Berbec
Luna îți străbate zodia, însă formează aspecte tensionate cu planetele din zona parteneriatelor și a carierei, ceea ce înseamnă că astăzi ar fi bine să fii rezervat, cel puțin în prima parte a zilei, în discuțiile cu șefii sau cu alte persoane cu autoritate.
Oricât de convins ai fi că ai dreptate, nu încerca să te impui cu forța. Și, mai ales, încearcă să fii mai flexibil și nu riposta prea vehement dacă șeful îți trasează o sarcină cu care nu ești de acord.
Taur
S-ar putea ca astăzi să privești cu o oarecare îngrijorare spre viitor sau să primești niște veşti nu tocmai strălucite. În tot cazul, este o zi destul de tensionată, în care te simți obosit și fără chef de nimic. Poți întâmpina tot felul de blocaje și îți poate fi greu să te faci înțeles, mai ales la locul de muncă.
A doua parte a zilei pare să fie ceva mai relaxată, însă sfatul Astrocafe.ro este să îți dedici mai mult timp pentru odihnă și relaxare. Suprasolicitarea îți poate cauza dureri de cap sau alte probleme de sănătate.
Gemeni
S-ar putea ca astăzi să ai sentimentul că cineva profită de tine sau că are interese ascunse. De asemenea, poți fi dezamăgit de un prieten care îți întoarce spatele, exact când ai mai multă nevoie de el.
Prin urmare, având în vedere că nu prea te poți abține să nu îți aperi interesele și să nu spui ce ai pe suflet (destul de tăios, de altfel), încearcă pe cât posibil să păstrezi o brumă de diplomație în toate conversațiile la care iei parte. Și evită orice demers financiar.
Rac
Prima parte a zilei se anunță destul de încordată, mai ales în relațiile cu șefii, colaboratorii sau partenerii de afaceri. De altfel, nu e exclus să intri foarte ușor în polemici și cu familia, care se opune unor alegeri pe care intenționezi să le faci.
Totuși, în a doua parte a zilei, se poate ivi o șansă de câștig sau de recuperare a unei sume de bani care ți se cuvine. Însă, dacă se pune problema unei decizii importante, care vizează și alte persoane din jur, sfătuiește-te cu acestea.
Analiză Numerologică 2021: surprize, surprize și iar surprize!
Leu
Ești foarte combativ, impulsiv și nerăbdător, ceea ce face ca gafele să fie la ordinea zilei. Adică tinzi să faci declarații exagerate, să te infatuezi crezând că numai tu ai dreptate, să intri în conflict cu toți cei care nu te aprobă.
Toate acestea sunt posibile mai ales la locul de muncă, unde ai senzația că trebuie să faci totul singur, pentru că nu ai încredere în ce fac alții. Așadar, ceva mai multă flexibilitate și permisivitate nu ar strica, mai ales că relațiile construite acum pot fi de bun augur pe viitor.
Fecioară
Probabil că astăzi, mai ales în prima parte a zilei, esti tentat să aștepți foarte mult de la ceilalți. Ai exigențe foarte mari și ai pretenția ca ceilalți să vină în întâmpinarea nevoilor tale, fără ca tu să ceri acest lucru sau să oferi ceva în schimb.
În acest context, sfatul Astrocafe.ro este să nu profiți în mod exagerat de bunăvoință celorlalți și, mai ales, să îți evaluezi corect drepturile și meritele. Atenție și la excesele de orice fel, dar și la extravagante.
Venus în Capricorn, 8 ianuarie- 1 februarie 2021. Nu, nu mai „merge și așa”!
Balanță
O zi destul de încordată în ce privește relația cu partenerul de viață sau cu colaboratorii. Adevărul este că nu prea ești dispus să faci concesii, ești destul de rigid și ți-e greu să privești lucrurile detașat.
De aceea, e bine ca în prima parte a zilei să te abții de la replici dure, să fii ceva mai receptiv la părerile celuilalt și să amâni orice decizie, discuție sau negociere importantă.
Scorpion
O zi foarte agitată la locul de muncă. Cu multe schimbări de program la care e nevoie să te adaptezi din mers și multe probleme care apar și e nevoie să fie rezolvate.
Așadar, fii atent cum îți gestionezi resursele energetice, astfel încât să te poți achita cu succes de sarcinile pe care ți le-ai propus pentru astăzi. Este la fel de important să acorzi atenție deosebită și sănătății, mai ales că oboseala se va resimți destul de puternic.
Anul Bivolului de Metal. Când începe anul nou chinezesc și ce ne așteaptă
Săgetator
E posibil să-ți dorești satisfacerea unor capricii și bucurii, dar să fii frustrat din cauza că nu dispui de resursele materiale necesare. Și chiar e indicat să fii cât mai rezervat astăzi în ce privește cheltuielile și investițiile de orice fel.
Dacă ești în postura de a cere niște bani pentru servicii pe care le oferi, e bine să îți apreciezi munca onest.
Capricorn
Probabil că ai tendința să te lași prins în hățișul propriilor gânduri, care au legătură cu amintiri, regrete și frustrări. S-ar putea să simți nevoia să te izolezi, să cauți să fii cât mai mult singur, pentru a-ți trăi aceste angoase ale sufletului.
A doua parte a zilei pare ceva mai relaxată. Este posibil să primești vești bune sau să afli un secret. Ar fi de preferat să rămâi detașat în fața oricărei provocări și să nu dai o amploare mai mare decât e cazul unor frământări existente.
Horoscopul anului 2021
Vărsător
Luna în Berbec, prin aspectele tensionate pe care le formează, este posibil să aducă unele tensiuni în relația cu anturajul apropiat. Probabil că ai unele îndoieli în privința unei persoane din preajma ta, pe care o suspectezi de intenții lipsite de onestitate.
Totuși, nu e cazul să exagerezi cu scenariile și neîncrederea, pentru că riști să provoci deteriorarea iremediabilă a unor relații (chiar și cu partenerul de viață).
Pești
Luna plasată în Berbec activează zona financiară, ceea ce înseamnă că te preocupă foarte mult găsirea de noi mijloace de câștig sau măcar de redresare. Cu alte cuvinte, e nevoie să faci tot felul de artificii pentru a ieși dintr-un impas.
Atenție, însă, sprijinul nu vine de la prieteni, chiar dacă sperai asta. Și chiar este recomandat să fii ceva mai rezervat și să nu crezi chiar tot ce ți se promite.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe