O exoplanetă care prezintă ingrediente-cheie pentru existenţa vieţii s-ar putea afla mai aproape decât am crezut. Practic, la doi pași de noi: doar 20 de ani lumină de sistemul Solar.
Este vorba despre exoplaneta HD 20794 d, recent confirmată, care orbitează în jurul unei stele asemănătoare Soarelui, la distanţa potrivită pentru formarea apei lichide pe suprafaţa sa.
Având de aproape 6 ori masa Pământului, planeta orbitează o stea pitică galbenă, la fel ca Soarele, dar puțin mai mică și mai bătrână, ceea ce înseamnă că se află la apogeul duratei de viață a hidrogenului, dar a existat suficient de mult timp pentru ca eventualele exoplanete de pe orbită să se stabilizeze, scrie Science Alert.
În ceea ce privește raza HD 20794 d, aceasta ar fi între 1,7 şi 2,1 ori mai mare decât cea a Pământului, au calculat oamenii de știință. Iar orbita sa - cu o durată de aproximativ 648 de zile - o duce exact în zona locuibilă a stelei.
Totuși, orbita lui HD 20794 d este eliptică sau ovală, ceea ce înseamnă că doar o parte a orbitei sale trece prin zona locuibilă, punctul cel mai îndepărtat aflându-se la o distanță unde apa ar îngheţa.
Necunoscând raza exactă a exoplanetei, oamenii de știință nu îi pot calcula momentan densitatea - o caracteristică care ar dezvălui compoziția sa. Dacă are o rază mai mică, ar putea fi vorba despre un super-Pământ stâncos, asemănător celui terestru. Dacă este mai mare, ar putea fi un mini-Nepun gazos, ceea ce ar putea modifica perspectivele sale de locuire.
Mai multe dintre proprietățile sale pun sub semnul întrebării potenţiala sa ospitalitate. Cu toate acestea, descoperirea este una interesantă, sugerând că, de fapt, condițiile pentru viaţă ar putea fi ascunse chiar sub nasul nostru.
„Pentru mine, a fost în mod firesc o bucurie imensă când am putut confirma existenţa planetei", a declarat astrofizicianul Michael Cretignier, de la Universitatea Oxford, din Marea Britanie.