Ziua 983 Explozii și incendii în Kiev. Rusia și-a schimbat tactica și câștigă. Zelenski, despre aliați: America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită ... (Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 983</span> Explozii și incendii în Kiev. Rusia și-a schimbat tactica și câștigă. Zelenski, despre aliați: America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită ... (Video)

Ziua 983 de război a debutat cu noi atacuri puternice ale rușilor în Ucraina. La Kiev s-au auzit explozii, urmate de o avertizare de raid aerian. Rușii au atacat capitala Ucrainei cu drone Shahed.

Un incendiu a izbucnit la o clădire rezidențială cu 16 etaje din Kiev, rănind două persoane și provocând pagube importante la etajele superioare.

Și în Crimeea s-au auzit explozii noaptea trecută. O avertizare de raid aerian a fost în vigoare de aproximativ 30 de minute.

Rușii au bombardat și un post de poliție din Harkov. Un ofițer de poliție a fost ucis, iar alte 46 de persoane au fost rănite.

Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a revendicat capturarea a două noi sate în estul Ucrainei. Iar țara se confruntă cu una dintre „cele mai puternice” ofensive ale Rusiei de la începutul războiului.

În ultimele săptămâni, ruşii şi-au schimbat tactica şi se pare că aceasta funcţionează foarte bine în estul Ucrainei. Încercuiesc oraşul din trei direcţii şi ocupă zonele înalte de la periferiile oraşelor, astfel forţându-i pe ucraineni să se retragă pentru a evita încercuirea.

În doar o săptămână, forţele armate ruseşti au reuşit să ocupe 150 de km pătraţi din regiunea Doneţk. Potrivit Bloomberg, armata rusă a capturat mai mult teritoriu, săptămâna trecută, decât a făcut-o în orice altă perioadă din acest an.

ADVERTISING

Astfel, rușii domină acum frontul din Ucraina, iar forţele ucrainene nu par să aibă foarte multe şanse de a prelua iniţiativa fără un sprijin solid din partea Occidentului.

De altfel, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la partenerii internaționali să ia măsuri în ce privește forțele nord-coreene din Rusia înainte ca acestea să intre în luptă contra Ucrainei. „America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită. Toată lumea aşteaptă ca armata nord-coreeană să înceapă să lovească în ucraineni. Am putea lovi preventiv, dacă am avea capacitatea”, este mesajul lui Zelenski.

Situația pe front

  • Noi explozii la Kiev - Noaptea trecută la Kiev s-au auzit noi explozii, urmate de o avertizare de raid aerian. Rușii au atacat capitala Ucrainei cu drone Shahed. Serhii Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev, i-a îndemnat pe locuitori să rămână în adăposturi. Un incendiu a izbucnit la o clădire rezidențială cu 16 etaje, rănind două persoane și provocând pagube la etajele superioare. În urma atacului au fost avariate și mai multe mașini, potrivit administrației militare a orașului Kiev.
  • Atac cu rachete balistice în Crimeea - Și în Crimeea s-au auzit explozii noaptea trecută. O avertizare de raid aerian a fost în vigoare de aproximativ 30 de minute. Mihail Razvozhaiev, guvernatorul Sevastopolului numit de Rusia, a declarat că a fost emisă o avertizare de raid aerian în jurul orei 01:00 din cauza amenințării cu lovituri cu rachete balistice.
  • Ofițer de poliție ucis - Rușii au bombardat un post de poliție din Harkov. Un ofițer de poliție a fost ucis, iar alte 46 de persoane au fost rănite. ”Andrii Matviienko a fost ucis în mod tragic într-un bombardament inamic asupra Harkovului. El avea 40 de ani și și-a servit țara cu dăruire, asigurând legea și ordinea”, a declarat Oleg Sîniehubov, șeful administrației militare a regiunii Harkov.
  • Alte două sate capturate de ruși - Ministerul rus al Apărării a revendicat sâmbătă capturarea a două noi sate în estul Ucrainei, unde trupele sale fac progrese rapide, potrivit unui comunicat. Forţele au „eliberat” satul mare Kurakhivka, în apropierea oraşului industrial Kurakhove din estul regiunii Doneţk, pe care Rusia încearcă să îl cucerească, a declarat ministerul. Acesta a revendicat, de asemenea, capturarea micului sat Pershotravneve din regiunea Harkov, aproape de estul regiunii Lugansk. Armata rusă a cucerit 478 de kilometri pătraţi de teritoriu ucrainean în octombrie, un record de la primele săptămâni ale conflictului, în martie 2022, potrivit unei analize AFP a datelor de la Institutul american pentru studiul războiului (ISW).
  • Una dintre cele mai puternice ofensive - Ucraina se confruntă cu una dintre „cele mai puternice” ofensive ale Rusiei de la începutul războiului, a declarat comandantul șef Oleksandr Sîrskîi. Pe tot parcursul anului 2024, Ucraina s-a confruntat cu o situație dificilă în apărarea liniei frontului, în special în regiunea Donețk, unde Rusia și-a concentrat constant potențialul ofensiv. Sîrskîi a descris situația de pe câmpul de luptă ca fiind dificilă. „Ostilitățile active care continuă în anumite zone necesită reînnoirea constantă a resurselor unităților ucrainene”, a spus el. Rusia continuă să avanseze în ofensivele sale pe frontul de est, unde soldații ucraineni depășiți numeric sunt forțați să se retragă puțin câte puțin.
  • Rusia domină frontul de est - Forţele armate ruseşti au reuşit să ocupe 150 de km pătraţi din regiunea Doneţk, în doar o săptămână. Informaţia a fost transmisă de serviciile de informaţii estoniene, care susţin că armata rusă menţine iniţiativa pe întregul front din Ucraina, forţând ucrainenii să se retragă treptat. Potrivit Bloomberg, armata rusă a capturat mai mult teritoriu, săptămâna trecută, decât a făcut-o în orice altă perioadă din acest an. Ruşii domină acum frontul din Ucraina. Au ocupat, în ultima perioadă, oraşe importante, hub-uri logistice precum oraşul Vuledar, iar acum lupte intense se dau pentru capturarea oraşelor Kurakove, Velika Novosilka şi, bineînţeles, Pokrovsk.
  • Rușii și-au schimbat tactica - În ultimele săptămâni, ruşii şi-au schimbat tactica şi se pare că aceasta funcţionează foarte bine în estul Ucrainei. Încercuiesc oraşul din trei direcţii şi ocupă zonele înalte de la periferiile oraşelor, astfel forţându-i pe ucraineni să se retragă pentru a evita încercuirea. Folosesc acum această tactică pentru a captura Hirnik, un oraş la sud-est de Selidove. De asemenea, acum armata rusă atacă intens pe direcţia Kurakivka şi satele dintre Selîdove şi Kurahove. Mai mult, armata rusă pare că se pregăteşte şi pentru o ofensivă asupra regiunii Zaporojie.
ADVERTISING

Soldați nord-coreeni în Ucraina

  • Înarmarea soldaților nord- coreeni - Rusia a înarmat trupele nord-coreene dislocate în apropierea graniței cu Ucraina cu arme de infanterie, a informat agenția de informații militare a Ucrainei (HUR). Potrivit HUR, soldații nord-coreeni au primit mortiere de 60 mm, puști AK-12, mitraliere, puști cu lunetă, rachete ghidate antitanc Feniks și lansatoare de grenade antitanc de mână. Se pare că au primit, de asemenea, unele dispozitive de vedere pe timp de noapte. Potrivit Financial Times, oficialii serviciilor secrete ucrainene sunt sceptici în ceea ce privește eficiența în luptă a trupelor nord-coreene, invocând problemele de comunicare cu omologii lor ruși drept principalul obstacol pe care Moscova și Phenianul vor trebui să le depășească.
  • Zelenski e supărat pe aliați - Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a criticat din nou partenerii internaţionali pentru ceea ce cu o zi înainte numea răspunsul lor „zero” la desfăşurarea de trupe nord-coreene care să intre în luptă alături de soldaţii ruşi împotriva Ucrainei. „Acum vedem fiecare loc unde Rusia adună aceşti soldaţi nord-coreeni pe teritoriul său - toate taberele lor. Am putea lovi preventiv, dacă am avea capacitatea de a lovi suficient de mult timp. Şi asta depinde de partenerii noştri. Dar, în loc de capacitatea cu rază lungă de acţiune de care avem nevoie, America se uită, Marea Britanie se uită, Germania se uită. Toată lumea aşteaptă ca armata nord-coreeană să înceapă să lovească în ucraineni”, a declarat Zelenski. Preşedintele ucrainean a avertizat că participarea Coreei de Nord la acest război din Europa este o ameninţare la adresa întregii lumi, care trebuie să fie oprită şi în acest context a criticat inclusiv China, care nu încearcă să-i oprească pe nord-coreeni, deşi se declară de partea păcii.
ADVERTISING

Alte informații relevante

  • Medvedev amenință SUA - Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a transmis sâmbătă Statelor Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial. El a declarat pentru RT că oficiali americani de top nu îşi doresc un al Treilea Război Mondial, dar, din cine ştie ce motive, ei cred că „ruşii nu vor trece niciodată de o anumită limită”. „Greşesc”, a adăugat Medvedev.
  • Generatoare din Germania - Regiunea Dnipropetrovsk a primit 100 de generatoare din Germania. Serghei Lysak, șeful Administrației militare a regiunii, a spus că generatoarele vor fi distribuite în mai multe localități și vor fi instalate în instituții de învățământ și medicale.
  • Rusia acuză Ucraina pentru schimburile de prizonieri - Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat sâmbătă că Ucraina sabotează în esenţă procesul de schimb de prizonieri de război, relatează Reuters. Zaharova a precizat că Ministerul rus al Apărării a oferit Kievului să predea 935 de prizonieri de război ucraineni, dar că Ucraina a acceptat doar 279. „Rusia nu a refuzat niciodată dialogul privind schimbul de prizonieri de război”, a declarat Zaharova, adăugând că afirmaţiile contrare sunt pur şi simplu minciuni inventate pentru a discredita Rusia.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇