Berbec
Chestiuni financiare importante privitoare la obținerea unor venituri suplimentare din colaborări, moșteniri sau partaje. Ziua îți susține demersurile financiare de anvergură, de aceea ar fi bine să-ți verifici bugetul disponibil și să trasezi planuri de investiții pe termen lung.
Sunt posibile și cheltuieli cotidiene, plata unor facturi și servicii. Informațiile obținute astăzi și evenimentele din preajma ta te vor duce cu gândul dincolo de aparențe.
VENUS în Vărsător (1 – 25 februarie 2021). IUBIREA e LIBERTATE
Taur
Relațiile cu ceilalți sunt foarte răscolite, astfel că sunt șanse să se destrame parteneriatele vechi sau înțelegerile cu cineva drag. Surprizele pot fi deosebite vizavi de informațiile aflate astăzi, însă nu lua de bun chiar tot ce ți se spune.
Pe de altă parte, ar fi bine să observi detașat reprezentațiile altora și să renunți rapid la situațiile și relațiile care nu ți se mai potrivesc. Vor veni în preajma ta alte personaje de o calitate mai bună.
Gemeni
O zi deosebită la locul de muncă! S-ar putea să ai foarte multe de făcut, într-un timp scurt. Se recomandă prudență, pentru că atmosfera cotidiană este tensionată și total neprevăzută.
Dozează-ți eforturile, evită discuțiile contradictorii și acțiunile care necesită eforturi mari. Energia vitală este scăzută, existând riscul să obosești sau chiar să se evidențieze afecțiuni mai vechi. Odihnește-te și lasă grijile deoparte!
Atmosfera astrală a lunii FEBRUARIE 2021: Controverse!
Rac
Segmentul amoros te solicită din plin. Discuții aprinse cu persoana iubită, copiii din preajmă te vor provoca și ei, iar tu cu greu vei reuși să te împarți echitabil între treburile tale personale și nevoile celorlalți. Prudență, răbdare, toleranță!
Sunt riscuri mari de a ajunge la conflicte serioase în relațiile cu cei dragi și nu ar fi de dorit. Creativitatea este accentuată, așa încât canalizează-ți surplusul energetic spre acțiuni folositoare și altora.
Leu
Provocări importante dinspre segmentul familial! Discuții aprinse cu membrii familiei, vizite la rude sau ele vin la tine, descoperirea unor secrete de familie. Pe de altă parte, vei fi nevoit să te ocupi și de niscai treburi gospodărești care trenează demult.
Ar fi bine să verifici sursele de foc și de aer din spațiul locativ, întrucât sunt posibile avarii serioase. Evită escaladarea conflictelor și fii înțelegător cu ceilalți. Controverse socio-profesionale cu urmări pe termen lung!
Oracolscop 1- 7 februarie 2021
Fecioară
Călătorii pe distanțe scurte și multe discuții cu persoanele din anturajul apropiat se întrezăresc astăzi. Energia zilei este destul de agresivă, de aceea fii prudent în vorbe și fapte.
Unii îți pot interpreta greșit ideile, însă alții pot fi uimiți de sclipirile geniale pe care, fără să-ți dai seama, le vei etala destul de modest. Pe de altă parte, informațiile obținute astăzi, indiferent pe ce cale, ar trebui notate bine. Îți vor fi de mare folos undeva, cândva!
Balanță
Spectacol în plan financiar! Este posibil să primești sume consistente de bani, informații deosebite privitoare la salarizarea și condițiile de muncă aferente serviciului sau cadouri și favoruri din partea colegilor.
Însă, la fel de posibil este să cheltuiești mult pe te miri ce sau cineva din anturajul apropiat să apeleze la bunăvoința ta pentru a-i oferi un împrumut. Prudență, discernământ și nu te lăsa dus de valul câștigurilor ușoare!
Scorpion
Ar fi bine să-ți iei astăzi zi liberă și să te detașezi de tumultul cotidian, ce pare că te copleșește de câteva zile. Energia astrală este foarte puternică și te poate destabiliza, riscând ca prin manifestările tale explozive să strici situații și relații bune.
Este adevărat că ai dreptate în anumite momente, cu anumite aspecte, dar ceilalți nu pot ține pasul cu tine. Fii înțelegător, liniștește-te și ai încredere că totul se va rezolva până la urmă.
Săgetător
Foarte vulnerabilă este sănătatea și de asemenea relațiile profesionale sunt destul de provocatoare. Fii cât mai discret în peisajul cotidian, detașează-te de conflicte și dozează-ți eforturile.
Fluctuațiile energetice ale zilei sunt greu de suportat, însă cu puțin efort și bunavoință vei putea depăși totul cu bine. Ai nevoie de odihnă, de planuri noi de acțiune și poate chiar de un alt loc de muncă. Relațiile cu cei dragi și de încredere ar trebui cultivate constant.
Capricorn
Surprize deosebite din partea prietenilor și a persoanelor care-ți susțin demersurile profesionale sau planurile personale. Totuși, sunt șanse să se strice unele relații, pentru că toată lumea vrea să fie ascultată, să i se respecte sfaturile, iar tu faci numai cu vrei tu și pe deasupra mai și spui cum răstălmacești lucrurile.
Demonstrează răbdare și toleranță față de ceilalți și ascultă-i măcar pe alocuri. Unii chiar îți vor binele și ar trebui să-i iei în seamă.
Vărsător
Dispute profesionale cu oameni de rang înalt! Tumultul din segmentul socio-profesional atinge astăzi un vârf periculos, de aceea fii prudent și evită să iei totul prea personal sau să te implici în polemici sterile.
Îți este dificil să suporți ifosele unor șefi sau ale colegilor de muncă, dar tocmai aici este provocarea momentului. Ești suficient de capabil să întorci lucrurile în favoarea ta prin tact, diplomație, vorbe alese și gesturi potrivite.
Pești
Mentalul îți este luminat de idei deosebite, astfel că ar fi bine să le notezi, să le dezbați cu cineva de încredere și să le iei în serios. Creionarea planurilor de călătorie sau de studii va avea succes, dacă acum te mobilizezi și lucrezi la ele.
Se recomandă prudență dacă astăzi este nevoie să călătorești, să susții examene, probe sau interviuri. Conflictele de idei sunt puternice și foarte ușor pot denatura o situație bună.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe