Cum poate să ştie cineva ce vorbeşti într-o cameră dacă urmăreşte pur şi simplu un bec vizibil de afară

Cum poate să ştie cineva ce vorbeşti într-o cameră dacă urmăreşte pur şi simplu un bec vizibil de afară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alături de dispozitive ca cele de interceptare a conversaţiilor telefonice ori cele de tipul microfoanelor pentru ascultare prin perete, în arsenalul de tehnici de spionaj audio poate fi găsit și un instrument mai puţin aşteptat: banalul bec. Atât timp cât este vizibil din afară, cu echipamentul potrivit, acesta poate fi folosit pentru a asculta de la distanţă orice conversaţie care are loc în apropierea lui.

O echipă de cercetători de la Universitatea Ben Gurion din Negev şi de la Institutul de Ştiință Weizmann a testat această tehnică la prima vedere surprinzătoare de a trage cu urechea, relatează Wired.

ADVERTISING

Cercetatorii din Israel au folosit un laptop și un echipament format dintr-un telescop şi un senzor electro-optic pentru a asculta în timp real sunetele dintr-o încăpere aflată la zeci de metri distanţă, observând pur şi simplu vibraţiile minuscule pe care aceste sunete le-au creat pe suprafaţa becului din încăperea respectivă.

Măsurând schimbările aproape imperceptibile ale luminii emise de bec ca urmare a vibraţiilor, cercetătorii au putut să recreeze conversaţii înregistrate în prealabil şi redate în cadrul experimentului – cum ar fi un fragment dintr-un discurs al preşedintelui american Donald Trump – suficient de fidel încât să poată fi transcrise de API-ul Google Cloud Speech. Pe baza aceleiaşi tehnici au reuşit chiar să recunoască melodii difuzate în încăperea în care s-a aflat becul „filat”.

ADVERTISING

Tehnica are totuşi limitele ei. De exemplu, pentru experimentul lor, cercetătorii au folosit un bec suspendat neacoperit. Dacă becul ar fi fost în schimb introdus într-un corp de iluminat, poate că nu ar mai fi obţinut aceleaşi rezultate. De asemenea, au folosit înregistrări audio cu un volum mai ridicat decât cel al unei conversaţii obişnuite, deci mai uşor de interceptat.

Pe de altă parte, ni se atrage atenţia că echipamentele folosite au fost relativ ieftine, existând şi soluţii mai sofisticate care pot recunoaşte şi conţinutul conversaţiilor ţinute într-o notă mai joasă.

ADVERTISING

Cercetătorii vor prezenta rezultatele experimentului lor la conferinţa din domeniul securităţii cibernetice Black Hat, care va avea loc în august la Los Angeles, obiectivul declarat fiind nu acela de a da cuiva idei, ci de a face cunoscut faptul că există şi o astfel de posibilitate de a spiona pe cineva.

Pentru cei cărora această informaţie le provoacă nelinişte, soluţia este simplă: trageţi draperiile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇