În ultimii ani, telefoanele inteligente au schimbat semnificativ viețile oamenilor. La nivel global, peste 5 miliarde de oameni folosesc smartphone-uri, pentru a comunica instantaneu, a-și ușura viața cu ajutorul aplicațiilor sau pentru a se distra. Un obiect care a revoluționat viața de zi cu zi, telefonul mobil este un dispozitiv fără de care lumea este total de neconceput pentru mai mult de jumătate dintre utilizatori.
De altfel, fenomenul dependenței de smartphone-uri este în creștere, mai ales în rândul adolescenților și tinerilor. Dincolo de toate acestea, telefoanele inteligente își au utilitatea lor de netăgăduit. Descoperă mai jos cele mai importante motive pentru care sunt utilizate telefoanele mobile.
Comunicare instantanee
Mesajele tip text, respectiv SMS-urile, și apelurile se numără printre cele mai comune moduri în care oamenii folosesc un smartphone, iPhone sau în sistem Android, pentru a comunica. Însă, în ultimii ani, au luat avânt și diverse alte metode de comunicare, respectiv aplicații precum Whatsapp, Skype sau Snap Chat, care nu oferă doar posibilitatea de a trimite mesaje tip text ori fotografii, ci și audio și video. Totul este foarte convenabil, instantaneu, iar comunicarea se poate face de oriunde există semnal, între oameni aflați la orice distanță pe glob.
Multitudinea de aplicații
Tehnologia s-a dezvoltat atât de mult în prezent, încât sunt foarte multe lucruri pe care le poți face cu un telefon mobil, lucruri care, în urmă cu doar câțiva ani, nu erau posibile. Unul dintre cele mai la îndemână exemple sunt aplicațiile de tip GPS, care te ajută să ajungi oriunde dorești. De asemenea, orice tip de telefoane ieftine te poate ajuta să renunți la o mulțime de alte gadget-uri, de la ceasul cu alarmă pe care îl folosești ca să te trezești dimineața la camera foto și video ce te ajută să imortalizezi când dorești momente și imagini.
Telefoanele inteligente te pot ajuta să ai grijă de sănătatea ta, cu ajutorul unor aplicații precum pedometrul, care te informează despre câți pași ai făcut într-o zi, dar și tracker-ul de fitness, care îți oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra elementelor vitale, precum pulsul, orele de somn și caloriile consumate în timp ce faci sport. Astfel, îți poți monitoriza mai bine starea de sănătate.
Plățile cu telefonul
Dacă ți-ai uitat portofelul acasă, nu este nicio problemă. Datorită noilor tehnologii, este posibil să-ți conectezi cardurile de credit sau de debit direct la smartphone și să efectuezi plăți în siguranță, prin simpla apropiere a dispozitivului de terminalele POS. Iar existența portofelelor digitale permite păstrarea în siguranță a cardurilor de fidelitate și nu numai.
Gestionarea eficientă a timpului
Nu este întotdeauna ușor să găsești un echilibru între viața profesională și cea privată. Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii, au apărut multe aplicații pentru smartphone care îndeplinesc nevoi foarte diferite, toate cu același scop, să te ajute zilnic. Astfel, există aplicații pentru rezolvarea problemelor administrative, de la arhivarea documentelor la conectarea la organizațiile de profil, unde trebuie să faci diverse plăți. De asemenea, de la mail la diverse aplicații pentru organizarea vieții profesionale, un smartphone poate să fie un instrument foarte util. Nu în ultimul rând, cu ajutorul unei conexiuni la internet, este posibil să-ți controlezi de la distanță toate aparatele electrocasnice, chiar dacă nu ești acasă, prin aplicații pe smartphone și tehnologiile Bluetooth și Wi-Fi.
Divertisment
Cu ajutorul unui smartphone poți viziona filme și seriale oriunde și oricând, în tren, în avion sau când aștepți autobuzul ori să intri la un medic. De asemenea, poți să te joci jocurile tale preferate oricând dorești. Datorită conexiunilor la internet mobil și serviciilor streaming, posibilitățile de divertisment sunt numeroase.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai importante motive pentru care smartphone-urile sunt o prezență constantă în viața noastră, dar lista ar putea continua, concluzia fiind că pot fi o soluție completă pentru problemele noastre cotidiene.