Jack Dorsey își anunță plecarea de la Twitter: Nu mulţi fondatori aleg companiile în defavoarea propriului ego

Jack Dorsey își anunță plecarea de la Twitter: Nu mulţi fondatori aleg companiile în defavoarea propriului ego
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jack Dorsey şi-a anunţat luni retragerea din fruntea companiei Twitter pe care a fondat-o în 2006, lăsându-l în locul său pe actualul director tehnologic Parag Agrawal.

Dorsey, care a mai plecat de la Twitter în 2008, pentru a reveni în 2011 şi a redeveni director executiv în 2015, este şi fondator şi director al companiei de servicii financiare Square.

„După aproape 16 ani în care am jucat un rol în compania noastră, de la cofondator la CEO (…), am decis că în sfârşit a venit timpul să mă retrag”, a scris Dorsey într-un mesaj adresat angajaţilor, asigurând totodată că „a fost propria” sa decizie, deşi nu a fost una uşoară.

„Sunt trist, dar în acelaşi timp fericit. Nu multe companii ajung la acest nivel şi nu mulţi fondatori aleg companiile în defavoarea propriului ego”, a adăugat Dorsey, într-o vizibilă aluzie la Mark Zuckerberg, fondatorul şi încă liderul Facebook (Meta), potrivit France Presse.

Dorsey s-a aflat mai multă vreme sub presiune din partea investitorului miliardar Paul Singer de a demisiona de la conducerea Twitter, menţionează dpa.

Twitter, la fel ca alte platforme sociale, a fost criticată în legătură cu moderarea conţinuturilor considerate nocive, inclusiv gestionarea ştirilor false şi a postărilor rasiste şi a altor mesaje abuzive. Criticii pledează pentru o reglementare mai strictă a acestui sector şi creşterea responsabilizării directorilor acestor companii.

Twitter Founder Jack Dorsey Steps Down As CEO

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇