Sonda spaţială Chang’e-5 a Chinei a aselenizat cu succes, marţi, în cadrul misiunii istorice de prelevare a unor mostre de pe suprafaţă Lunii, au relatat media chineze.
Chang’e-5 a atins marţi „cu succes” suprafaţa Lunii, a relatat postul CCTV, citând o sursă din cadrul agenţiei spaţiale a Chinei, citate de Reuters şi DPA.
China a lansat sonda spaţială Chang'e-5 la data de 24 noiembrie.
Misiunea fără echipaj uman, denumită după zeiţa Lunii din mitologia chineză, îşi propune să colecteze şi să aducă pe Pământ material selenar care îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle mai multe despre originile şi procesul de formare a Lunii.
Misiunea va testa capacitatea Chinei de a colecta de la distanţă eşantioane din spaţiu, înainte de lansarea unor operaţiuni mai complexe.
În cazul în care misiunea va avea succes, China va deveni a treia ţară care colectează probe selenare, după ce Statele Unite şi Uniunea Sovietică au înregistrat astfel de reuşite cu decenii în urmă.
În următorul deceniu, China intenţionează să stabilească o bază robotizată pe Lună pentru misiuni de explorare fără echipaj uman. Acest deziderat urmează să fie realizat prin misiunile Chang'e-6,7 şi 8 în anii 2020 până în anii 2030, înaintea misiunilor cu echipaj uman.
De asemenea, China are în plan aducerea unor eşantioane colectate de pe Marte până în 2030.