O contabilă trebuie să dea bani înapoi companiei unde a lucrat. Cum a dat-o de gol laptopul că muncea prea puțin

O contabilă trebuie să dea bani înapoi companiei unde a lucrat. Cum a dat-o de gol laptopul că muncea prea puțin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O femeie din Canada trebuie să-i achite despăgubiri companiei care a concediat-o fiindcă a pontat mai multe ore în care, de fapt, nu a muncit.

Karlee Besse, o contabilă care a lucrat de la distanță în provincia canadiană Columbia Britanică, a dat în judecată compania la care a lucrat, acuzând-o că a concediat-o fără motiv anul trecut. Ea a cerut despăgubiri de 5.000 de dolari canadieni (3.729 dolari americani), reprezentând salarii și indemnizații neplătite.

Compania Reach CPA s-a apărat, însă, în instanță arătând că fosta angajată a pontat peste 50 de ore care nu aveau legătură cu sarcinile de serviciu, relatează The Guardian.

ADVERTISING

Reprezentanții firmei au arătat că au instalat în laptopul de serviciu al contabilei un program informatic de urmărire, denumit TimeCamp, după ce s-a constatat că fișierele care îi erau atribuite depășeau bugetul și întârziau programul, aplicând o strategie de monitorizare pe care companiile o adoptă din ce în ce mai mult în era muncii de la distanță.

Softul urmărește cât timp este deschis un document, modul în care angajatul îl folosește și înregistrează timpul ca fiind la serviciu.

TimeCamp - time tracking for remote work made easy

După câteva săptămâni, compania a observat nepotriviri între foile de pontaj ale contabilei și înregistrările softului.

ADVERTISING

Femeia a spus în instanță că softul i s-a părut "dificil" și că acesta nu ar face diferența între timpul de lucru și folosirea laptopului în scop personal, dar compania a demonstrat că TimeCamp face automat această distincție, separând timpul de lucru de cel alocat unor activități precum urmărirea filmelor sau a show-urilor de televiziune.

Besse a susținut apoi că și-a printat documentele la care lucra, dar nu a comunicat acest lucru superiorilor, fiindcă știa că "ei nu vor să audă așa ceva" și îi era teamă de repercusiuni.

ADVERTISING

Firma a răspuns că programul înregistrează și printările, prezentând în instanță datele care dovedeau că fuseseră tipărite puține documente. Totodată, fiecare document printat care a fost lucrat ar fi trebuit introdus în softul companiei, ceea ce nu s-a întâmplat.

În plus, firma a prezentat și înregistrarea video a discuției dintre Karlee Besse și conducerea companiei, când aceasta a fost întrebată despre motivul neconcordanțelor dintre pontaj și datele de utilizare a laptopului. Ea a recunoscut atunci că a lăsat documentele deschise ca să pară că lucra și a spus că îi pare rău pentru ceea ce a făcut.

Judecătorul a respins acuzația de concediere abuzivă formulată de fosta angajată și a dispus, în schimb, ca aceasta să achite companiei 2.459 de dolari canadieni (1.843 dolari americani), reprezentând returnarea unor drepturi salariale și a unei părți dintr-un avans pe care ea l-a primit din partea companiei.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇