Atac cibernetic major la Agenția Națională de Cadastru. Aplicația e-Terra și sistemele informatice, indisponibile până la finalul săptămânii

Atac cibernetic major la Agenția Națională de Cadastru. Aplicația e-Terra și sistemele informatice, indisponibile până la finalul săptămânii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că a fost ținta unui atac cibernetic major, descris drept „cel mai grav incident tehnic din istoria instituției”.

În urma atacului, toate sistemele informatice gestionate de instituție, inclusiv aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra și serviciile de e-mail, au devenit nefuncționale și vor rămâne indisponibile cel puțin până la finalul săptămânii.

Blocarea aplicației e-Terra paralizează temporar activitatea de cadastru și carte funciară la nivel național, ceea ce poate provoca întârzieri în eliberarea extraselor de carte funciară, înregistrarea documentelor și derularea tranzacțiilor imobiliare.

ADVERTISING

„Începând de marți, 14 iulie, toate sistemele informatice gestionate de ANCPI, inclusiv adresele de e-mail ale instituției și aplicația de cadastru și carte funciară e-Terra, sunt nefuncționale. Din informațiile pe care le avem în acest moment, estimăm că, cel mai probabil, până la finalul săptămânii curente, aplicația e-Terra nu va fi disponibilă”, a transmis instituția.

Echipele tehnice lucrează pentru restabilirea serviciilor în condiții de siguranță.

„Se fac toate eforturile pentru restabilirea funcționării sistemelor în condiții de siguranță pentru toți utilizatorii”, au transmis oficialii.

ADVERTISING

Instituția a precizat că nu poate furniza, deocamdată, detalii privind modul în care a fost produs atacul.

„În ceea ce privește cauza acestui incident tehnic, în prezent nu putem oferi detalii, întrucât situația creată este investigată de instituțiile abilitate”, a mai transmis ANCPI.

Indisponibilitatea aplicației e-Terra afectează activitatea de cadastru și carte funciară la nivel național, iar instituția estimează că sistemul nu va putea fi utilizat până la sfârșitul acestei săptămâni.

ADVERTISING
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google