Oamenii de știință au dat publicității prima fotografie cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre

Oamenii de știință au dat publicității prima fotografie cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei noastre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fundația Națională pentru Știință a Statelor Unite, împreună cu echipa de cercetători de la Event Horizon Telescope, au publicat joi prima fotografie a găurii negre din centrul galaxiei noastre, Sagitarius A.

300 de astronomi din toată lumea au lucrat împreună pentru ca această imagine să fie obținută. Event Horizon Telescope este o rețea formată din opt radio telescoape de pe tot globul.

Prelucrarea și rafinarea imaginilor a durat nu mai puțin de șapte ani, arată Space.com.

Aflată la o distanță de 26.000 de ani lumină de Soarele nostru, Sagitarius A este o gaură neagră supermasivă, cu masa de patru milioane de ori mai mare decât a Soarelui.

ADVERTISING

O gaură neagră nu poate fi observată direct, deoarece gravitația imensă a corpului ceresc nu permite nici luminii să plece din câmpul gravitațional. În schimb, oamenii de știință au reușit să observe materia din jurul ei, care este atrasă cu viteză apropiată de viteza luminii și „înghițită” de gaura neagră. Așa se formează inelul strălucitor care înconjoară steaua, cel care, de altfel, apare în imagine.

„Am fost uimiți de cât de bine s-a potrivit dimensiunea inelului cu predicțiile teoriei relativității generale a lui Albert Einstein”, a declarat Geoffrey Bower, unul dintre oamenii de știință care au conclucrat pentru ca această imagine să fie obținută.

[LIVE] Image of Sagittarius A * [Milky Way Black Hole] | Event Horizon Telescope ⚡🔭🌎✨📡

„Aceste observații fără precedent au îmbunătățit enorm înțelegerea noastră cu privire la ce se întâmplă în centrul galaxiei noastre, dar ne oferă și noi indicii despre modul în care aceste găuri negre uriașe interacționează cu împrejurimile lor”, a adăugat Bower.

ADVERTISING

Tot echipa proiectului Event Horizon Telescope (EHT) este cea care a realizat, în urmă cu trei ani, prima fotografie a unei găuri negre.

Gaura neagră fotografiată atunci, descrisă de astronomi drept „un monstru”, are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri, de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului, și se află la o distanță de 500 de milioane de ani lumină.

ADVERTISING
Anca Petrache
Editor Colaborator
Experiență de 23 de ani în presă, din care 16 ani în presa online. Cred ca presa de calitate se poate face doar cu dăruire, repere morale puternice, conduită și responsabilitate.
Anca se simte deopotrivă fascinată de oameni și de urmele lor trecute, dar și de Univers și natură, cu toate necuvântătoarele ei. Crede că trebuie să ne înțelegem locul în această orânduială pe care riscăm să o stricăm din cauza unui ego prea mare. Apoi, chiar din natură ne putem lua idei pentru a inova și a găsi răspunsuri la multe întrebări. Este interesată de inovație și tehnică, de tot ce înseamnă miracolul numit om, cu toate ”componentele” sale și tot ce-l poate ajuta să fie mai bun, mai sănătos.
Expertiză: Externe, Magazin, Sănătate, Mediu, Știință
Scrie Despre: Magazin și știință, Sănătate, Timp liber
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri