Google și Apple au fost amendate cu câte 10 milioane de euro în Italia

Google și Apple au fost amendate cu câte 10 milioane de euro în Italia

Autoritatea pentru concurență din Italia a amendat Google și Apple cu câte 10 milioane de euro, pentru „practici agresive” legate de utilizarea comercială a datelor utilizatorilor, anunță Reuters.

Autoritatea a precizat în comunicat că cele firmele nu au furnizat „informații clare și imediate” cu privire la modul în care colectează și utilizează datele celor care le accesează serviciile.

Atât Google, cât și Apple au declarat că nu sunt de acord cu decizia autorității antitrust și că vor face apel.

Organismul de supraveghere a declarat că, atunci când utilizatorii își creează un cont la Google, sistemul a fost conceput astfel încât termenii și condițiile privind utilizarea datelor să fie configurate astfel încât să fie acceptate.

ADVERTISING

În cazul Apple, utilizatorii nu au posibilitatea de a alege în această privință, a adăugat autoritatea de reglementare antitrust.

"Oferim transparență și control de top tuturor utilizatorilor, astfel încât aceștia pot alege ce informații să împărtășească sau nu și cum sunt folosite", a declarat Apple într-un comunicat, calificând drept "greșită" opinia autorității de reglementare.

Google a precizat într-un comunicat că a urmat "practici corecte și transparente pentru a oferi utilizatorilor servicii utile, precum și informații clare privind utilizarea acestora".

ADVERTISING

Amenda este suma maximă pe care autoritatea de supraveghere o poate aplica în aceste cazuri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇