Berbec
Se întrezăresc mai multe drumuri scurte astăzi. Poate fi vorba de vizite la prieteni și rude apropiate sau ești nevoit să pleci în interes de serviciu. Chiar dacă întâmpini neplăceri pe drum, mergi mai departe cu curaj. Pe de altă parte, formele de instruire personală sau profesională pot fi alte subiecte de larg interes.
Taur
Veniturile obținute din activitatea desfășurată la un loc de muncă sunt preocuparea ta de astăzi. S-ar putea să primești o sumă de bani restantă sau un cadou de la cineva apropiat. Totodată, afli vești interesante legate de salarizarea ta sau de condițiile de lucru. Nu te necăji vizavi de ce se spune în preajma ta.
Gemeni
Ziua o începi cu mult elan și dorința de a rezolva treburile restante din săptămânile trecute. Energia vitală fluctuează destul de mult, de aceea, fii prudent. Sunt posibile neplăceri serioase legate de sănătatea întregului organism. Relațiile cu ceilalți sunt deficitare și evită să te implici în treburile altora.
Rac
Ești retras și greu observabil astăzi în peisaj. Sănătatea ta se află într-un mic impas. Dozează-ți eforturile, evită spațiile aglomerate și discursurile oficiale. Adoptă o dietă, hidratează-te suficient, plimbă-te în aer liber și dormi mai mult. Poți afla ușor informații prețioase din culisele profesionale. Este vremea să te retragi din grupurile vechi de lucru.
Oracolscop 26 octombrie - 1 noiembrie 2026
Leu
Ziua este favorabilă întâlnirilor și dialogurilor cu prietenii. Chiar dacă se vor isca discuții controversate sau neplăceri, de reținut că sunt pasagere. Te poți bucura de informații interesante din partea unui protector. Atenție, că foarte ușor ai putea confunda o relație de prietenie cu una amoroasă! Spre seară, lărgește-ți orizontul cunoașterii lecturând o carte bună.
Fecioară
Luminile rampei vor fi ațintite asupra ta astăzi. Sunt posibile discuții zgomotoase cu un șef sau cu persoane oficiale. Primești reproșuri, dojeni, însă nu toate sunt îndreptățite. Este adevărat că ai și tu o parte din vină că s-a ajuns aici, dar ai șanse mari să remediezi situația. Explică-ți acțiunile și deciziile în cuvinte puține, dar concise.
Balanță
Ziua îți aduce vești de peste mări și țări, de la rude sau prieteni plecați în străinătate. Controlează-ți reacțiile, deoarece tranzitele astrale actuale te predispun la combativitate și chef de ceartă. Nu pleca urechea la tot ce auzi. Evită să iei decizii, să faci promisiuni sau planuri majore. După-amiază, relaxează-te cu o piesă de teatru.
Scorpion
Este o zi potrivită achitării taxelor, facturilor sau altor tipuri de datorii. Verifică atent chitanțele sau documentele ce vizează bani și bunuri, pentru că sunt posibile nereguli. De evitat investițiile, planurile de afaceri sau economiile. Pe de altă parte, detașează-te de materialitatea vieții cotidiene și abordează evenimentele din jurul tău și prin prisma planurilor divine.
Săgetător
Relațiile parteneriale îți pot crea neplăceri. Reproșurile primite sunt legate de faptul că ești ocupat mai mult cu prietenii, cunoscuții sau hobby-urile tale. Ascultă atent doleanțele partenerului de viață sau ale colaboratorilor și remediază situația cât mai repede posibil. Sunt momente pasagere, de aceea, ar fi bine să nu pui la suflet.
Capricorn
Este multă treabă de făcut la serviciu. Însă, pe măsură ce orele zilei se scurg, constați că îți scade elanul și puterea de a lucra. Dozează-ți eforturile, pentru că în zilele următoare s-ar putea să reiei activitățile de astăzi. Pe de altă parte, organismul este obosit și se pot accentua neplăceri vechi.
Vărsător
Ești pus pe șotii, iar cheful de distracții și aventuri este foarte vizibil. Sufletul tău tânjește după un dram de iubire. Ceilalți se vor bucura de clipele petrecute alături de tine, pentru că îi vei face să se simtă bine. Fii prudent, pentru că sunt momente pasagere pe care mai târziu le poți regreta.
Pești
Astrele îți recomandă să vorbești mai mult cu membrii familiei. Sunt momente bune pentru a lămuri chestiunile gospodărești și pentru a face planuri de îmbunătățire a spațiului locativ. Totuși, nu pune prea multă bază pe ce se discută astăzi, deoarece mai târziu pot apărea răsturnări de situație. Nostalgia trecutului te învăluie pe neașteptate.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
