putea conserva în sedimentele sale argiloase molecule organice şi microbi.
Se aşteaptă ca roverul Perseverance, care a asolizat joi pe Marte, să transmită informaţii despre această planetă, despre sistemul solar şi despre posibilităţile de existenţă a vieţii în altă parte decât pe Pământ.