Horoscop zilnic: 30 septembrie

Horoscop zilnic: 30 septembrie

Berbec

Se întrezăresc niscai tensiuni în relațiile familiale. Pe de o parte, de vină sunt bugetul comun cu membrii familiei și bunurile patrimoniale. Însă, pe de altă parte, din cauza unor rude sau cunoștinte comune, sunt posibile discuții aprinse de la problemele acestora care interferează astăzi cu treburile tale.

Ar fi bine să te ocupi doar de interesele tale și numai după aceea să vezi dacă poți ajuta pe cineva. Seara este potrivită unor reuniuni cu cei dragi.

Taur

Este o zi cu multe gânduri neliniștitoare, însă cu puțin efort și bunavoință le poți transforma în gânduri pozitive. Absolut totul are cel puțin doua fațete, astfel încât privește și alte posibilități de manifestare a situațiilor în care ești implicat.

Sunt posibile discuții cu rudele și prietenii apropiați, însă temele principale vor fi personalitatea ta și felul în care relaționezi cu ceilalți în ultima vreme. Ascultă atent ce ți se spune și reține ce îți este de folos.

ADVERTISING

Horoscopul săptămânii 27 septembrie – 3 octombrie

Gemeni

Se întrezăresc cheltuieli pe diverse, mai mult sau mai puțin folositoare ție. Oricâtă economie ți-ai impune, lucrurile se aranjează în așa fel încât până la urmă tot cheltuiești destul de mult. Într-un fel, din umbră parcă ești dirijat de o mână nevăzută care te îndeamnă să faci tot soiul de investiții.

Minunat este că te alegi cu obiecte sau servicii personale deosebite, ba achiți și niscai mofturi pentru cei dragi. Totuși, menține în continuare atitudinea chibzuită.

Rac

Ești orientat spre tine și planurile tale personale. Este o zi minunată pentru a-ți revizui comportamentul, atitudinea față de unele persoane din anturajul apropiat care ți-au creat neplăceri, dar și pentru a schimba direcțiile profesionale gândite mai demult.

Cu toate că stările neliniștitoare pot fi frecvente, dacă ai să vezi mai mult partea plină a paharului, vei depăși ziua cu succes. Dozează-ți eforturile și rezervă-ți momente de răsfăț, alături de cineva drag.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Creează 2021 GENIAL! Eveniment lunar cu Nicoleta Svârlefus: 2 octombrie 2021

Leu

Este o zi în care ar fi bine să te odihnești și să stai departe de zonele aglomerate. Sănătatea este vulnerabilă, fapt pentru care înțelept ar fi să te îngrijești corespunzător. Se pot activa afecțiuni mai vechi sau mai noi. Alege un loc liniștit, drag sufletului tău și meditează la situațiile în care ești implicat.

Dacă depistezi neplăceri, găsește soluții pentru a le remedia. Vei fi surprins de revelațiile ivite astăzi pe neașteptate.

Fecioară

Ai putea constata că prietenii sau persoanele care te sprijineau în segmentul profesional îți fac tot soiul de reproșuri sau, pur și simplu, se îndepărtează de tine. Disputele pornesc de la faptul că mentalitatea ta, pe de o parte, este diferită de a lor, însă pe de altă parte respingi orice alte opinii sau sugestii venite de la alții.

ADVERTISING

Traversezi o perioadă în care oscilezi mult în gândire și comunicare, lucru care atrage după sine controverse și relații tensionate.

Balanță

Multă lume te privește astăzi, fie în plan personal, fie în plan profesional. Este bine să-ți alegi prudent ținutele, gesturile, vorbele, acțiunile pentru că foarte ușor ceilalți pot interpreta greșit totul.

Există riscul să ți se deterioreze imaginea publică, poziția socială sau relațiile cu persoane influente. Ține cont de sfaturile celor apropiați, mai ales când vine vorba despre reuniuni sociale, la care participă multe persoane cunoscute.

Mercur retrograd în Balanță, 27 septembrie- 18 octombrie 2021. Detox relațional

Scorpion

Se pare că vor interveni chestiuni specifice unei călătorii îndepărtate sau cel puțin vei discuta cu cei apropiați despre asta. Partenerul de viață sau sarcinile de lucru care îți revin în cadrul unui parteneriat profesional îți vor tempera elanul de a face lucrurile numai cum dorești tu.

Fii prudent și ţine cont de sfaturile celorlalți, pentru că deocamdată există riscul să nu observi detaliile neplăcute ale acțiunilor în care vrei să te implici.

Săgetător

Ziua îți aduce cheltuieli importante pe taxe, facturi sau legate de moșteniri. Segmentul financiar îți poate da bătăi de cap, deoarece tu cheltuiești sume consistente de bani la care ar trebui să participe și ceilalți, respectiv partenerul de viață, rudele sau cei de afaceri.

Totuși, ar fi bine să fii mai atent cu bugetul tău și să stabilești clar o limită până la care să permiți altora să profite de pe urma ta. Pot interveni cheltuieli medicale pentru tine sau pentru alții.

Capricorn

Este o zi în care tendința de a te raporta la alții este accentuată. Dacă ai să fii atent la vorbele, gesturile sau acțiunile celorlalți, vei constata multe similitudini cu ale tale. Însă vei descoperi și aspecte mai mult sau mai puțin plăcute. Și acestea fac parte din structura ta interioară.

Sunt momente deosebite pentru a găsi soluții de îmbunătăţire a laturilor tale personale care necesită îmbunătățiri. Ferește-te să vorbești prea mult!

Atmosfera astrală a lunii OCTOMBRIE 2021: Începuturi interesante

Vărsător

Provocările zilei vin dispre segmentul profesional. Se pare că sarcinile de lucru pe care le ai de îndeplinit la serviciu trebuie rezolvate mai repede. Puțin probabil să fii ajutat de colegi, așa încât mobilizează-te și lucrează cât poți de bine.

Pe de altă parte, te pot necăji afecțiuni ale sistemului renal sau ale segmentelor capului. Fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Terapiile naturiste, o plimbare ușoară în aer liber și somnul te revigorează rapid.

Pești

Astăzi dorești să te pui în valoare, dar mai mult prin aprecierile și afecțiunea primite de la ceilalți. Din cauza unei comunicări defectuoase este posibil să fii înțeles greșit sau cei dragi, la rândul lor, să se exprime față de tine într-un mod neplăcut.

Controlează-ți reacțiile și renunță la a aștepta dovezi de iubire. Iubește-te tu pe tine, răsfață-te cu un hobby sau antrenează-i pe cei dragi în activități amuzante și astfel toată lumea va fi mulțumită.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇