Berbec
Este o zi în care ești plin de energie, însă cumva îți este greu să o gestionezi. Probabil că din cauza relațiilor cu membrii familiei sau a treburilor gospodărești pe care le ai de rezolvat ești tentat să-ți canalizezi eforturile doar spre casă și familie. Ar fi bine să te oprești din iureșul cotidian și să te gândești la cum anume ai dori să se îmbunătățească viața ta de acum încolo.
Taur
Ziua este potrivită activităților ușoare și interiorizării. Pentru că în ultima vreme în preajma ta se vehiculează informații de tot felul, ai nevoie de un timp petrecut în singurătate pentru a procesa pe îndelete cele aflate. Toate acestea duc spre epuizare fizică și mentală. Aranjează-ți programul astfel încât să petreci suficiente momente liniștite, în care să te relaxezi sau, pur și simplu, să te plimbi prin locurile preferate.
Gemeni
Se pare că în preajma ta vin astăzi prieteni sau persoane binevoitoare din segmentul profesional. Cu toții îți vor oferi direct sau indirect informații deosebite legate de variante noi de câștig. Intuiția este accentuată și ar fi bine să mergi pe firul indicat de această. Chiar dacă poate ți se pare bizar, la prima vedere, corelațiile pe care le faci mental, ai răbdare și încredere în sufletul tău.
Rac
Ești căutat de către șefi, dar și de colegi sau colaboratori vechi. De fapt, ceea ce se petrece astăzi în segmentul socio-profesional ai provocat tu cu ceva timp în urmă. Pe de o parte, ți se pot propune colaborări noi, destul de profitabile. Însă, până a ajunge la partea frumoasă a lucrurilor, este posibil să ți se reproșeze fie faptul că lucrezi greu în echipă, fie că ai restante multe în sarcinile de lucru.
Atmosfera astrală a lunii APRILIE 2022: Multe ne vor lua prin surprindere
Leu
Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale, meditațiilor în locuri sfinte și chiar modificării filozofiei de viață. Din planurile subtile ale existenței îți vin informații deosebite prin diverse mijloace: titlul unei cărți, al unui film sau, pur și simplu, conversând pe teme banale în aparență, cu cineva cunoscut.
Pe de altă parte, va trebui să faci un efort serios în relațiile cu ceilalți, pentru că una gândești și alta spui sau faci.
Fecioara
Foarte ușor poți desluși astăzi ițele segmentului profesional în care activezi sau îți dorești să activezi. De asemenea, poți interpreta destul de corect gesturile și vorbele celorlalți. Neplăcerile pot apărea de la valorile materiale folosite sau administrate împreună cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Ferește-te de speculații, de cheltuieli nefondate sau de informații din surse nesigure. Ascultă-ți instinctele și stai de vorbă, pe îndelete, cu tine însuți.
S-a umplut paharul! Marte în careu cu Uranus
Balanța
Este o zi în care poți pune la punct multe detalii ale relației cu partenerul de viață sau ale celor profesionale. Posibil ca aceste persoane să dorească schimbări majore în relațiile voastre. Ar fi bine să asculți ce doresc aceștia concret, să cântărești bine ceea ce afli, dar să compari și cu doleanțele și puțințele tale. Por apărea pretenții din partea unora, pe care fie să le onorezi greu, fie să-ți displacă total.
Scorpion
Se pare că vei avea multe de făcut la serviciu, însă trebuie să-ți rezervi momente și energie și pentru a rezolva treburi gospodărești plănuite mai demult. Dorința de a te afirma cu orice preț îți aduce niscai beneficii pe termen scurt, dar pe termen lung este foarte paguboasă. Deocamdată ai nevoie să-ți prelucrezi sistemul valorilor morale și să abordezi o nouă filozofie de viață. Este adevărat că ești animat de gânduri mărețe, însă ține-le doar pentru tine.
Săgetător
Relațiile sentimentale îți acaparează gândurile, dar și eforturile, posibil chiar și economiile bănești. Cu ajutorul celor dragi îți poți îmbunătăți personalitatea și relațiile cu lumea înconjurătoare. Deschide-ţi sufletul, fără rezerve, fie față de persoana iubită, fie față de copii sau față de generațiile mai tinere decât tine, iar răsplata va veni imediat, sub diverse forme. Sigur că pot apărea și ceva neplăceri, dar sunt doar o furtună într-un pahar cu apă.
Capricorn
Lasă forfota cotidiană deoparte și, pe cât posibil, petrece cât mai mult timp cu membrii familiei, acasă. Cu aceste persoane poți discuta despre relațiile tale parteneriale, fie că este vorba despre un partener de viață, fie despre colaborările din segmentul socio-profesional. Există detalii importante ale acestor tipuri de relații, înțelese mai bine de către cei dragi. Astfel îți va fi mai ușor să gestionezi conflictele din sectorul partenerial.
Vărsător
Călătoriile pe distanțe scurte și dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat reprezintă aspectele importante ale zilei. Primești informații bune și sfaturi viabile necesare în segmentul profesional. De asemenea și îngrijirea sănătății este o temă la care este bine să iei aminte, mai ales că astăzi se ivesc diverse persoane care îți pot oferi sprijin deosebit în acest sens. Vorbește puțin și ascultă mai mult. Spre seară, relaxează-te pe malul unei ape.
Pești
Sunt posibile câștiguri financiare din sfera profesională. Este bine să-ți asculți vocea interioară, pentru că te va îndruma foarte bine în tot ce ai de făcut. Cheltuieli se întrezăresc fie pe hobby-urile tale, fie pe mofturile celor dragi. Fii prudent, întrucât cei dragi te pot ademeni să cheltuiești mult prea mult doar pe ce doresc ei. După-amiază, răsfață-ți simțurile cu o ieșire în oraș alături de prieteni.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe