Cea mai mare specie de șerpi care a existat vreodată. Erau atât de grei încât nu puteau trăi în copaci

Cea mai mare specie de șerpi care a existat vreodată. Erau atât de grei încât nu puteau trăi în copaci
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de știință au descoperit în India fosilele unui șarpe despre care crede că ar fi putut fi cel mai mare din lume.

Se crede că Vasuki indicus, așa cum a fost botezată specia, ajungea până la 15,2 metri lungime, scrie New Scientist.

Descoperirea a fost făcută de o echipă de paleontologi de la Institutul Tehnologic Indian Roorkee, aflată în căutarea unor resturi fosile de balene preistorice. Oamenii de știință au găsit într-o mină de lignit din vestul Indiei nu mai puțin de 27 de vertebre reptiliene de mari dimensiuni. Totul s-a întâmplat în 2015, dar abia acum au fost făcute publice rezultatele analizelor.

ADVERTISING

Se crede că fosilele ar aparține celui mai mare șarpe cunoscut, care a dispărut în urmă cu 47 de milioane de ani. Singura specie cu dimensiuni comparabile este Titanoboa cerrejonensis, care a existat acum circa 66 - 56 de milioane de ani și care atingea o lungime maximă de 12,8-14,3 metri și greutăți de circa o tonă. Rămășițele sale au fost descoperite în 2002 în Columbia, iar inițial ele au fost atribuite unei specii dispărute de crocodili de mari dimensiuni.

Analizele și descoperirile ulterioare au demonstrat că era vorba, în fapt, de o specie preistorică de șerpi similari constrictorilor de azi. Una care, însă, atingea dimensiuni nemaiîntâlnite în lumea modernă.

ADVERTISING

Revenind la descoperirea făcută în India, dat fiind faptul că nu există încă un schelet complet, paleontologii indieni nu pot spune dacă specia descoperită acum era la fel de robustă și de grea ca Titanoboa sau dacă acești șerpi erau mai supli. Indiferent cum ar sta lucrurile, cu siguranță un astfel de șarpe nu și-ar fi putut duce traiul în arbori, dată fiind greutatea sa, cred oamenii de știință.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇