DPD România, ţinta unui atac de tip phishing. Ce trebuie să faci dacă ai primit acest mesaj

DPD România, ţinta unui atac de tip phishing. Ce trebuie să faci dacă ai primit acest mesaj
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania de curierat DPD România a fost ţinta unui atac de tip phishing, miercuri, după ce mai mulţi clienţi au primit un mesaj prin e-mail, expediat de la o adresă fără vreo legătură cu „@dpd.ro”, prin care erau îndemnaţi să îşi modifice datele livrării accesând un link-capcană.

„Luăm foarte în serios acest tip de eveniment şi îi încurajăm pe toţi membrii comunităţii DPD România să rămână atenţi la astfel de încercări, cum ar fi phishing-ul, pe care, din păcate, nu le putem controla. Depunem toate eforturile pentru a lupta împotriva oricăror încercări de fraudă”, a declarat Valentina Ionescu, IT, Business Development & Project Manager DPD România, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

ADVERTISING

Ce faci dacă ai primit un astfel de mesaj

Reprezentanţii companiei de curierat au postat pe pagina de Facebook câteva recomandări pentru clienţii DPD România.

Astfel, clienţii care au primit mesajul respectiv sunt sfătuiţi să îl şteargă din căsuţa de e-mail.

Dacă au descărcat fişierul din link-ul conţinut în e-mail, este recomandat să şteargă fişierul de pe dispozitiv şi e-mailul din căsuţa de e-mail şi să contacteze cât mai curând posibil Departamentul IT & Security al firmei în care activează.

ADVERTISING

Phishingul este o formă populară de infracţiune pe internet, cu mare eficienţă.

Infractorii cibernetici folosesc e-mailuri, mesaje SMS, mesaje directe pe reţele sociale sau în jocuri video, pentru a determina persoanele să ofere informaţii personale.

Sfatul experţilor în securitate cibernetică Microsoft

"Oricând vedeţi un mesaj care apelează pentru o acţiune imediată, opriţi-vă puţin şi priviţi cu atenţie mesajul. Sunteţi sigur că este real? Încetiniţi şi fiţi în siguranţă", se arată în comunicatul citat.

ADVERTISING

Compania de curierat DPD România face parte din DPDgroup, lider european în livrări rutiere, şi este activă pe piaţa locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. DPD România are peste 2.000 de angajaţi (inclusiv francizele) şi peste 15 milioane de colete livrate anual.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇