Două sunt marile riscuri, atunci când cumperi și folosești criptomonede.
Primul – în cazul în care nu înțelegi cum funcționează acești bani – este să cumperi criptomonede slabe, fără viitor. Sau să îți iei unele a căror valoare a fost amplificată artificial, încă de la început. Ba chiar să ajungi victima unor scheme piramidale. În toate aceste cazuri, îți vei pierde banii investiți.
Al doilea risc este să cazi victimă atacatorilor cibernetici, care vor să îți ia criptomondele.
Cum să înțelegi mai bine modul în care folosim banii, ce aduc nou criptomonedele, cum să ni le alegem și cum să le ținem în siguranță, află din acest episod al campaniei Stay Cyber Safe.
De ce ne trebuie bani?
Folosim banii pentru că ei ne sunt, în același timp:
- unitate de cont. Adică ne ajută să ne dăm seama cât costă fiecare lucru. Dacă am fi rămas la troc, trebuia să știm, în fiecare moment, câte mere trebuie să îi dăm frizerului ca să ne tundă. Iar el, câte tunsori trebuie să ofere pentru o mașină nouă sau pentru o pereche de cizme. Practic, fiecare dintre noi trebuia să știe cât costă fiecare obiect raportat la alte obiecte. O gumă de mestecat: 4 mere. Dar câte gume de mestecat ne-ar fi trebui pentru un apartament cu 2 camere de 54 de metri pătrați. Complexitatea ar fi imposibil de gestionat!
- mijloc de tezaurizare. Ne ajută să păstrăm pentru mai târziu parte din rezultatele muncii noastre, fără ca ele să se devalorizeze foarte mult. Dacă am păstra rezultatele muncii noastre în orez, spre exemplu, am putea rămâne fără economii din cauza șobolanilor. Iar dacă le-am păstra în aur, economiile noastre ar fi greu divizibile. Cât aur să luăm cu noi la magazin, dacă vrem să cumpărăm doar o pungă cu pufuleți?
- mijloc de schimb. Adică banii pot fi folosiți pentru a înlesni schimburile între oameni.
Cum iau naștere banii, într-o comunitate
În cartea Povestea Banilor, jurnalistul american Charles Wheelan explică pe înțelesul tuturor cum iau naștere banii.
Spre exemplu, o comunitate de agricultori poate alege să folosească drept monedă (în sensul de bani locali – n.red.) sacul cu orez. Unii dintre locuitori vor depozita acești saci în pivnițe. Și le vor emite proprietarilor bonuri valorice pentru fiecare sac de orez.
În acest caz, cine are stocuri de orez nu va mai fi nevoit să care saci la frizerie, ca să-și plătească tunsoarea. Va achita cu bonurile care-i indică frizerului de unde să-și ia plata în format fizic (dacă are nevoie de așa ceva).
În închisori, deținuții nu au voie să dețină bani cash, cu care să facă orice doresc. Așa că folosesc alte obiecte care îndeplinesc rolul banilor. Țigările, spre exemplu. Sau – după interzicerea fumatului în închisorile din Statele Unite – pungile cu macrou.
Fiecare astfel de pungă cu macrou valorează circa 1 dolar (și, pe cale de consecință, are puterea de cumpărare a unui dolar).
Cu alte cuvinte, dacă n-are monedă la dispoziție, o comunitate și-o poate crea.
Dar la nivelul unei țări, moneda este emisă de guvern, prin intermediul băncii naționale.
Acestea sunt și instituțiile care dau încredere în monedă. Spre exemplu, un guvern autoritar care vrea să evite o revoluție cauzată de sărăcie va fi tentat să tipărească prea mulți bani.
Într-o primă etapă, oamenii vor fi mulțumiți că au bani. Dar în scurt timp, va apărea inflația. Apoi hiperinflația. Cu cât vor apăra mai mulți bani, cu atât putere lor de cumpărare va fi mai mică.
S-a întâmplat în Zimbabwe, începând cu anul 2007. Iar banii – numiți dolari zimbabweni - au ajuns să valoreze mai puțin decât hârtia pe care erau tipăriți.
Când vor vedea devalorizarea, oamenii își vor pierde încrederea în dolarul zimbabwean. Și nu vor dori să își păstreze economiile într-o astfel de monedă care se devalorizează galopant. Practic, acea monedă e condamnată la dispariție.
Bani = încredere. Cum ne sărăcește frica
În principiu, în economia modernă, eficiența banilor ține de încredere. Se întâmplă așa pentru că folosim ceea ce se numește „monedă fiduciară”, a cărei valoare este simbolică.
În sine, un dolar, un euro sau un leu nu au valoare intrinsecă. Punga de macrou avea pentru că peștele putea fi mâncat. Dar bucății de plastic sau de hârtie cu greu i-am putea găsi o utilizare.
N-a fost tot timpul așa. Până la începutul anilor 1970, spre exemplu, dolarul a fost susținut de aur. Adică SUA emitea o anumită cantitate de dolari, în funcție de cât aur deținea.
Acest sistem – deși pare stabil – aveam neajunsuri majore. Printre ele se număra faptul că un guvern nu putea crea bani noi decât dacă făcea rost și de aurul necesar ca să-i susțină. Or, să faci rost de cantități însemnate de aur nu e deloc ușor (mai ales că principalele zăcăminte sunt în China și Rusia).
Dolarul susținut de aur a împiedicat SUA să atenueze eficient Marea Criză Economică din 1930.
În 2008, însă, când dolarul era monedă fiduciară, SUA au reușit să creeze miliarde și să țină economia în mișcare (într-o mai mare măsură decât în 1930, în orice caz).
La acest moment, în toate țările capitaliste, economia se bazează pe monedă fiduciară și pe credit.
Cu alte cuvinte, atunci când cineva depune 1 milion de dolari, banca poate da, respectând anumite reguli, parte din acei bani cu împrumut altcuiva. Să spunem că va da cu împrumut 900.000 dolari.
În economie, există acum ceea ce specialiștii numesc „o masă monetară” de 1,9 milioane de dolari. Practic, banii s-au înmulțit.
E un sistem care ajută economia să crească rapid. Și care le permite guvernelor și băncilor centrale să controleze cantitatea de bani dintr-o economie și puterea lor de cumpărare fără să mai tipărească, mereu, cantități mari de bani.
Probleme majore apar abia dacă toți deponenții își cer brusc banii înapoi, iar cei împrumutați nu au de unde să-i dea. Atunci sistemul se va prăbuși.
S-a întâmplat de multe ori, în perioade numite de specialiști „panici bancare”. Adică atunci când cei care au depus banii la bancă suspectează, din diverse motive, că ar putea rămâne fără ei.
Se duc, încearcă să-i retragă, banca nu are cum să-i returneze și sistemul – în ciuda mai multor măsuri de siguranță – riscă să intre în colaps.
Economia depinde, deci, de încrederea pe care o avem în monedă și în instituțiile care o gestionează.
Când au apărut criptomonedele și de ce era nevoie de ele
Chiar și acum, când sistemele bancare sunt digitalizate, lucrul cu banii are destule limite.
Transferurile dintr-un cont în altul nu se fac instantaneu, mai ales când sumele sunt foarte mari. Pot exista comisioane de plătit. Și conversia dintr-o valută în alta costă. Uneori chiar destul de mult.
În plus, moneda unui țări sau a unei uniuni de state este emisă și controlată de autorități.
Poate că ți-ai dori să știi dinainte dacă un guvern are de gând să ia măsuri ca să întărească moneda sau dimpotrivă, dacă o va slăbi temporar (ca să încurajeze exporturile, spre exemplu). Dar cel mai probabil vei avea acces la astfel de informații abia când decide guvernul respectiv să le anunțe public. Și s-ar putea să fie târziu, dacă aveai de gând să încerci să câștigi bani speculând cursul de schimb.
Nu în ultimul rând, tranzacțiile sunt controlate de stat. Dacă vrei să-i trimiți dolari americani sau euro unui cetățean stabilit în Iran, s-ar putea ca banii să nu ajungă la destinatar.
În schimb, o monedă electronică, pusă în circulație doar online, ar putea ajunge la orice destinatar cu acces liber la internet.
În plus, ai avea acces instant la toată suma de bani pe care o deții, oricât de mare ar fi aceasta.
Provocarea celor care și-au dorit o astfel de monedă a fost: cum să o facă să fie sigură și cum să le dea oamenilor încredere în ea. La urma urmei, niciun guvern și nicio bancă centrală nu te asigură că acea criptomonedă pe care o cumperi e sigură.
Tehnologia care împiedică falsificarea tranzacțiilor cu Bitcoin
Criptomonedele au apărut la începutul 1990.
Prima s-a numit eCash și a fost creată de inventatorul american David Chaum. Au urmat altele, precum B-Money, Bit Gold și Hashcash.
Dar revoluția s-a produs abia odată cu apariția Bitcoin, în 2009. Creatorul acestei criptomonede – probabil cea mai de încredere, la acest moment – nu și-a dezvăluit niciodată identitatea reală.
Poate că e o persoană sau poate că e un grup de persoane. Tot ce știm sigur este că poartă pseudonimul Satoshi Nakamoto.
Bitcoin funcționează cu ajutorul unei tehnologii numite blockchain.
Bitcoin folosește tehnologia blockchain.
Această tehnologie a fost creată în 1991, dar abia în 2008 – odată cu apariția Bitcoin - a fost cu adevărat pusă în valoare.
Blockchain e un fel de registru, în care informațiile sunt stocate în unități numite blocuri.
De aici și numele registrului: „blockchain”, adică lanțuri de blocuri de informații.
Fiecare bloc are 3 componente:
- informația pe care o stochează
- hash-ul
- hash-ul blocului precedent.
Acest „hash” este, de fapt, o funcție matematică. Un algoritm care creează un rezumat criptografic (adică un cod lung).
Fiecare hash e unic, la fel ca o amprentă.
Și fiecare bloc de informații dintr-un lanț conține hash-ul său și pe al blocului precedent, de care este legat direct.
Atunci când modifici ceva într-un bloc, i se schimbă hash-ul.
Să spunem că vrei să modifici ceva în al 5-lea bloc dintr-un lanț. Înainte să intervii, hash-ul acestuia este stocat în blocul 5, dar și în blocul 6.
Odată ce ai făcut modificările în blocul 5, hash-ul acestuia s-a modificat. Dar în blocul 6 a rămas memorat vechiul hash al blocului 5.
Această neconcordanță va invalida lanțul de informații.
La Bitcoin, tehnologia este folosită ca nimeni să nu poată falsifica o tranzacție.
Pe lângă utilizarea blockchain, Satoshi Nakamoto a mai gândit o serie de măsuri de siguranță.
Una se numește „proof - of - work” (dovada muncii - în lb. engl.). Și presupune că, odată ce ai modificat un block de informații dintr-un lanț, ai nevoie de 10 minute pentru a verifica fiecare dintre celelalte blocuri din lanț. Oricât de puternice ar fi calculatoarele de care dispui, șansele să falsifici o tranzacție fără să fii depistat sunt foarte mici.
Al treilea mecanism de protecție al Bitcoin este distribuirea lanțurilor din care sunt alcătuite blocurile de informații. Asta înseamnă că - odată ce ai intrat în rețea - calculatorul tău primește acces la toate lanțurile și blocurile și verifică în permanență dacă totul este în regulă.
Ca o modificare să fie validată, e nevoie ca jumătate plus unu dintre cei care sunt în rețea să valideze acea modificare.
Deci, ca să poți falsifica o tranzacție cu Bitcoin, ar trebui să ai suficientă putere de calcul ca să refaci „proof-of-work” pentru lanțuri întregi de blocuri de informații. Și să convingi peste jumătate dintre calculatoarele legate în rețea să considere că modificările pe care le-ai făcut sunt corecte.
La acest moment, există circa 219 milioane de oameni din întreaga lume care au Bitcoin. Așa că nu-i deloc ușor să falsifici o tranzacție.
Cum iau naștere monedele Bitcoin
Satoshi Nakamoto a decis că - la fel ca orice altă resursă (în afara banilor fiduciari - n.red.) - Bitcoin trebuie să existe într-o cantitate finită. Anume: 21 de milioane de monede.
Și fiecare monedă ia naștere printr-o operațiune numită „minerit de Bitcoin”. Operațiunea se face cu ajutorul unor calculatoare pe care proprietarii le pun să rezolve probleme matematice complexe. Odată rezolvate problemele respective, „minerii” sunt răsplătiți cu Bitcoin.
Fracțiuni de monedă le sunt alocate și pentru operațiune de verificare a tranzacțiilor cu monedele Bitcoin existente pe piață.
Pare rentabil? Poate fi. Dar nu există garanții.
Calculatoarele pentru „minerit de Bitcoin” sunt scumpe. Și consumul de energie electrică este mare.
În plus, dificultatea problemelor pe care calculatoarele trebuie să le rezolve e în continuă creștere. În 2009, un computer cu putere medie de calcul putea mina 200 de monede Bitcoin într-o zi. Prin 2014, aceluiași calculator îi trebuiau 98 de ani ca să mineze un Bitcoin.
Asta, pentru că Satoshi Nakamoto și-a dorit ca mineritul să se facă în același ritm, indiferent cât de mulți „mineri” ar apărea și indiferent cât puternice ar fi calculatoarele lor.
Există, la acest moment, calculatoare create special pentru „minerit de Bitcoin” și grupuri de „mineri”.
Celelalte criptomonede
Poartă numele generic de „altcoin”, adică monede alternative la cele fiduciare și la Bitcoin.
În lume sunt, în acest moment, circa 23.000 de criptomonede, potrivit CoinMarketCap.com. Cele mai multe folosesc tehnologia blockchain. Dar nu toate.
Printre cele mai cunoscute altcoins sunt: Ethereum, Cardano și Solana.
Avem și criptomonede românești. Cea mai cunoscută este Egold, creată de compania MultiversX (fostă Elrond) din Cluj-Napoca. E un proiect al echipei antreprenorului Beniamin Mincu. Dar există și Oracol Xor, o criptomonedă creată de mai mulți investitori români, printre care Adrian Florea. Și multe altele.
Ce riști dacă îți cumperi criptomonede fără să înțelegi pe ce dai banii
În ciuda faptului că tranzacțiile cu Bitcoin sunt greu de fraudat, există totuși o mulțime de escrocherii cu această criptomonedă. Unele sunt instrumentate chiar de români, după cum puteți citi aici.
Dar multe dintre aceste fraude nu se bazează, de fapt, pe vulnerabilități ale tehnologiei, ci pe înțelegerea insuficientă a modului în care funcționează banii și piețele de investiții.
Cel mai ușor este să ajungi parte dintr-o schemă piramidală.
Într-un astfel de caz, un dealer de Bitcoin îți poate promite că - dacă îți cumperi fracțiuni din această criptomonedă și le investești cum te sfătuiește el - vei avea câștiguri neașteptat de mari. S-ar putea chiar să și primești, la început, mai mulți bani decât credeai că poți obține investind în Bitcoin.
Problema este că, de fapt, dealerul respectiv ia banii altor investitori ca tine ca să îți plătească anumite dividende. Banii tăi se duc în buzunarele altora. Iar sistemul funcționează pentru scurt timp. Apoi se prăbușește. Iar tu rămâi fără câștigurile uriașe pe care le așteptai.
O altă metode prin care poți fi păcălit este numită de specialiști „pump and dump”. Niște dezvoltatori lansează o nouă criptomonedă (operațiune numită de specialiști ICO - initial coin offering). La început prețul e mic. Iar dezvoltatorii cumpără ei înșiși cantități ridicate din acea criptomonedă.
Apoi încep o campanie agresivă de promovare (adesea bazată pe promisiuni mincinoase). Astfel creează cerere mare pentru respectiva criptomonedă. Iar prețul ei crește spectaculos. Investitorii mai puțin pricepuți cumpără, în speranța unui câștig rapid.
Când ating un anumit vârf de preț, creatorii încep să vândă volume mari din acea criptomonedă. În scurt timp, prețul începe să scadă. Dar investitorii continuă să vândă, până când prețul se prăbușește.
Apoi, creatorii își însușesc toate câștigurile din vânzarea criptomonedei lor și dispar. La acest moment, criptomoneda lor nu mai valorează nimic. Iar banii pe care i-ai investit în ea nu mai există și nici nu ți-i mai poți recupera.
Cum să eviți investițiile dezastruoase
Contează mult de ce vrei să deții criptomonede.
Strict din punct de vedere economic, ele nu sunt monede puternice, la acest moment. Nici măcar Bitcoin nu este, din cauză că prețul îi variază mult. Spre exemplu, fără să se fi întâmplat ceva spectaculos pe piață, valoarea Bitcoin a crescut de la 61.673 euro în seara zilei de 16 aprilie la 64.285 euro, în dimineața zilei de 17 aprilie.
Vorbim despre o variație de peste 2.600 de euro, în numai câteva ore.
Această variație de preț face ca Bitcoin să nu fie o unitate de cont foarte stabilă. Și nici un mijloc suficient de previzibil de tezaurizare, deși vorbim despre cea mai sigură criptomonedă.
Dacă vrei să cumperi criptomonede, ideal ar fi să iei unele care există de mai multă vreme pe piață și a căror valoare nu variază spectaculos, pe perioade scurte. Te va feri, într-o oarecare măsură, de pericolul „pump and dump”.
De asemenea, dacă până acum n-ai mai investit niciodată, ideal ar fi să începi cu altceva, în loc de criptomonede.
Cumpără obligațiuni sau acțiuni ale unor companii stabile, listate la Bursa de Valori București (BVB). Obișnuiește-te să îți analizezi și să îți urmărești investiția. Și abia când simți că înțelegi bine despre ce este vorba și că deciziile pe care le ei sunt bazate pe o analiză corectă a pieței, testează și piața de criptomonede.
Dacă încă nu te descurci pe o piață în care își vând acțiunile companii de stat, spre exemplu, care trebuie să respecte legi ale statului și proceduri, poate că ar fi mai bine să mai aștepți și să te mai pregătești.
Apoi, începe, încetul cu încetul. Află cine a creat criptomoneda pe care vrei să o cumperi. Sunt oameni de încredere? Cât de ușor se găsește de cumpărat și cât de ușor se vinde criptomoneda pe care ți-o dorești? Unde o poți folosi ca atare sau converti în Bitcoin sau în bani fiduciari (lei, euro, dolari etc.)?
Și ia decizii fără grabă.
Cum te ferești de hackeri
Chiar dacă ți-ai cumpărat criptomonede care nu vor dispărea peste noapte, tot riști să rămâi fără ele, din pricina hackerilor.
Motivul: odată ce îți cumperi criptomonedele, le vei păstra în niște spații de stocare, numite „portofele digitale”.
Dacă nu ești atent, hackerii le vor accesa și îți vor fura criptomonedele. N-ai fi nici primul și nici singurul care pățește așa ceva.
În 2023 - pe fondul unei creșteri a numărului de atacuri cibernetice - hackerii au reușit să fure Bitcoin de 1,7 miliarde de dolari, potrivit unei analize a Chainalysis.
Când cumperi Bitcoin - odată cu dreptul de proprietate al monedelor sau subdiviziunilor de monedă pentru care ai plătit - vei primi 2 chei (coduri lungi - n.red.). Una este publică. Este adresa portofelului tău digital, din care vei plăti. A doua este privată. Este cea cu care accesezi portofelul. Pe aceasta nu trebuie să o dezvălui persoanelor cărora nu vrei să le dai acces la bani.
Iată care sunt cele mai importante 5 măsuri pe le poți lua, la început de drum, ca să nu ajungi victima atacatorilor cibernetici:
- alege-ți portofelul digital în funcție de ce ai de gând să faci cu banii! Dacă îi cheltuiești, poți să-i depui în ceea ce se numește portofel „fierbinte” (hot wallet - n.red.). Acesta este un spațiu de stocare conectat la internet. Depozitează tot restul criptomonedelor tale într-un portofel care nu este conectat la internet. Iar de acolo, transferă în hot wallet doar suma pe care vrei să o cheltuiești
- criptomonedele sunt bani digitali, fă-le back-up! E indicat să ai back-up pe mai multe dispozitive separate (hard disk, stick de memorie etc) neconectate la internet.
- caută un portofel non-custodial pentru a-ți ține în siguranță cheile de acces la portofelele cu criptomonede! Acest tip de portofel nu depinde de o terță parte. Nimeni nu are acces la el în afară de tine.
- alege-ți o frază mnemotehnică de bază pe care nimeni altcineva să nu o știe! O vei folosi pentru a-ți recupera cheile de acces la portofelele digitale, dacă le pierzi. Spre exemplu, folosește câteva cuvinte pe care copilul tău le pronunță greșit.
- ai grijă ca toate dispozitivele tale să fie, în permanență, protejate de malware! Cea mai sigură cale este să ai o soluție de securitate instalată și să urmezi toate recomandările pe care ți le face. La fel ca în orice altă situație, un atacator cibernetic poate prelua controlul asupra dispozitivelor tale și - pe această cale - poate căpăta acces la criptomonedele tale.
În concluzie, dacă vrei criptomonede, nu te aștepta să te îmbogățești din ele. Cumpără-le, dar cheltuiește pe ele sume mici, cel puțin la început. Gestionează-le, dar fă-o ca să înveți.
Ar fi un prilej bun să afli mai multe despre bani și economie, în general, dar și despre aceste monede digitale și despre cum să te aperi de atacatori cibernetici.
Vrei să afli mai multe despre criptomonede și de pe spotmedia.ro? Dacă da, spune-ne, în comentariile acestui text, despre ce vrei să citești. Și vom reveni cu detalii.