Horoscopul săptămânii 2 - 8 martie

Horoscopul săptămânii 2 - 8 martie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Începi săptămâna cu multă treabă la serviciu. Treburile cotidiene alcătuiesc tema principală, astfel că ești nevoit să te concentrezi pe mai multe subiecte deodată. Alege prioritățile și ai încredere că vei rezolva totul corect și la timp. Contextul astral din aceste zile îți amintește și faptul că ai de revizuit fie relația cu partenerul de viață, fie colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici. Discerne totul cu răbdare, iar la nevoie sfătuiește-te cu cineva de încredere. Se conturează o nouă și binevenită etapă în plan socio-profesional.

Taur

Cei dragi au nevoie de sprijinul tău material și moral în chestiunile lor personale, dar și în activitățile voastre comune. Este bine să le fii alături și să te bucuri de tot ce aveți de realizat împreună. Influențele astrale din aceste zile îți orientează eforturile și spre situația de la serviciu. Sunt posibile modificări ale regimului muncii, sarcini de lucru noi, dar și schimbarea atitudinii tale față de muncă și implicațiile ei. Este posibil să te gândești la un alt loc de muncă, însă nu forța nota. Sănătatea este vulnerabilă.

Atmosfera astrală a lunii martie 2026: Între intuiție și asumare

Gemeni

Săptămâna începe cu treburi gospodărești. Ai spor în rezolvarea demersurilor patrimoniale, dar și în discuțiile cu membrii familiei. Se recomandă prudență, deoarece sunt posibile răsturnări de situație deosebite în relațiile cu neamurile. Treburi gospodărești de mare anvergură și cu efecte pe termen lung. Relațiile sentimentale sunt active prin dialoguri importante cu persoana iubită sau cu copiii, marcând schimbări. Aceste relații își vor modifica termenii și condițiile de desfășurare sau ceva intervine și chiar schimbă definitiv situația amoroasă.

Rac

Săptămâna aduce noutăți în relațiile cu anturajul apropiat, dar și în segmentul domestic. Este nevoie de o reorientare a scopurilor personale și de o curățenie drastică printre persoanele cărora le acorzi încredere. Se va finaliza un capitol în relațiile cu apropiații, făcându-se astfel loc pentru relații mult mai bune. Pe de altă parte, sunt zile bune și pentru a privi obiectiv la situația familială și la nevoile reale ale membrilor familiei. Se pot finaliza treburi gospodărești, poți discuta cu neamurile despre obiectele de patrimoniu sau poți trasa planuri noi.

Oracolscop 2 - 8 martie 2026

Leu

Cheltuielile de la începutul săptămânii îți pot destabiliza bugetul pentru multă vreme, de aceea, fii prudent și urmează o listă clară și strictă. Există riscul să achiziționezi bunuri sau servicii nemulțumitoare. Pe de altă parte, apar dialoguri interesante și întâlniri proverbiale cu persoanele din anturajul apropiat. Sunt posibile discuții aprinse, neînțelegeri privitoare la studii și călătorii, dar și de la banalitățile cotidiene. Evită contradicțiile și depune eforturi pentru aplanarea oricărui conflict. Sunt momente bune pentru a-ți reînnoi mentalitatea.

Fecioara

În primele zile ale săptămânii ocupă-te de treburile tale personale, stabilește-ți planuri de îngrijire corporală, dar și întâlniri cu prietenii sau vizite în locuri dragi. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că ar fi bine să lași grijile deoparte. Ceva se finalizează, ceva începe. Ca și cum hotărăști dintr-o dată să pui punct și să o iei de la capăt pe toate palierele vieții cotidiene. Financiar apar aspecte bune, fie că primești cadouri deosebite, fie salariul sau niscai favoruri dinspre locul de muncă. 

Între confuzie și claritate: Mercur retrograd în Pești (26 februarie - 20 martie 2026)

Balanţa

Ești tulburat în prima parte a săptămânii, însă este greu de deslușit ce anume te nemulțumește. Probabil că este un cumul de stări, trăiri și emoții adunate de multă vreme, iar acum ies la iveală. Fii prudent în privința sănătății, pentru că este vulnerabilă. Oboseala este accentuată, astfel că, în primul rând, ar fi bine să te odihnești. Pe de altă parte, sunt momente bune pentru a te gândi la situațiile în care ești implicat. Revelațiile obținute pe căi mai puțin obișnuite îți vor oferi soluții deosebite.

Scorpion

În urma evenimentelor în care ai fost și mai ești încă implicat alături de prieteni sau colegi de serviciu, te vei hotărî să renunți atât la unii dintre aceștia, cât și la unele acțiuni sau proiecte comune. Sunt zile tensionate pentru toate tipurile de relații, bine fiind să fii prudent. Retrage-te din forfota cotidiană, întoarce-ți privirile spre propria ta persoană și gândește-te pe îndelete la tine. Chiar este un moment prielnic de a-ți reorganiza viața. Sănătatea este vulnerabilă, deci evită eforturile și spațiile zgomotoase. 

Săgetător

Primele zile ale săptămânii aduc multe controverse în plan profesional. Imaginea ta publică, cât și relațiile cu șefii sau cu autoritățile în general vor suferi modificări subtile, însă suficient de puternice încât să realizezi că se petrece ceva dincolo de aparențe. Contextul astral al perioadei marchează schimbări importante atât în planul profesional, cât și în planul familial. Pe de altă parte, se conturează un început de etapă în relațiile de prietenie și protectorat în câmpul muncii. Prudență și detașare! 

Capricorn

Debutul săptămânii te găsește pe drumuri, în călătorii sau făcând planuri în acest sens. Intențiile îți pot fi zădărnicite de situația financiară sau de mofturile celor dragi. Totuși, vei găsi soluții bune pentru a te descurca onorabil cu toate. În plan financiar, influențele astrale îți vor răscoli situația veniturilor obținute din munca proprie. Se încheie o etapă de câștig, fiind posibile primirea salariului, întârzierea sau amânarea salariului pe o perioadă mai lungă, altele conexe aspectelor financiare de la serviciu. Este bine să-ți revizuiești relațiile profesionale.

Vărsător

Cheltuielile și discuțiile pe teme financiare îți deschid săptămâna. Se pare că există restanțe la anumite servicii de care ai beneficiat sau beneficiezi încă. Dar și cei dragi apelează la sprijinul tău material pentru a-și rezolva mofturile personale. Pentru tine se finalizează o perioadă de mari transformări personale, astfel că este posibil să simți o mare ușurare, ca și cum o povară imensă a fost îndepărtată de pe umerii tăi. Este vremea să te gândești la alte planuri de viitor.

Peşti

În relațiile parteneriale se prefigurează schimbări importante, dar este vorba despre secvențe vechi care acum doar se pun la punct definitiv. Stabilește-ți obiective clare în orice tip de colaborare și urmează-le îndeaproape. Îndepărtează-te rapid și fără echivoc de orice relație sau situație incertă. A continua să te sacrifici pentru oameni care doar profită de pe urma ta este semn de pagubă pe termen lung. Apar noutăți financiare vizavi de banii și bunurile comune cu alții. Este rost de a primi bani dintr-o colaborare sau dintr-un împrumut.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇