Ziua 656 Putin a inaugurat două noi submarine nucleare, Zelenski e la Washington, Lavrov visează la înfrângerea lui Napoleon (Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 656</span> Putin a inaugurat două noi submarine nucleare, Zelenski e la Washington, Lavrov visează la înfrângerea lui Napoleon (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ziua 656 de război a debutat cu un atac puternic al Rusiei asupra Kievului, cu rachete balistice și drone.

Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus opt rachete balistice lansate de Rusia luni dimineața asupra Kievului. Cel puțin patru persoane au fost rănite de resturile care au căzut în mai multe cartiere ale capitalei.

Totodată, 18 drone Shahed au fost lansate de Moscova noaptea trecută din Peninsula Crimeea (anexată), dar au fost distruse de apărarea antiaeriană ucraineană.

De cealaltă parte, forţele speciale ale Ucrainei au distrus un post de comandă al armatei ruse din raionul Oleșkî, situat pe malul stâng al Niprului, în partea ocupată a regiunii Herson.

În Crimeea, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei susţine că a destructurat o reţea de agenţi ucraineni, implicată în tentative de asasinare a unor oficiali pro-ruşi. FSB ar fi găsit depozite de arme şi explozibili şi a reţinut 18 "agenţi şi complici ai serviciilor speciale ucrainene".

Între timp, Ucraina discută şi cu Suedia pentru achiziţionarea de avioane de luptă Gripen, iar piloţii ucraineni au testat deja aparatele.

În schimb, Budapesta a anunţat că nu va ceda presiunilor exercitate de alte state UE pentru a da undă verde negocierilor de aderare cu Ucraina la summit-ul european de joi şi vineri.

Eforturile Kievului sunt orientate și spre SUA. Zelenski a ajuns la Washington, unde va încerca să obțină deblocarea ajutorului financiar pentru țara sa.

De la Moscova, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că Rusia a devenit mai puternică în urma conflictului din Ucraina, la fel cum a făcut-o prin înfrângerea lui Hitler și a lui Napoleon. Asta în timp ce Putin a inaugurat, pe viscol, două noi submarine nucleare care se vor alătura flotei ruse şi s-a angajat să continue să „crească puterea navală".

ADVERTISING

Situația pe front

  • Atac cu rachete balistice asupra Kievului - Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus opt rachete balistice lansate de Rusia în jurul orei 4.00 dimineața asupra Kievului, au declarat forțele aeriene ucrainene pe Telegram. Cel puțin patru persoane au fost rănite de resturile care au căzut în mai multe cartiere ale capitalei. Serviciile de urgență trimise în cartierul Holosiivski au stins rapid un incendiu declanșat când o parte dintr-o rachetă a căzut pe acoperișul unei clădiri rezidențiale, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko. Postul de televiziune ucrainean Kanal 24 a relatat că la Kiev s-au auzit mai întâi exploziile, iar apoi la câteva clipe după a venit alerta de raid aerian. Autorităţile au explicat această întârziere a activării sirenelor prin faptul că ruşii au atacat regiunea Kievului cu rachete care zboară pe o traiectorie balistică, fiind mai puţin vizibile pentru radar.
  • Atac cu drone din Crimeea - 18 drone Shahed au fost lansate de Moscova în cursul nopţii de duminică spre luni din Peninsula Crimeea (anexată), dar au fost distruse de apărarea antiaeriană ucraineană, majoritatea în regiunea Nikolaev, au declarat forţele aeriene ale Kievului.
  • Post de comandă distrus pe Nipru - Comandamentul Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei a anunțat distrugerea postului de comandă și de observare al armatei ruse din raionul Oleșkî, situat pe malul stâng al Niprului, în partea ocupată a regiunii Herson.
  • Londra trimite nave antimină în Marea Neagră - Regatul Unit va furniza apărării ucrainene două nave de luptă special amenajate pentru a ajuta Kievul să detecteze minele marine ruseşti în Marea Neagră şi să-şi relanseze exporturile pe cale maritimă, a anunţat luni guvernul britanic. Aceste vase "vor oferi Ucrainei capacităţi vitale care vor ajuta la salvarea de vieţi pe mare şi vor deschide rute cruciale de export", a afirmat ministrul Apărării, Grant Shapps. Exporturile ucrainene au fost reduse semnificativ de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, Marea Neagră devenind un teren major de confruntare între Moscova şi Kiev. Nu este însă clar când și cum vor ajunge în Marea Neagră, având în vedere că Turcia limitează tranzitul navelor de război prin Bosfor și Dardanele.
  • Kievul vrea să cumpere avioane Gripen - Ucraina discută cu Suedia pentru achiziţionarea de avioane de luptă Gripen, a afirmat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene, Iuri Ihnat. Acesta a subliniat că Suedia intenţionează să-şi înlocuiască flota de avioane Gripen cu un model mai nou şi că piloţii ucraineni au testat deja aparatul de luptă suedez. Cu toate acestea, el nu a dorit să comenteze cu privire la stadiul negocierilor.
  • Ucraineni acuzați că plănuiau atentate în Crimeea - Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fost KGB) susţine că a destructurat o reţea de agenţi ucraineni din Crimeea, care a fost implicată în tentative de asasinare a unor oficiali pro-ruşi. FSB a precizat că printre persoanele vizate de reţea se numără Serghei Aksionov, numit de Moscova guvernator al Crimeii, şi un fost membru pro-rus al parlamentului ucrainean, Oleg Ţariov. FSB a afirmat că reţeaua ucraineană a vizat şi infrastructura feroviară şi energetică din peninsulă. FSB a găsit depozite de arme şi explozibili şi a reţinut 18 "agenţi şi complici ai serviciilor speciale ucrainene".
  • Situaţie disperată pe front, unde ucrainenii nu mai au muniţie - Statele Unite și NATO nu reușesc să acopere necesarul de muniție al Kievului. Un militar ucrainean a spus că nu mai are muniție americană, așa că trage doar asupra grupurilor de luptă inamice care reprezintă o amenințare serioasă. "Când sunt doi sau trei soldați, nu mai trag; doar dacă e o situație critică, să zicem zece inși care se apropie de infanteria noastră, intrăm în acțiune", a spus el. Detalii AICI
ADVERTISING

Ce se mai întâmplă în Rusia

  • Două noi submarine nucleare - Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două noi submarine nucleare care se vor alătura flotei ruse şi s-a angajat să continue să „crească puterea navală" a Rusiei. Navele „Krasnoiarsk" şi „Imperator Aleksandr III", a căror construire a durat aproape şase ani, reprezintă a patra generaţie de submarine cu propulsie nucleară ruse. Ele vor întări flota rusă din Pacific, cu baza în Extremul Orient rus.
  • Fără pașapoarte - Ruşii cărora li s-a interzis să călătorească în străinătate vor trebui să predea paşapoartele autorităţilor în termen de cinci zile de la notificare, potrivit unui decret guvernamental care intră în vigoare luni. Potrivit legislaţiei din Rusia, autorităţile pot impune o interdicţie de călătorie, printre altele, recruţilor, angajaţilor Serviciului Federal de Securitate (FSB), condamnaţilor sau persoanelor care au acces la secrete de stat sau la "informaţii de importanţă specială". Paşaportul returnat va fi păstrat de autorităţile care l-au eliberat, cum ar fi MAI sau MAE. După ridicarea interdicţiei de călătorie, paşaportul va putea fi returnat în urma completării unei cereri.
  • Lavrov vede Rusia mai puternică - Rusia a devenit mai puternică în urma conflictului din Ucraina, la fel cum a făcut-o prin înfrângerea lui Hitler și a lui Napoleon, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. El a mai afirmat că „dominația lumii de 500 de ani” a Occidentului se apropie de sfârșit.

Ucraina, în UE?

  • Discuția intensă a lui Zelenski cu Orban - Volodimir Zelenski a avut în Argentina o discuție scurtă, dar importantă, cu premierul Ungariei, Viktor Orban, care amenință să blocheze efortul pro-european al Ucrainei. Cei doi au vorbit mai puțin de 30 de secunde, în timp ce se aflau printre alți invitați în parlamentul argentinian. Detalii AICI.
  • Ungaria rămâne nuca tare - Ungaria a transmis, luni, că nu va ceda presiunilor altor state UE pentru a accepta discuţiile de aderare cu Ucraina, pregătind scena pentru o confruntare la summit-ul Uniunii de joi şi vineri.
  • Reuniune UE - Până atunci, Consiliul Afaceri Externe (CAE) se reuneşte azi, la Bruxelles, luând în discuţie subiecte precum agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia din Israel, Fâşia Gaza şi din regiune, situaţia Sahel sau dimensiunea de politică externă a securităţii economice.
  • Aderarea Ucrainei ar absorbi 17% din bugetul UE - Costurile financiare ale unei aderări a Ucrainei la UE pentru actualul buget multianual al blocului comunitar până anul 2027 ar fi cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro, adică până la 17% din bugetul UE ar trebui alocat Ucrainei ca ţară beneficiară netă de fonduri europene. Detalii AICI
ADVERTISING

Alte informaţii relevante

  • Bani din Marea Britanie - Guvernul Regatului Unit a anunțat un pachet de 3,7 milioane de lire sterline (4,6 milioane de dolari) pentru a sprijini documentarea, investigarea și urmărirea penală a crimelor de război comise de Rusia în Ucraina. Războiul împotriva Ucrainei a fost însoțit de numeroase crime de război și atrocități, procurorii locali înregistrând până în prezent peste 110.000 de cazuri de crime de război.
  • Camioane mutate cu trenul - Ucrainenii au început să mute cu trenul camioanele blocate la granița cu Polonia din cauza protestului transportatorilor polonezi. Ucrainenii au transferat un prim lot de camioane pe calea ferată, ocolind blocada, au anunțat, pe Telegram, reprezentanții companiei de căi ferate de stat ucrainene. Luna trecută, camionagii polonezi au început protestele care îi vizează pe transportatorii ucraineni. Ei au blocat coridoarele rutiere principale către Ucraina, provocând creșteri ale prețului la combustibil și la unele produse alimentare, precum și întârzieri în livrările cu drone către armata ucraineană.
  • Aproape jumătate dintre americani cred că SUA dau prea mulţi bani Ucrainei, potrivit unui sondaj. Cel mai recent sondaj FT-Michigan Ross arată că 48% dintre americani cred că SUA cheltuie „prea mult” pentru ajutorul militar și financiar acordat Ucrainei. 27% consideră că Washingtonul cheltuie „suma potrivită”, iar 11% că SUA nu au cheltuit suficient.
  • Zelenski la Washington - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns luni la Washington, unde speră să obţină deblocarea unei asistenţe financiare esenţiale, dar extrem de dezbătute în Congresul american, pentru ţara sa. Zelenski se va deplasa la Congres, care a alocat peste 110 miliarde de dolari de la începerea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie 2022, dar nu a votat pentru noul pachet de asistenţă. După un discurs în faţa senatorilor, Zelenski se va întâlni cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson. Acesta din urmă s-a declarat în principiu pentru alocarea de noi fonduri pentru Kiev, însă trebuie să convingă şi facţiunea republicană care îl susţine pe fostul preşedinte Donald Trump. La finalul discuţiilor din legislativul SUA, Volodimir Zelenski se va deplasa la Casa Albă, unde va avea o întrevedere cu omologul său american, Joe Biden.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇