Horoscopul săptămânii 25 - 31 decembrie

Horoscopul săptămânii 25 - 31 decembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Evenimentele principale ale săptămânii se concentrează pe segmentul relațiilor cu anturajul apropiat. De aceea, ar fi bine să acorzi atenția necesară tuturor discuțiilor și întâlnirilor cu aceste persoane. Se vor crea contexte favorabile pentru a te desprinde din situațiile și relațiile toxice.

Unii se vor ține scai de tine, din varii motive personale. Evită să vorbești despre tine și intențiile tale sau despre subiecte pe care le cunoști puțin sau deloc.  În segmentul domestic și familial se va încheia o etapă importantă. Poate fi vorba despre a adopta o altă atitudine față de rude sau un demers patrimonial, o activitate domestică se pot finaliza cu succes.

Taur

Situații controversate în plan financiar! Este vorba despre modificări salariale sau ale condițiilor de muncă. Fie primești o sumă de bani restantă pentru eforturile depuse în câmpul muncii, fie afli informații deosebite privitoare la felul în care se vor desfășura activitățile profesionale de acum încolo. În culisele evenimentelor există detalii pe care nu le poți depista sau înțelege acum. Totuși, fii prudent, circumspect și nu lua de bun chiar tot ce auzi. O conversație tăinuită cu cineva din anturajul apropiat te va lămuri și liniști.

Acasă, în familie, atmosfera este dinamică, iar conflictul prezent. Detașează-te și nu lua de bun chiar tot ce vine dinspre membrii familiei.

Venus în Săgetător (29 decembrie – 23 ianuarie): Entuziasm și spontaneitate în relații

ADVERTISING

Gemeni

Săptămână importantă, pentru că transformările interioare la care ești predispus sunt de bun augur. Nu vei înțelege mare lucru acum, însă senzația că totul se desfășoară în favoarea ta va fi accentuată și aducătoare de liniște și confort sufletesc. Ceva se termină, ceva stă să înceapă. Detașează de toate, lasă-te purtat de evenimente, dar în același timp fii deschis la nou și progres.

Se finalizează o etapă financiară legat[ de locul de muncă. Poate fi vorba despre primirea salariului, despre cheltuieli mari sau despre rezolvări financiare ce trenează demult. Prudență și cumpătare în toate! Relațiile cu persoanele din anturajul apropiat sunt dinamice.

Rac

Energia astrală a săptămânii te predispune la transformări interioare profunde, răscoliri sufletești greu de explicat în cuvinte, dar și greu de înțeles. Ai nevoie de odihnă, detașare de cotidian și revizuirea tuturor situațiilor și relațiilor în care ești implicat. Posibile neplăceri legate de sănătate, însă sunt pasagere. Evită, în limita posibilului, consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, deoarece există riscuri majore de erori cu efecte pe termen lung.

Se conturează cheltuieli, însă și posibilități de câștiguri, cadouri sau favoruri din partea celorlalți. În relațiile cu persoanele apropiate este multă forfotă.

Spiritului Crăciunului: semnificații spirituale

ADVERTISING

Leu

Aspectele socio/profesionale reprezintă subiectele principale ale acestei săptămâni. Se conturează schimbări majore, atât în relațiile personale cu prietenii, cât și în relațiile de susținere profesională reciprocă de la locul de muncă. Se recomandă prudență, discreție și răbdare! Încet, dar sigur, pierzi unii prieteni, făcându-se loc pentru alții. Deocamdată privește atent la situațiile în care ești implicat alături de aceste persoane și nu te lăsa impresionat de vorbele sau gesturile, aparent, sincere.

Organizează-ți programul cotidian, astfel încât să te odihnești regulat, deoarece oboseala și unele afecțiuni vechi își vor spune cuvântul. A doua parte a săptămânii aduce noutăți relaționale.

Fecioara

Schimbări importante în relațiile profesionale! Poate fi vorba despre finalizarea unor proiecte, a unor etape de lucru sau se preconizează schimbări în grupul de lucru din care faci parte la locul de muncă. Totul se poate petrece rapid, fără prea mult zgomot sau fără explicații pertinente. Fii prudent și evită discuțiile contradictorii sau luarea deciziilor radicale! Deocamdată ia aminte la discuții și evenimente. Sunt zile bune numai pentru analize interioare, observație și dialog interior. Bazează-te numai pe forțele tale!

Este vremea abordării unei noi direcții de viață și activitate. Sănătatea este vulnerabilă, bine fiind să-ți echilibrezi programul cotidian și dieta.

Luna Plină în Rac, 27 decembrie 2023. E momentul să ne onorăm rădăcinile

ADVERTISING

Balanţa

Vei fi animat de gânduri mărețe pe tot parcursul săptămânii, ca și cum îți propui să schimbi totul în jurul tău, dar astfel încât să fie și în avantajul celorlalți. Energia astrală din aceste zile îți accentuează simțurile fine, paranormale și de aici vei reuși să faci conexiuni mentale nebănuite vizavi de relațiile și situațiile în care ești implicat. Se pot accentua visele și viziunile premonitorii. Mentalul este agitat, așa încât este bine să nu forțezi nota și chiar să te detașezi și să te odihnești conștient.

Demersuri legate de călătorii și studii pe termen lung sau în străinătate. Relațiile cu prietenii sunt dinamice, existând riscul unor desprinderi din situațiile neprofitabile.

Scorpion

Segmentul financiar este important în această săptămână. Sunt șanse să pui la punct colaborări, chestiuni patrimoniale împreună cu neamurile și cu partenerul de viață, aspecte care au în comun bani, cheltuieli, servicii, bunuri folosite și de tine și de aceste persoane. Cumva se încheie o etapă, dar poate fi vorba despre lămuriri sau rezolvări așteptate demult.

Totuși, fii prudent și verifică atent fiecare document, fiecare cheltuială și evită investițiile de orice fel. Cineva din anturajul apropiat te poate ajuta foarte bine cu sfaturi și idei deosebite. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt tensionate, existând riscul unor neplăceri serioase pe termen lung. Situații controversate în relațiile sociale și profesionale.

Oracolscop 25 - 31 decembrie 2023

Săgetător

Săptămână importantă în plan partenerial și socio-profesional! Se vor reconfigura colaborări, o relație matrimonială sau se finalizează etape de viață și activitate comune cu alții. Este bine să fii obiectiv, să-ți urmărești scopurile personale și să închei acele relații și situații care te țin în loc sau care deja îți dăunează în vreun fel. Există detalii și interese ascunse, atât în orice tip de colaborare socio-profesională, cât și în relația de cuplu.

Dezamăgirile pot fi de proporții, dar au rolul de a te mobiliza pentru noi direcții sociale și profesionale de o mai bună calitate. Pentru a-ți îmbunătăți planurile de viitor este nevoie să renunți rapid la tot ce este perimat.

Capricorn

Sănătatea și activitatea desfășurată în cadrul unui loc de muncă reprezintă aspectele care se vor modifica începând cu această săptămână. Este bine să-ți supraveghezi semnalele organismului și să apelezi la ajutor de specialitate. Transformările personale care se întrezăresc, întâmpină-le cu mintea și sufletul deschise. Continuă-ți programul de viață cu pași mărunți, fără a forța nota în vreun fel. Orice grabă, orice decizie luată acum, orice implicare în ceva nou ar trebui evitate, pentru că nu au șanse să se materializeze corect în viitor.

Este vremea să-ți remodelezi filozofia de viață și să-ți construiești un alt sistem de valori morale și spirituale.

Vărsător

Relațiile sentimentale și cele cu copiii te solicită mult în aceste zile, fapt pentru care ar fi bine să fii prudent și circumspect pe alocuri. Misterul, farmecul, dar și iluziile stăpânesc acest segment de viață, astfel că puțin probabil să-ți dai seama de adevăratul sens al situațiilor care se ivesc. Evită să ai așteptări față de cei dragi! Tu ești cel care are nevoie să-și remodeleze concepțiile vizavi de iubire și implicațiile ei. Însă ești foarte creativ și inspirat, așa încât relaxează-te cu un hobby.

La locul de muncă, se conturează modificări majore și chiar finaluri fie ale unor activități profesionale, fie intră în discuție schimbarea locului de muncă.

Peşti

În casă și familie se preconizează schimbări interesante. Atenția și eforturile îți vor fi atrase de treburile gospodărești restante și de conversațiile cu membrii familiei. Fii prudent și răbdător, pentru că este dificil de ajuns la un consens, chiar dacă toată lumea dorește același lucru.

Vei fi nevoit să te împarți între îndatoririle profesionale și cele casnice. Însă accentul săptămânii revine mai mult laturii personale și relaționării cu cei dragi. Organizează-ți timpul și resursele astfel încât să rezolvi tot ce îți propui. Se conturează o nouă etapă sentimentală, care va fi foarte surprinzătoare.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇