Horoscop zilnic: 15 iunie

Horoscop zilnic: 15 iunie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

O zi destul de agitată, din cauza numeroaselor probleme care pot să apară și care necesită rezolvare urgentă. S-ar putea ca în cursul dimineții să fie necesar să faci o cheltuială pentru a ajuta o persoană apropiată să iasă dintr-un impas.

În jurul prânzului, sunt posibile tensiuni și orgolii în relația cu un prieten sau cu persoana iubită, iar sarcinile de serviciu sunt realizate cu dificultate. Prin urmare, astăzi ar fi bine să priveşti detașat lucrurile și să renunți la încăpățânare și nerăbdare.

Taur

O zi cu zbucium interior, frământări și griji. S-ar putea să ai sentimentul de insecuritate emoțională și materială sau să primești vești îngrijorătoare de la unul dintre părinți. Oricum, ai tendința să fii pesimist, să-ți canalizezi gândurile mai mult asupra lucrurilor care nu-ți plac decât asupra celor care-ți plac, iar în acest fel îți alimentezi singur starea de nemulțumire.

Încearcă să te destinzi pe cât posibil și să nu te mai implici emoțional în tot ce se întâmplă.

MERCUR e acasă la el, în GEMENI (4 mai – 11 iulie 2021)

ADVERTISING

Gemeni

Chiar dacă de regulă ești abil în comunicare și destul de flexibil, de data aceasta îți va fi destul de greu să te faci înțeles, mai ales în mediul familial. Mai mult decât atât, s-ar putea ca unele demersuri legate de casă, familie sau locuință să înainteze cu dificultate din cauza lipsurilor financiare.

Tocmai de aceea, decât să te enervezi inutil, mai bine lasă-le să se întâmple în ritmul lor. S-ar putea ca, în momentul în care te detașezi, să vină niște soluții nesperate. Spre seară, sfatul unei rude îți poate fi de mare ajutor.

Rac

Zona financiară reprezintă punctul nevralgic astăzi. Probabil că trebuie să onorezi invitația unui prieten la un eveniment sau ți se cere sprijin financiar, pe care nu ești sigur că vrei să-l acorzi.

Practic, ești tentat să respingi orice activitate sau invitație care necesită cheltuială, pentru că ai senzația că arunci banii pe fereastră. Pe de altă parte, pot apărea tensiuni în relația cu un partener, motivul fiind recuperarea unei sume de bani sau împărțirea unui profit. Încearcă să fii ceva mai flexibil și concesiv, mai ales după prânz.

ADVERTISING

Leu

O zi destul de tensionată. Luna se află în continuare în semnul tău zodiacal, însă este tensionată de planetele din zona carierei și relațiilor. Prin urmare, unele blocaje apărute în plan profesional, în relația cu un șef sau un colaborator, îți pot crea nervozitate și neliniște.

Mai cu seamă după-amiază, încearcă să fii ponderat, evită reacțiile disproporționate și exagerările, în discuțiile cu partenerul de viață sau cu cei din jur.

Mesajul Ingerilor pentru luna IUNIE 2021. Ocazii magice

Fecioară

Probabil că astăzi nu ești în cea mai bună formă, ba chiar ești tentat să te lași pradă gândurilor negre de tot felul. Frământările tale se pare că au legătură cu relația afectivă aflată într-un moment de criză sau cu felul în care ești privit și tratat la locul de muncă.

Încearcă să nu amplifici mai mult decât e cazul aceste nemulțumiri, pentru că ai putea regreta unele reacții față de cei din jur. După prânz, evită excesele de orice fel și nu te suprasolicita.

ADVERTISING

Balanță

În cursul dimineții este posibil să îți faci grji legate de bani, fie din cauză că ești invitat undeva și nu prea dispui de fonduri, fie ai de făcut niște plăți urgente, pe care nu știi cum să le onorezi.

În a doua parte a zilei, ai așteptări foarte mari de la cei din jur și tinzi să iei personal orice observație sau critică. Rigiditatea și dorința de a avea mereu ultimul cuvânt pot duce la certuri în relațiile cu copiii sau cu persoana iubită. Se înțelege că e nevoie de prudență, calm și permisivitate, pe tot parcursul zilei.

Scorpion

Cariera este astăzi pe primul loc și s-ar puea să nu închei prea repede programul de lucru, pentru că apar lucruri de rezolvat pe tot parcursul zilei.

E-adevărat că unele sarcini profesionale necesită un consum crescut de energie și multă diplomație pentru a gestiona mai ușor relațiile de colaborare, destul de tensionate. Însă cu cât lucrurile par mai dificile, cu atât te ambiționezi mai mult să le duci la bun sfârșit. După-amiază, evită dicuțiile în contradictoriu cu șefii.

Atmosfera astrală a lunii IUNIE 2021: O perioadă de mare forță

Săgetator

Ziua de astăzi este mai potrivită pentru vacanță, decât pentru afaceri sau pentru obiective profesionale importante. Însă chiar dacă nu ești în vacanță, încearcă pe cât posibil să-ți simplifici agenda și să te ocupi doar de sarcinile ce nu pot fi amânate.

Asta pentru că lucrurile merg foarte greu și necesită un efort mult prea mare pentru a le finaliza. În orice caz, amână inițierile de proiecte sau semnarea unor acte importante. Nu este o zi favorabilă pentru astfel de demersuri.

Capricorn

Prima parte a zilei este caracterizată de tensiuni în relația afectivă. Acestea apar pe fondul unor așteptări foarte mari de la persoana iubită sau din cauza posesivității și geloziei.

După prânz, însă, atenția se mută în zona banilor, pentru că ești nevoit să găsești o soluție rapidă pentru a ieși dintr-o încurcătură. În orice caz, recurgi la tot felul de artificii, pentru a te achita de niște datorii sau pentru a onora niște promisiuni.

Din punct de vedere profesional, ai foarte mult de lucru și probabil că nici nu-ți trece prin cap să-ți faci vreun plan de weekend.

Horoscopul săptămânii 14 – 20 iunie

Vărsător

O zi destul de dificilă, sub aspectul relațiilor parteneriale sau relației de cuplu. Ești nerăbdător, precipitat și impulsiv, ai tendința să iei totul personal, accepți foarte greu părerile celorlalți, iar această atitudine poate isca reacții adverse din partea celor din jur.

Totuși, n-ar fi rău să asculți ce au de spus ceilalți, pentru că ai tendința de a te iluziona cu privire la o colaborare și, prin urmare, poți lua decizii greșite. Dacă ai de dat un răspuns important, amână măcar până mâine.

Pești

În timp ce alții își fac planuri de vacanță, tu nu-ți vezi capul de treabă. Numai că s-ar putea că unele sarcini, deși simple, să-ți consume mai mult timp decât în mod obișnuit, din cauză că s-au strecurat niște greșeli pe care acum trebuie să le îndrepți.

Și chiar dacă te aștepți să fii ajutat, se pare că nimeni nu se grăbește să se ofere, așa că va trebui să te descurci singur. După-amiază, este nevoie de calm și răbdare, tocmai pentru a evita acele greșeli.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇