Horoscop zilnic: 10 noiembrie

Horoscop zilnic: 10 noiembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

O zi foarte practică și realistă pentru Berbeci. Din mulțimea de proiecte și idei care se țes în jurul lor, ei au astăzi înțelepciunea de a le alege numai pe cele viabile. Relațiile de colaborare se pot întări astăzi, Berbecii reușind să atragă în viața lor oameni serioși, pe care se pot baza și în care pot avea încredere.

La locul de muncă, Berbecii ar putea să fie puși în lumină și să li se atribuie niște merite. Ei pot să vorbească cu spor și să convingă cu eleganță. Ziua de azi poate veni, așadar, cu o recunoaștere a valorii și cu o stabilizare a unor relații.

Taur

Taurii pot pune țara la cale împreună cu partenerul de viață, cu un colaborator sau asociat. E un moment propice pentru a definitiva programul de sărbători, pentru a pune la punct o călătorie sau pentru a ieși la rampă cu o viziune asupra unor inițiative comune.

E o zi în care Taurii pot să convingă cu șarm. Luna pe imaginea socială ar trebui să le dea Taurilor încredere în forțele proprii. Taurii trebuie să fie prudenți în ceea ce privește schimbările profesionale, iar ziua de azi s-ar putea să le confirme că trebuie să mai aibă puțintică răbdare.

Horoscopul săptămânii 8 – 14 noiembrie

Gemeni

Ziua de azi ar putea să-i ia prin surprindere pe Gemeni, iar surprizele ar putea fi dintre cele mai plăcute. La locul de muncă, Gemenii pot afla o veste care îi bucură, un deznodământ așteptat vine cu speranță și perspectiva unor beneficii.

O zi bună și pentru recuperarea medicală. Condiția fizică se poate îmbunătăți vizibil. De asemenea, Gemenii care așteptau un diagnostic pot răsuflă ușurați. Situația e mai puțin gravă decât credeau.

În dragoste, Gemenii pot demonstra astăzi că știu să fie perseverenți, constanți și statornici. Ei reușesc să inspire încredere partenerului.

Rac

Ziua de astăzi poate să le aducă Racilor bani. Sursa pare a fi undeva, în interiorul familiei. Racii pot avea astăzi un sentiment de siguranță, își dau seama că cineva, acolo sus, dar și aici, pe Pământ, îi iubește. Iar semnul de afecțiune este pentru Răci o sumă oferită în dar, un beneficiu, o moștenire poate.

Legăturile de familie se pot întări astăzi, Racul fiind o verigă puternică. De asemenea, Racii se pot simți foarte bine alături de partenerul de viață și de copii. Atmosfera este una foarte armonioasă, comunicarea este facilă, iar Racii sunt cei care pot întreține buna dispoziție.

Cum ar fi să fie liniște?

Leu

Pentru Lei, se arată o zi a succesului la public. Acești nativi se bucură de popularitate, sunt remarcați pe oriunde trec, lumea îi primește cu ușa deschisă la venire și le transmite zâmbete la plecare. Înțelegerile care se fac astăzi au șansă de a dăinui, pentru că parteneriatele care se leagă acum stau sub semnul stabilității și al responsabilității.

Succesul social trebuie sărbătorit în familie, așa că Leii ar trebui să își împărtășească bucuria cu cei dragi. Leii au puterea de a impune și acasă buna dispoziție dată de o reușită a lor, indiferent cât de mică ar fi ea.

Fecioară

Cei născuți în Fecioară sunt astăzi artiști ai cuvintelor. Acești nativi sunt hotărâți să convingă, să își impună punctul de vedere și reușesc să își atingă scopul în cea mai elegantă manieră. Pentru Fecioare, astăzi vorba dulce mult aduce. Iar de adus, ar putea aduce inclusiv o pată de culoare în viața lor sentimentală. Fecioarele pot să seducă și să cucerească prin felul lor de a fi și de a vorbi.

În plus, Fecioarele pot pune astăzi bazele unei inițiative profesionale. Pot să-și îndrepte atenția spre o colaborare sau chiar spre un nou loc de muncă, iar perspectivele financiare sunt chiar promițătoare.

VENUS în CAPRICORN, 5 noiembrie 2021- 3 martie 2022. Șansa de a (re)construi solid, eficient și durabil

Balanța

S-ar putea ca Balanțele să facă astăzi o schimbare în locuință. E posibil ca scaunul moștenit de la bunica să dispară, probabil un covor nu le mai place ori au ei o problemă cu vesela ciobită și descompletată. E o zi bună pentru investiții casnice, întrucât pot da banii pe obiecte care să-i țină mult și bine.

De aceea, dacă tot dau un ban, Balanțele sunt sfătuite să nu se zgârcească și să prefere calitatea în locul prețului. Inițiativele lor domestice sunt bine primite de cei de acasă.

Și, pentru că Balanțele tot sunt puse pe schimbări, acești nativi pot avea puterea să întrerupă astăzi o relație afectivă care nu mai merge de ceva timp.

Scorpion

Comunicarea este astăzi domeniul de expertiză al Scorpionilor. Ei sunt extrem de persuasivi, reușesc să încheie în favoarea lor înțelegeri dificile, discuțiile sunt aduse cu măiestrie la un nivel de cordialitate. Scorpionii pot avea mare încredere în forțele proprii și pot fi excesiv de preocupați de modul în care se prezintă în lume.

Ținuta vestimentară și impresia fizică le dau un imbold puternic, de aceea, s-ar putea să vedem numai Scorpioni tunși, coafati și puși la patru ace.

De asemenea, Scorpionii pot să plece astăzi la drum și să rezolve cu succes diferite sarcini. Cu Luna în Vărsător, ar fi bine că Scorpionii să se ocupe și de viața de familie. Scorpionii pot sări astăzi în ajutorul cuiva mai în vârstă.

COMUNICARE Și EXPRESIE de SINE. Program de antrenament cu Nicoleta Svârlefus, 10 noiembrie – 8 decembrie

Săgetător

Săgetătorii se pot vindeca astăzi de nesiguranța financiară. De nicăieri, poate să apară cineva în viața lor care să le susțină planurile și eforturile. Chiar dacă nu primesc neapărat o sumă de bani, liniștea poate proveni de pe urma unei vești de bine.

O prezență feminină se poate materializa în viața Săgetătorilor cu garanția că le va fi bine. Luna fiind în Vărsător, Săgetatorii sunt hiperactivi. Ei pot să comunice foarte mult, să plece la drum, să vorbească non-stop. Ei pot “agăța” astăzi oameni importanți, pot face cunoștință cu persoane care le pot deschide niște uși.

Capricorn

Acești nativi își pot face foarte ușor prieteni sau pot primi semnale pozitive din partea unor oameni influenți. Capricornii au trecere la factori de decizie, iar succesul lor social se poate măsura în câștiguri financiare. La Capricorn se pare că trag astăzi banii obținuți din muncă. Ei pot să își consolideze locul în cadrul colectivului în care funcționează.

Capricornii pot deveni astăzi indispensabili, prin responsabilitatea și eficienţa lor. Reputația Capricornilor se poate consolida prin rezultatele concrete pe care le înregistrează. Pentru Caprciorni, viitorul arată bine!

Atmosfera astrală a lunii NOIEMBRIE 2021: Mergem înainte cu mai mult curaj!

Vărsător

Vărsătorii au o foarte bună capacitate de concentrare și pot să își stabilească obiective concrete, pe care să le urmeze cu perseverență. Vărsătorii sunt foarte constanți în tot ceea ce gândesc și fac, ei sunt foarte consecvenți unui drum pe care l-au ales. Ziua de azi poate să confirme că așteptarea și răbdarea de care au dat dovadă nu au fost în zadar.

Vărsătorilor li se confirmă astăzi că, dacă au muncit destul, dacă au rezistat obstacolelor, dacă și-au văzut de drumul lor în ciuda opiniilor sceptice, se pot bucura de un sentiment inegalabil de siguranță.

Pești

Cu Luna în Vărsător, Peștii ar putea fi astăzi scoși din circuitul social. Nu-i exclude nimeni, ci atitudinea lor este rezultatul propriei alegeri. Peștii s-ar putea trezi dornici să exploreze universul interior, să înțeleagă legile universale, să acceadă la principiile care guvernează viaţa și moartea.

Este o zi a întrebărilor existențiale, potrivită pentru definirea unei filosofii de viață care să-i reprezinte. Peștii se pot dedica, de asemenea, în tăcere celorlalți, eventual unor cauze caritabile, fără să facă paradă de implicarea lor. Peștii chiar ar trebui să facă astăzi ceva din suflet, de care să știe numai ei și conștiința lor, care să rămână între ei și Dumnezeu.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇