A fost descoperită cea mai mare bacterie din lume. E un Everest printre suratele sale

A fost descoperită cea mai mare bacterie din lume. E un Everest printre suratele sale

O nouă specie de bacterie descoperită de oamenii de știință este atât de mare încât e vizibilă cu ochiul liber. Comparativ cu alte bacterii, e ca și cum un om de talie normală ar întâlni unul înalt cât Everestul, spun oamenii de știință.

Thiomargarita magnifica, cum a fost ea numită, e de 5.000 de ori mai mare decât alte bacterii, ea măsurând până la 2 centimetri, scrie IFL Science. În plus, are o structură mult mai complexă, semănând cu o geană.

Descoperirea a fost făcută pe insula Guadelupa, în Marea Caraibelor, după cum se arată într-un raport publicat de revista Science.

ADVERTISING

Cel care a găsit-o este Olivier Gros, profesor de biologie la Université des Antilles şi coautor al studiului. A zărit-o inițial în mangrovele din Guadelupa, în 2009.

”La început am crezut că este orice altceva în afară de o bacterie, pentru că ceva de 2 centimetri lungime nu poate fi o bacterie”, a povestit acesta.

Cercetări recente au confirmat însă că este vorba despre o bacterie, despre un organism unicelular care utilizează sulfurile pentru a se dezvolta.

”E ca şi cum ai întâlni un om înalt cât Muntele Everest”, a spus un alt autor al studiului, Jean-Marie Volland, biolog marin la Lawrence Berkeley National Laboratory.

ADVERTISING

Organismul are și o consistență neobișnuită, fiind tare ca o unghie. Nu prezintă însă niciun risc pentru oameni, au explicat oamenii de știință, menționând că descoperirea este „total neaşteptată” și „dă peste cap cunoştinţele de microbiologie”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇