Horoscop de weekend: 20-21 iunie

Horoscop de weekend: 20-21 iunie

Berbec

Activitățile de bază ale acestui final de săptămână sunt călătoriile pe distanțe scurte și relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat. Întâlnirile cu rudele sau cu prietenii pot fi frecvente.

Vei afla informații diverse din multe domenii de activitate, însă nu asculta chiar tot ce ți se spune. Ar fi bine să te îndepărtezi de oamenii care povestesc doar subiecte de cancan. Pe de altă parte, ocupă-te și de rafinarea mentalului tău, abordând subiecte filosofice.

Taur

Sfârșitul acestei săptămâni aduce în atenție segmentul financiar de la locul de muncă. Se conturează un final de etapă de câștig din activitățile profesionale, de aceea, este bine să-ți revizuiești planurile de cheltuieli și economii.

Sunt posibile cheltuieli neașteptate, fie pentru îngrijirea propriei tale sănătăți, fie pentru a ajuta pe cineva drag aflat la necaz. Dozează-ți eforturile și ai mai multă grijă de tine și cele necesare ție.

ADVERTISING

Precum în cer, așa și pe pământ. Curățare și vindecare la nivel colectiv

Gemeni

Zile foarte bune, la finalul acestei săptămâni, de a te ocupa de propria ființă. Chiar dacă starea sănătății este fluctuantă, cu puțin efort și bunăvoință poți depăși orice neplăcere.

Tentația de a oferi vorbe nu prea dulci celor din jur te poate duce spre destrămarea unor situații și relații bune. Pe de altă parte, ai grijă la prieteni. Poate de unii ar trebui să te debarasezi, deoarece îți încurcă mult drumul.

GEMENI: Învață, joacă-te, vorbește!

Rac

Discreția, odihna, plimbările ușoare în aer liber, meditațiile în locuri sfinte te ajută mult la sfârșitul acestei săptămâni. S-ar putea să nu ai chef de nimeni și nimic, astfel că recomandabil este să faci doar treburile de rutină.

Sănătatea este destul de încercată. Bazează-te doar pe tine însuți, deoarece toate tipurile de relații sunt într-un con de umbră.

ADVERTISING

Leu

Prietenii și proiectele de anvergură în care ești implicat sau vrei să te implici reprezintă subiecte de reflecție la finalul acestei săptămâni. Există unele aspecte neplăcute legate de toate acestea, ce ies la iveală acum.

Unii prieteni sunt falși sau un proiect la care lucrezi demult nu merge așa cum vrei tu. Pe de altă parte, bine ar fi să extragi doar partea frumoasă și utilă a situațiilor, deoarece cu siguranță sunt și lucruri bune sau elemente de progres.

Fecioară

Este bine ca la finalul acestei săptămâni să pui la punct unele aspecte profesionale și de imagine în ochii celorlalți. Se pare ca la un moment dat ai neglijat aceste capitole, șefii și colegii au observat, și acum îți vor cere socoteală.

Cu toate că ai realizat și lucruri bune, este loc pentru altele și mai bune. Susținere divină ai din belșug. Spune ferm ce ai de spus, asumă-ți responsabilitatea celor petrecute și alcătuiește-ți un plan de îmbunătățire a situației.

ADVERTISING

E timpul sa reparam greselile. Mercur retrograd in Rac (18 iunie- 12 iulie 2020)

Balanță

În zilele acestui weekend, dorința de rafinare sufletească te însoțește frecvent. Călătoriile și studiile sunt alte domenii de interes. Se recomandă prudență în tot ce tine de relația cu străinătatea, deoarece sunt pericole ascunse greu de estimat.

Pe de altă parte, plimbă-te în aer liber, meditează în locuri sfinte sau ascultă un concert de muzică. Dacă ceilalți nu sunt de acord cu dispoziția ta, lasă-i în pace și urmează dorințele sufletului tau.

Scorpion

Chestiunile financiare privitoare la banii sau bunurile altora reprezintă teme importante pentru acest final de săptămână. Dorința de a câștiga mai mult te poate duce cu gândul la investiții sau afaceri riscante.

Atenție că la locul de muncă ai foarte multă responsabilitate, iar banii proveniți din activitatea desfășurată aici sunt insuficienți. Totuși, o mână nevăzută te ajută discret și sunt posibile câștiguri sau recompense neașteptate.

Săgetător

Interesante zile la sfârșitul acestei săptămâni vizavi de relații parteneriale. Sunt posibile discuții aprinse cu partenerul de viață, partenerii de afaceri sau colaboratorii.

Se pare că în ultimul timp eforturile tale au fost îndreptate către alte zone ale vieții cotidiene, neglijând astfel rolul tău într-o colaborare sau, în funcție de caz, în relația de cuplu. Reproșurile primite de la ceilalți sunt fondate și ar trebui să le iei în considerare.

Capricorn

Chiar dacă este weekend, ești tentat să-ți continui activitățile profesionale sau să te afunzi în cele domestice. Vei reuși să te descurci foarte bine, însă cu eforturi destul de mari.

Sigur că se poate ca ceilalți să nu vadă cu ochi buni cheful tău, dar treci peste remarcile lor. Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă. Recomandabil este să faci doar treburile ușoare și cele care îți fac cu adevărat plăcere.

Vărsător

Relațiile sentimentale și cele cu copiii alcătuiesc subiectul principal al weekendului. Există anumite lucruri care îți displac în aceste tipuri de relații, însă s-ar putea să fii subiectiv.

Persoana iubită nu îți acordă atenția pe care ți-o dorești tu, copiii fac năzbâtii, iar tu ai dori să îi pui la punct pe toți. Detașează-te de problemele celorlalți și lasă emotivitatea deoparte. Ar fi bine să-ți îndrepți atenția către un hobby sau să încerci să-ți găsești unul.

Pești

Finalul acestei săptămâni este potrivit activităților domestice și relaționării cu rudele. S-ar putea să ți se ceară sfaturi sau sprijin material pentru cineva drag aflat în nevoie. Indicat este să fii prudent și prezent în segmentul familial, deoarece există neplăceri ascunse greu de controlat.

Chiar dacă apar discuții contradictorii cu ceilalți, legate în mod special de bunurile familiale sau de mutarea într-o altă locație, nu este momentul marilor decizii.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇