Ziua 577 de război începe cu noi informaţii despre atacul ucrainenilor asupra sediului Flotei Ruse din Sevastopol, clădirea păzită cel mai bine din Crimeea.
Atacurile continuă şi sâmbătă asupra oraşului Sevastopol, unde ar fi vizat un depozit de petrol al Flotei Mării Negre.
Şeful serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov, susţine că cel puţin 9 persoane au fost ucise în atacul de ieri, iar printre victime s-ar număra şi generali ruși, pentru că atacul a vizat o şedinţă la nivel înalt a comandamentului de ocupaţie, despre care Kievul a aflat de la spioni din Crimeea.
"Detaliile atacului vor fi dezvăluite cât de curând posibil şi rezultatul se traduce prin zeci de morţi şi răniţi printre ocupanţi, inclusiv comandanţi de rang înalt ai Flotei", a declarat armata de la Kiev.
Deşi presa occidentală a scris că Ucraina a folosit rachete Storm Shadow în acest atac, Budanov a refuzat să confirme, aşa cum nu a confirmat nici moartea comandantului Flotei Mării Negre, amiralul Viktor Sokolov, în ciuda zvonurilor în acest sens.
Pe de altă parte, spionii ruşi apelează la hackeri pentru a viza sistemele informatice de la Procuratura Generală ucraineană şi departamentele care documentează crime de război.
Americanii au cerut Poloniei să explice declarația premierului Morawiecki privind oprirea livrărilor de arme către Ucraina. Iar din Canada vin mai mulţi bani pentru Kiev, aproape jumătate de miliard de dolari, inclusiv zeci de vehicule blindate şi antrenament pe F-15 pentru piloţii ucraineni.
Atac asupra sediului Flotei Ruse din Sevastopol
- Atac nou la Sevastopol - Sunt semnalate noi explozii în Sevastopol. Ar fi vizat un depozit de petrol al Flotei Mării Negre. Iar localnicii nu au unde să se ascundă de atacul cu rachete pentru că adăposturile antiaeriene sunt închise.
- Ucraina anunţă victimele - Cel puţin 9 persoane au fost ucise şi 16 au fost rănite în urma atacului Ucrainei împotriva sediului flotei ruse de la Marea Neagră din Sevastopol, a declarat şeful serviciilor secrete militare ucrainene, Kirilo Budanov.
- A fost vizată o şedinţă a generalilor ruşi - Atacul a avut în timpul zilei, pentru că la ora respectivă era în desfășurare o ședință a comandamentului rus, despre care ucrainenii au aflat din surse de spionaj.
- Printre victime se numără generali ruși - „Printre răniți se numără și comandantul grupării, general-colonelul (Olexandr) Romanciuk, în stare foarte gravă. Șeful Statului Major, generalul locotenent (Oleg) Ţekov, este inconștient”, a spus Budanov. Oleksandr Romanchuk e comandantul unui grup de forțe ruse din regiunea Zaporojie, iar Oleg Ţekov e comandantul Brigăzii 200 de Puşti Motorizate. Budanov nu a confirmat însă presupusa moarte a comandantului Flotei Mării Negre a Federației Ruse, amiralul Viktor Sokolov, în ciuda zvonurilor în acest sens.
- Zeci de morţi şi răniţi - "Detaliile atacului vor fi dezvăluite cât de curând posibil şi rezultatul se traduce prin zeci de morţi şi răniţi printre ocupanţi, inclusiv comandanţi de rang înalt ai Flotei", a declarat şi armata de la Kiev.
- S-a tras cu Storm Shadow? - Rachete Storm Shadow au fost folosite în atac, transmite Sky News, care susţine că are informaţia de la forţele aeriene ale Kievului. Însă Budanov a refuzat să confirme că au fost folosite rachete de fabricație occidentală în atacul împotriva cartierului general al Flotei Mării Negre.
- Cea mai păzită clădire - Atacul are un puternic impact moral, pentru că clădirea Flotei Ruse a Mării Negre era cel mai bine păzit obiectiv din Crimeea (cu baterii antiaeriene S-400 și Pantsir).
- Momentul când loveşte racheta - BBC a confirmat autenticitatea unui clip care surprinde lovitura directă de rachetă asupra clădirii, deși Ministerul rus al Apărării susține că toate rachetele au fost interceptate, iar clădirea a luat foc de la nişte resturi căzute pe ea.
- Atacurile nu au avut loc numai la Sevastopol. Aceasta a fost o operațiune complexă. O hartă a loviturilor a fost publicată de presa rusă.
- Imagini din satelit dinainte şi de după atac
Detalii de pe front
- Forțele ucrainene au pătruns în satul Verbove, potrivit generalului care conduce contraofensiva Ucrainei de-a lungul frontului de sud. „Pe flancul stâng [lângă Verbove] avem o descoperire și continuăm să avansăm mai departe”, a declarat generalul Oleksandr Tarnavski pentru CNN, deși a recunoscut că trupele înregistrau progrese mai lent decât se aștepta.
- 12 drone de tip Shahed folosite de forțele ruse au fost doborâte peste noapte de apărarea antiaeriană, a informat guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk. Resturile de la dronele doborâte nu au provocat victime, dar au avariat două benzinării și un semafor, și au declanșat incendii la sol în localitatea Novooleksandrivka din regiunea Dnipropetrovsk.
Alte informaţii relevante
- Spionii ruşi apelează la hackeri care vizează Procuratura Generală ucraineană şi departamentele care documentează crime de război, a declarat pentru Reuters responsabilul pentru securitate cibernetică al Ucrainei.
- Nou ajutor din Canada - Premierul Justin Trudeau a anunțat sancţiuni faţă de 63 de persoane și firme ruseşti, în timpul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. În plus, Trudeau a anunţat un ajutor suplimentar pentru Ucraina, de 480 de milioane de dolari, care include 50 de vehicule blindate și antrenament pentru piloţi pe avioane de luptă F-16.
- Americanii cer explicaţii Poloniei - SUA au cerut Poloniei să explice declarația premierului Morawiecki privind oprirea livrărilor de arme către Ucraina. O sursă diplomatică a declarat pentru Bloomberg că diplomații polonezi şi-au asigurat colegii străini de sprijinul militar continuu al Poloniei pentru Ucraina, chiar dacă la o scară mai mică. Sursa a adăugat că pierderea sprijinului polonez pentru Ucraina s-ar putea dovedi dezastruoasă pentru campania militară ucraineană, deoarece aceasta amenință să submineze unitatea NATO.
- Condamnare pentru postări - Un activist politic care a publicat pe rețelele de socializare critici referitoare la operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, Richard Rouz, a fost condamnat la opt ani de închisoare, de un tribunal din Ekaterinburg.
- Ex-lider Wagner arestat - Poliția norvegiană a arestat un fost comandant al grupului de mercenari Wagner, suspectat că a încercat să reintre ilegal în Rusia după ce a cerut azil în Norvegia la începutul acestui an. Andrei Medvedev a fugit din Rusia în ianuarie.