Berbec
Se pare că primești sarcini de lucru complexe astăzi, la serviciu. Mai ales de la colege, dacă îți sunt superioare ierarhic. Ușor se poate ajunge la tensiuni în relațiile de muncă, la muncă multă, cu responsabilități mari. Până la urmă, totul depinde de tine cum abordezi situațiile ivite.
Taur
Capitolul amoros îți da bătăi de cap. Ai nevoie de afecțiunea celor dragi și de gesturi tandre. Dar se pare că cei dragi ție au cu totul alte treburi sau te solicită numai pentru doleanțele lor personale. Ar fi bine să te iubești mai mult pe tine și să ai mai multă încredere în tine.
Atmosfera astrală a lunii OCTOMBRIE 2024: În plină toamnă!
Gemeni
Astăzi, gândurile te vor purta spre figurile autoritare din familia ta, cum ar fi un părinte, o rudă sau oameni care au lăsat amprente importante asupra vieții tale. Minunat este că sfaturile lor, chiar dacă ți le-au oferit undeva, cândva, ți le vei aminti, constatând că îți sunt de folos și acum, în diverse situații.
Rac
Pe neașteptate se vor ivi călătorii pe distanțe scurte, fie în vizită la cei apropiați, fie pentru a rezolva chestiuni profesionale. Fii prudent la drum! Mentalul este tensionat, fiindu-ți dificil să relaționezi cu ceilalți. Ferește-te de discuții importante și de luarea unor decizii care te implică pe termen lung.
Venus în Scorpion (23 septembrie - 17 octombrie): Nu mai facem compromisuri
Leu
Energia vitală este fluctuantă, așa încât este bine să-ți dozezi eforturile și mai ales să fii prudent la felul în care te alimentezi. Gândurile îți sunt îndreptate spre posibilitățile financiare, pe care le ai la locul de muncă. Deocamdată este o perioada în care ar fi bine să-ți îndrepți atenția spre partea imaterială a vieții cotidiene.
Fecioara
Ar fi bine să te oprești din tumultul vieții cotidiene și să te gândești doar la realizările tale de până acum. Concluziile obținute astăzi te vor ajuta să abordezi altfel evenimentele în care ești implicat și relațiile cu ceilalți. Bucură-ți sufletul cu o plimbare prin locurile preferate sau cu un film bun.
Oracolscop 29 septembrie - 06 octombrie
Balanță
Singurătatea este o temă la care ar trebui să te gândești din când în când. Chiar dacă ești înconjurat de multă lume, parcă tot singur te simți. Provocarea zilei constă în a te împrieteni mai mult cu tine, a-ți orienta eforturile mai mult spre tine și mai puțin spre alții.
Scorpion
Foarte interesante sunt relațiile cu prietenii! Îți pot oferi informații deosebite privitoare la parteneriatele în care ești implicat. Cu toate că te vor necăji unele remarci sau soluțiile oferite pentru a-ți îmbunătăți situația, este bine să privești partea pozitivă a lucrurilor. Spre seară, rezervă momente de meditație și liniște pentru a desluși ițele zilei.
Săgetător
Prima parte a zilei îți aduce în atenție relațiile cu șefii și poziția ta socială în cadrul unui grup de lucru. Se pare că astăzi toată lumea are altă treaba decât să-ți ofere ție sprijin și laude. Însă tu îndeplinește-ți sarcinile conștiincios și lasă-i în pace pe ceilalți. Provocări mari din partea unora.
Capricorn
Posibil ca din cauza bugetului disponibil să fii nevoit să amâni demersuri specifice unei călătorii sau unui program de instruire. Însă dialogurile cu persoanele aflate în străinătate sau care au călătorit de curând într-o locație deosebită îți pot alina dorul de meleaguri noi. Ziua este favorabilă activităților culturale, alături de cei dragi.
Vărsător
Sunt momente bune de a analiza ceea ce se află în spatele evenimentelor în care ești implicat. Foarte ușor îți poți da seama despre ceea ce se petrece cu adevărat, atât cu membrii familiei, cu neamurile, cât și cu partenerul de viață. În mod special, aspectele materiale comune atrag atenția.
Pești
Relațiile cu ceilalți te solicită mult, pentru că partenerii doresc o mai mare implicare din partea ta în activitățile și proiectele comune. Ar fi bine să discuți deschis despre toate acestea și să stabilești niște limite clare până unde poți să lucrezi împreună cu alții. Poate fi dificil să te concentrezi pe subiecte ample.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe