Aproape 600 de cazuri noi de Covid și șase decese (Bilanț)

Aproape 600 de cazuri noi de Covid și șase decese (Bilanț)

Din cele 13.076 de teste efectuate, 582 au fost depistate pozitiv la Sars-CoV2, cu 464 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, duminică, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, 67 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.884 teste RT-PCR (1.679 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.205 la cerere) şi 8.192 teste rapide antigenice.

În total, până duminică, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.881.904 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

ADVERTISING

Au fost raportate şase decese la pacienţi cu COVID-19, patru bărbaţi şi două femei.

Dintre cele şase decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, unul la categoria de vârstă 70-79 de ani şi trei la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de şase pacienţi decedaţi, cinci au fost nevaccinaţi şi unul vaccinat anti-COVID. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta peste 80 de ani şi prezenta comorbidităţi.

Până în prezent, în România, au murit 65.337 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇