O pasăre dispărută de peste 350 de ani ar putea fi readusă la viață

O pasăre dispărută de peste 350 de ani ar putea fi readusă la viață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O echipă de biologi și specialiști în genetică din California a primit o finanțare de 225 de milioane de dolari pentru a readuce la viață pasărea Dodo, dispărută după ce a fost vânată intensiv în secolul XVII.

Păsările Dodo au fost descoperite în 1598, când marinarii olandezi au ajuns pentru prima dată pe insula Mauritius, din Oceanul Indian, singurul habitat al speciei, amintește CNN.

Reprezentantele speciei erau viu colorate, aveau o înălţime de aproape un metru şi o greutate cuprinsă între 10 şi 18 kilograme. Fără să se teamă de oameni, ci doar curioase, acestea au ajuns să fie vânate până la extincție.

ADVERTISING

În plus, şobolanii aduşi de corăbii au epuizat sursele de hrană ale păsărilor. Ultima oară când o pasăre Dodo a mai fost văzută pe insulă a fost în 1662.

Biologii cred că, în trecutul îndepărtat, păsările Dodo puteau zbura, însă, după ce au rămas izolate pe insulă, unde nu aveau prădători naturali, au renunţat la zbor şi s-au adaptat la o viaţă paşnică, crescând mult şi în dimensiuni.

Acum, mai cu seamă pentru că devine limpede că multe specii vor avea parcursul acestei păsări, oamenii de știință reuniți sub un start-up numit "Colossal Biosciences" vor să înerce să readucă la viață specia.

ADVERTISING

"În mod clar ne aflăm în mijlocul unei crize a extincţiilor. Este responsabilitatea noastră să motivăm oamenii să se gândească la asta", spune Beth Shapiro, o profesoară la Universitatea din California specializată în secvenţierea ADN-ului, care este implicată în proiect.

Potrivit acesteia, prima etapă a proiectului fost deja realizată. Genomul păsării Dodo a fost secvenţiat în totalitate, folosindu-se material genetic prelevat de la rămăşiţele unui exemplar care fusese adus din Mauritius în Danemarca.

ADVERTISING

Acum, oamenii de ştiinţă vor compara informaţiile genetice ale păsării Dodo cu cele ale altor păsări din familia porumbeilor, care se înrudesc cu specia dispărută. Astfel vor fi evidenţiate mutaţiile genetice specifice speciei, iar aceste mutaţii ar urma să fie recreate ulterior prin editare genetică.

Procesul presupune extragerea celulelor germinale dintr-un ou de porumbel şi cultivarea şi editarea lor în laborator. Oamenii de ştiinţă vor să modifice aceste celule în aşa fel încât să capete caracteriticile păsării Dodo.

Apoi, celulele vor fi injectate înapoi în ou, din care ar trebui să eclozeze un exemplar din specia dispărută.

Procedeul a fost folosit deja cu succes într-un experiment anterior, când, prin manipulare genetică, din materialul genetic prelevat de la un răţoi a fost creat în laborator un pui de găină.

Beth Shapiro spune că perfecţionarea acestei metode ar putea ajuta la conservarea speciilor aflate pe cale de dispariţie. Tehnica permite transferul anumitor trăsături genetice de la o specie la alta. "Dacă găsim o trăsătură care asigură imunitate faţă de o boală care afectează o populaţie, poate că putem folosi aceste tehnici pentru a o transfera la speciile înrudite", a mai spus omul de știință.

Start-upul care va încerca să readucă la viaţă pasărea Dodo are proiecte chiar mai ambiţioase. Oamenii de ştiinţă vor să reînvie prin metode similare mamuţi sau lupi tasmanieni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇