O planetă gigantică aflată la 124 de ani lumină de Pământ a oferit cea mai puternică dovadă de până acum că viața extraterestră ar putea exista dincolo de sistemul nostru solar.
Observațiile telescopului spațial James Webb asupra unei planete numite K2-18 b par să dezvăluie amprentele chimice a doi compuși despre care, pe Pământ, se știe că sunt doar produși de viață.
O echipă internațională de astrofizicieni a realizat această descoperire care ar putea marca un moment de cotitură în căutarea vieții extraterestre, scrie The Guardian.
Cei doi compuși chimici observaţi — sulfura de dimetil (DMS) și şi disulfura de dimetil (DMDS) — sunt două gaze produse exclusiv de organisme vii, pe Terra, mai ales de fitoplanctonul marin și alte microorganisme din categoria algelor.
Profesorul Nikku Madhusudhan de la Universitatea Cambridge, care a condus cercetarea, afirmă că aceasta este „cea mai puternică dovadă de până acum a unei posibile activități biologice dincolo de sistemul nostru solar”. Cu toate acestea, echipa de cercetare tratează cu prudență rezultatele: „Trebuie să ne punem întrebarea dacă semnalul este real și ce înseamnă cu adevărat.”
O „lume oceanică” posibil locuibilă?
Planeta K2-18 b, care este de aproape 9 ori mai masivă decât Pământul, are un diametru de aproximativ 2,6 ori mai mare decât planeta noastră și se află la aproximativ 1,1 milioane de miliarde de kilometri de Terra, scrie şi Reuters.
Ea orbitează o pitică roșie aflată în constelația Leului, în zona considerată „locuibilă”.
Inițial, în 2019, telescopul Hubble a detectat vapori de apă în atmosfera acesteia, ceea ce a dus la catalogarea sa ca fiind „cea mai locuibilă lume cunoscută” din afara sistemului solar.
Ulterior, observațiile au indicat prezența metanului, dar ipoteza existenței unui vast ocean rămâne în discuție.
În cel mai recent set de date, semnăturile chimice ale DMS și DMDS au fost observate clar în spectrul planetei, în timp ce aceasta trecea prin fața stelei sale. „Semnalul a fost clar și puternic”, spune profesorul Madhusudhan. „Este uluitor că avem acum capacitatea de a detecta astfel de molecule pe planete locuibile.”
Concentrațiile detectate sunt de mii de ori mai mari decât cele de pe Pământ, ceea ce ridică întrebări serioase.
Cu toate acestea, oamenii de știință subliniază că, deși compușii respectivi sunt biosemnături pe Terra (fiind produși de fitoplancton marin), nu se poate afirma cu certitudine că prezența lor indică viață extraterestră pe această planetă.
Scepticism științific și posibile alternative
Unii experți rămân sceptici. Se discută dacă DMS și DMDS ar fi putut fi generate prin alte procese — precum impactul cu comete, activitate vulcanică, izvoare hidrotermale sau fenomene atmosferice rare.
Dr. Nora Hänni, chimist la Universitatea din Berna, subliniază că DMS a fost detectat chiar și pe o cometă înghețată și lipsită de viață.
„Viața este doar una dintre posibilități. Trebuie să excludem riguros toate celelalte variante înainte de a face o astfel de afirmație”, afirmă Hänni.
Dr. Jo Barstow, specialistă în științe planetare la Open University, consideră că rezultatele sunt importante, dar insistă că dovada vieții trebuie să îndeplinească un standard excepțional de înalt: „Scepticismul meu e permanent setat la maximum în privința vieții extraterestre, tocmai pentru că ar fi o descoperire atât de profundă, încât dovezile trebuie să fie extraordinare.”
Următorul pas: răbdare și confirmări
Deși planeta este mult prea departe pentru a fi explorată direct, metodele moderne permit studierea compoziției atmosferice cu o precizie fără precedent.
Pentru profesorul Madhusudhan, momentul este istoric: „S-ar putea ca peste decenii să privim înapoi și să realizăm că acesta a fost punctul în care ideea unui univers viu a devenit o realitate la îndemână. Întrebarea dacă suntem singuri în univers s-ar putea, în sfârșit, să aibă un răspuns.”
Rezultatele au fost publicate în Astrophysical Journal Letters și oferă o bază solidă pentru cercetări viitoare, dar nu reprezintă încă dovada definitivă a vieții extraterestre. Cursa pentru descoperirea „fratelui biologic” al Pământului continuă, însă pentru prima dată pare că suntem mai aproape ca niciodată de un răspuns.