Patru cerşetori au câştigat 50.000 de euro cu un loz ''răzuieşte şi câştigă''

Patru cerşetori au câştigat 50.000 de euro cu un loz ''răzuieşte şi câştigă''

Patru cerşetori au câştigat săptămâna aceasta 50.000 de euro cu un loz „răzuieşte şi câştigă” făcut cadou de un cetăţean în oraşul Brest din nordul Franţei, la uşa unei tutungerii în faţa căreia aceştia cerşeau.

„Stăteau cu mâna întinsă cerşind la miezul nopţii, când un client al magazinului a decis să le dăruiască un loz de 1 euro”, a informat Compania franceză de loterie – Francaise des Jeux (FDJ), într-un comunicat.

FDJ a remarcat uimirea celor patru persoane când au descoperit că au câştigat, nu un premiu de cinci euro, ci suma de 50.000 de euro, relatează EFE.

Cei patru, cu vârste în jur de 30 de ani, şi-au împărţit premiul în mod egal, astfel încât fiecare a primit câte 12.500 de euro.

Potrivit revistei Closer, principala lor dorinţă este de a pleca din Brest.

Suma este totuşi departe de marele premiu de 157 de milioane de euro, al treilea cel mai valoros al FDJ, al loteriei Euro Millions din Alsacia.

La începutul lunii septembrie, un cuplu în vârstă de 40 de ani a câştigat premiul „jackpot” al acestei loterii, devenind ştire pe prima pagină a ziarelor.

ADVERTISING

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇