În gara Las Matas din orașul Las Rozas, situat la nord de capitala Spaniei, Madrid, viața decurge ca de obicei. Sunetul unei autostrăzi din apropiere poate fi auzit în fundal, în timp ce un tren oprește în gară. În sensul giratoriu din fața gării, un vânzător de churros își vinde marfa, în timp ce pietonii își fac drum prin intersecția aglomerată. Totul pare o scenă obișnuită din suburbiile Spaniei.
Nevăzute însă de trecători, camerele inteligente observă și analizează în liniște fluxurile pietonilor și ale traficului pentru a înțelege cum este folosit spațiul și cum ar putea fi folosit mai bine. În acest sens giratoriu obișnuit din oraș se schițează viitorul urbanismului.
O planificare urbană care ține seama de utilizatori
Las Rozas este unul dintre terenurile de testare pentru cercetătorii din cadrul unei inițiative finanțate de UE și denumite AMIGOS, care utilizează tehnologii noi precum inteligența artificială (AI) și analiza datelor pentru a ajuta la îmbunătățirea calității vieții în orașele aglomerate.
În acest sens, este strâns aliniată cu Misiunea „Orașe” a UE, care își propune să sprijine 112 orașe europene să devină inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030, servind drept hub-uri de inovare pentru transformarea urbană durabilă.
Camerele video folosite de echipa AMIGOS au fost proiectate de Institutul austriac de Tehnologie și se bazează pe AI. Acest lucru le permite cercetătorilor să proceseze rapid luni întregi de înregistrări video și să construiască o imagine exactă a modului în care sunt utilizate spațiile orașului. Informațiile colectate îi pot ajuta pe urbaniști să reproiecteze spațiile publice ținând seama de oameni.
„Acest proiect are în vedere întrebările de bază pe care și le pune fiecare cetățean. Întrebări precum «pot să-mi las copiii să meargă singuri la școală în siguranță?»”, spune Martin Krekeler, care lucrează la Cancelaria Senatului orașului Hamburg din Germania și coordonează echipa AMIGOS.
Teren de testare
Ca prim pas, cercetătorii urmăresc să îmbunătățească siguranța și confortul locuitorilor din cartierul Las Matas, unde o autostradă către Madrid converge cu o gară, o parcare și diverse drumuri mai mici.
„Orașul nostru se confruntă cu mai multe provocări”, spune Nuria Blanco Caballero, care lucrează pentru Las Rozas Innova, agenția responsabilă cu inovarea în oraș. Las Rozas este foarte dispersat. Trei autostrăzi traversează orașul și există mult trafic înspre și dinspre Madrid.
„Există o interacțiune însemnată între autovehicule și pietoni aici”, spune Blanco Caballero. „Acest lucru prezintă riscuri.”
Pe agendă se află o renovare completă a zonei din jurul gării Las Matas, care va include îmbunătățiri în materie de siguranță, o parcare pentru biciclete și trotinete electrice, stații de încărcare a vehiculelor electrice și un spațiu pentru car sharing.
Informațiile colectate de camerele folosite de cercetători au fost combinate cu feedback-ul primit prin sondajele realizate în rândul utilizatorilor locali pentru fundamentarea proiectelor de renovare.
„Unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit a fost că oamenii nu folosesc întotdeauna trecerile oficiale, de exemplu”, spune Blanco Caballero. „Aceasta poate duce bineînțeles la situații periculoase.”
Administrația orașului Las Rozas se ocupă în prezent de reamenajarea zonei, prin instalarea unor bariere de siguranță din beton, construirea unor trotuare noi și îmbunătățirea marcajelor rutiere. Este un bun exemplu al modului în care noile tehnologii pot ajuta orașele să ia decizii mai inteligente, care să fie aliniate cu nevoile oamenilor.
AI în oraș
Camere AI similare cu cele folosite în Las Rozas sunt implementate în prezent și în alte orașe europene, ca parte a unei alte inițiative finanțate de UE și denumite ELABORATOR, care este coordonată de dr. Angelos Amditis, director de cercetare-dezvoltare al Institutului de Comunicații și Sisteme Informatice din cadrul Universității Naționale Tehnice din Atena.
În Copenhaga, de exemplu, se folosesc camere inteligente pentru a analiza fluxurile de trafic și a examina situațiile în care a avut loc sau a fost evitat la limită un accident.
Orașul francez Issy-les-Moulineaux, situat imediat lângă Paris, a instalat un sistem de semne de circulație dinamice ca parte a inițiativei. În funcție de cine folosește o intersecție și de cât de aglomerată este aceasta, se creează mai mult spațiu pentru bicicliști, iar șoferii sunt alertați cu privire la prezența lor. Sistemul folosește AI pentru a gestiona acest lucru automat.
„AI este necesară”, spune Amditis. „Este una dintre singurele modalități de a procesa cantități uriașe de date în timp real, ceea ce este foarte important pentru mediile în mișcare rapidă, cum ar fi orașele.”
Învățare prin forța exemplului
Pentru ambele inițiative, scopul echipelor de cercetare este de a oferi un exemplu pe care să-l urmeze și alte orașe.
În prezent, echipa AMIGOS lucrează îndeaproape cu 10 orașe: Gabrovo (Bulgaria), Lappeenranta (Finlanda), Hamburg (Germania), Reykjavik (Islanda), Nazaret (Israel), Bologna (Italia), Jurmala (Letonia), Las Rozas (Spania) și Ankara și Istanbul (Turcia).
De asemenea, lucrează cu cinci orașe înfrățite care vor încerca să reproducă rezultatele obținute în principalele orașe: Laval din Franța, Frankfurt și Wiesbaden din Germania, Um-al Fahm din Israel și Gozo din Malta.
Cât privește echipa de cercetare ELABORATOR, există șase orașe în care se lucrează în prezent pentru îmbunătățirea confortului și a siguranței vieții urbane. Acestea sunt Copenhaga (Danemarca), Helsinki (Finlanda), Issy-les-Moulineaux (Franța), Trikala (Grecia), Milano (Italia) și Zaragoza (Spania).
Alte șase orașe – Split (Croația), Liberec (Cehia), Ioannina (Grecia), Kruševac (Serbia), Velenje (Slovenia) și Lund (Suedia) – vor învăța din lecțiile primei faze.
AI și prelucrarea datelor reprezintă o resursă valoroasă pentru ambele echipe de cercetare, care sunt conștiente de riscurile potențiale și acordă o atenție deosebită preocupărilor legate de confidențialitate și problemelor potențiale.
Locuitorii sunt informați pe larg cu privire la acțiunile întreprinse. În același timp, scopul este de a reduce dependența orașelor de marile companii de tehnologie de care depind în prezent pentru tehnologie și date.
„Orașele au nevoie de date”, spune Krekeler. „Totuși, în prezent, aceste date sunt deținute adesea de companii private, ceea ce înseamnă că orașele trebuie să le cumpere.”
Vocea oamenilor
În centrul muncii desfășurate stă dorința de a face politica diferit, într-un mod care să ia în considerare vocile oamenilor. În acest sens, UE oferă sprijin în încercarea de a accelera transformările ecologice și digitale din orașe, ca parte a Misiunii „Orașe” a UE și a Pactului verde european.
„Nu putem nega acest lucru, oamenii sunt frustrați”, spune Krekeler. „De aceea, este atât de important să folosim tehnologia pentru a-i întreba despre orașul lor și a observa cum îl folosesc.”
În Las Rozas, renovarea zonei Las Matas este aproape finalizată. Ca următor pas, abordarea va fi extinsă pentru a acoperi întregul oraș. În această a doua etapă, obiectivul va fi îmbunătățirea fluxurilor de deplasare către și dinspre școli.
„Cocrearea este esențială”, spune Blanco Caballero. „Trebuie să ne adaptăm proiectele la nevoile oamenilor. Tehnologia ne poate ajuta în acest sens.”
Articol scris de Tom Cassauwers
Cercetările menționate în acest articol au fost finanțate prin programul Orizont al UE. Opiniile persoanelor intervievate nu reflectă neapărat opiniile Comisiei Europene.
Mai multe informații
- AMIGOS
- Site-ul proiectului AMIGOS
- ELABORATOR
- Site-ul proiectului ELABORATOR
- Misiunea UE: orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei
- Pactul verde european
Acest articol a fost publicat inițial în Horizon, revista de cercetare și inovare a UE.