Dintele care schimbă ce ştiam despre omul modern în vestul Europei

Dintele care schimbă ce ştiam despre omul modern în vestul Europei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un dinte de copil este cea mai veche dovadă a prezenței oamenilor moderni în vestul Europei, arată un studiu recent. Acesta demonstrează, fără dubiu, spun cercetătorii, că oamenii moderni au ajuns aici cu cel puțin 10.000 de ani mai devreme decât se credea.

Dacă până acum se credea că homo sapiens a ajuns în zonă acum 43.000 de ani, acum e clar că acest lucru s-a întâmplat cu cel puțin 54.000 de ani în urmă, relatează IFL Science, care citează un raport publicat de jurnalul Science Advances.

Descoperirea care schimbă ceea ce se știa a fost făcută în peștera Mandrin, din ceea ce este acum regiunea Rhone din sudul Franței. Se știa și până acum că aceasta a fost folosită atât de neanderthalieni, cât și de homo sapiens. Însă analiza straturilor succesive de sol, fiecare reprezentând o altă perioadă, arată că homo sapiens a folosit-o după neanderthalieni, iar după el tot omul de Neanderthal a numit-o casă încă o perioadă.

ADVERTISING

Practic, stratul de sol care vorbește despre prezența lui homo sapiens în zonă se află între două straturi care sugerează clar că peștera era folosită în acele momente de către omul de Neanderthal.

Molarul de copil, al unui homo sapiens, e vechi de 54.000 de ani, ceea ce înseamnă că peștera a fost folosită de homo sapiens cam în aceeași perioadă când încă existau neanderthalienii (care au dispărut acum 40.000 de ani).

Până acum se credea că la foarte scurt timp după sosirea omului modern în zonă, neanderthalienii au dispărut. Iată vă lucrurile nu stau deloc așa și cele două specii au coexistat, dacă nu cumva s-au și împerecheat chiar în aceste locuri, cred oamenii de știință.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇